viv's butterflies

M-am mutat!

2011-11-30T22:52:00.001+02:00

Incepand de luni, mi-am luat toate "bagajele" si am parasit corabila blogspot-ului, caruia ii multumesc pentru 3 ani de gazduire, insa nu are performantele tehnice de care am nevoie.
Asadar, ne vedem aici. :)

Impacarea cu mine

2011-11-13T12:53:00.001+02:00

M-am gandit sa scriu despre fericire, dar inca nu pot.
Daca va ganditi ca e timpul pentru altceva, pentru furie, spre exemplu, o sa va spun ca a fost. Acum, e timpul pentru vindecare, pentru (re)invatare.
Debusolata fiind, nu am stiut ce sa simt mai intai. Spre ce sa ma indrept si cum sa ma port cu mine. Recunosc ca m-am luptat .Dar numai pana intr-un moment cand, de oboseala sau de sfarsit de etapa, m-am oprit lasand loc simtamintelor cele mai felurite. In momentele de liniste, ma intrebam blazata ce va urma si nu intrezaream nimic. Nu vedeam decat un drum care mi se parea anost si cam gol.
Ceva, insa, ca o forta, ma impingea inainte.
Azi, pentru prima data de atunci, am zarit lumina. Lumina ce era partenera mea de calatorie si zbor.
Povara pe care o simteam pe umeri, am lasat-o deoparte si o bucurie calda si plina mi-a cotropit sufletul si trupul.
M-am impacat cu mine. Ma simt din nou, vie si ... e bine.

E luni

2011-11-08T00:00:00.002+02:00

M-am hotarat sa nu va ascund ca ultimele doua luni as fi preferat sa nu le traiesc. Motivul e unul simplu si poate uman, dar nu vi-l voi povesti acum. Simt ca nu e inca momentul.

Lunile astea, am fost agitata si linistita. Momentele traite astfel, alternau. Pe cele agitate le simteam si le traiam constient, ceea ce a insemnat va aveam de trecut un prag.

Si mai era ceva. O furie grea, mistuitoare si otravita imi dadea tarcoale. Despre ea scrisesem in iulie si, atunci, crezusem ca o traisem pana la capat, astfel incat sa fac loc iertarii si acceptarii. Ma inselasem. "Ain't over till it's over", spune Lenny Kravitz intr-un cantec de-al sau. Si... spune bine. Nu era momentul sa o elimin.

Am fost la mare, la inceputul lui septembrie. Era la un pas de mine si nu o vedeam. Cat am stat acolo nu am fost langa ea si nici nu am mai avut dorinta sa o imbratisez, asa cum mi se intampla de fiecare data cand o vad.

Reintoarcerea nu mi-a adus ceva nou, decat dorinta de a face ceva cu mainile, de a ma pierde in stari pe care ti le pot crea lucrurile facute de tine. Din motivul asta, am invatat lucruri noi si am descoperit ca nu am doua maini stangi, asa cum am crezut intotdeauna despre mine. Hmm... am crezut...

Nu vreau sa traiesc in trecut, dar amintirile erau prezente de cand ma trezeam si pana adormeam. Iesirile au fost rare. Imi erau suficiente camera, laptop-ul, cate o carte ( dar citeam rar, pentru ca nu ma puteam concentra) si, uneori, tv-ul, desi priveam prin el.

Culoarea cerului o priveam pe fereastra. Ma bucuram de albastrul lui unic datorat toamnei "indiene" si de verdele mai putin intens al frunzelor, in tacere, insa fara concentrare.

Totul devvenise fara concentrare. Ma pierdeam in zare... Traiam timpul meu.

De doua saptamani, am ales sa fac un tratament. E un pic diferit, dar simt ca ma ajuta sa imi regasesc puterea si sa imi refac putin cate putin concentrarea. Si pentru ca a venit si momentul acesta, de azi, am decis sa incep si un regim alimentar care se impunea. Am reinceput sa dansez. Imi era dor.

E luni, poate de aceea.

Zile de viata

2011-10-20T13:16:00.000+03:00

Daca m-ar intreba cineva ce am facut de la ultima postare, i-as raspunde asa : "am trait."
M-am lasat prada calatoriei pe care o parcurg de treizeici si ceva de ani. De data asta, nu mi-am mai propus nici un scop. M-am lasat cu adevarat purtata de ea.
Am avut si momente in care ma certam pentru ca zilele treceau facand doar ceea ce imi strabatea mintea, uitand ca trec printr-o perioada de recuperare. Ca am nevoie sa imi acord un timp doar pentru mine, ca e nevoie de o refacere totala.
Primul impuls a fost ca vreau sa gatesc. Nu stiam ce si ideea mi-a venit citind postarile lui Adi Hadean, m-am hotarat. A iesit un cheese cake delicios, acompaniat de dulceata de afine.

Urmatorul a fost ca as vrea sa calatoresc si cum nu s-a ivit nici o posibilitate, am "plecat" spre Bucovina si Ardeal prin intermediul produselor si exponatelor de la Targul cu dichis ce a fost la Muzeul Taranului Roman.

M-am bucurat de frumusetea obiectelor de mobilier romanesti, ba chiar mi le-am inchipuit asezate in diverse spatii.

Apoi, "am dat fuga" si intr-o cafenea turceasca din perioada interbelica, unde se putea bea o cafea la nisip, aroma licorii maro-negre a fericit papilele mele gustative.

Dupa toate aceste "calatorii", ne-am retras intr-o carciuma, pe Matasari.
A fost o zi perfecta, traita pana la capat.

Cum e iubirea

2011-09-26T11:51:00.002+03:00

Cum e iubirea? Blanda si buna. Calda si furtunoasa. Aiurita si zambitoare.
Nu am pierdut-o, desi asa parea. A fost tot timpul cu mine, in mine. Ea m-a chemat la un wokshop unde s-a comunicat cu iubire. Azi, am redescoperit-o, zambindu-mi de dupa un colt. I-am zambit si eu si i-am spus ca vreau sa zbor. Printr-un alt suras, mi-a dat incuviintarea.
Si am zburat. Asa cum imi place sa o fac de cativa ani. E din nou bine.

Pur si simplu VIATA

2011-09-23T12:42:00.002+03:00

Uitasem de lucrurile simple. Uitasem ce bun si aspru, in acelasi timp, e gustul ceaiului verde.
Privirea nu imi mai fusese atrasa de verdele care intotdeauna ma facea sa exclam" e grozav!". Nici cerului nu ii mai dadeam importanta, seninul nu-mi mai spunea nimic. Aromele care imi defineau momentele, le pierdusem undeva in spatiu si parca nici apa, prietena mea tainica in clipele de liniste, nu o mai simteam alaturi.
Ma izolasem intr-o lume gri, fara lumina. Doar supravietuiam.
De data aceasta, nu a mai fost o scanteie ce m-a determinat sa vad lumina. Am facut mai multi pasi. Ultimul si poate cel mai sigur a fost un text. Acesta :

( fotografia este preluata din profilul Facebook al lui Mustapha Ait Amnay Bouga)

Song of the day

2011-09-09T11:59:00.002+03:00

Intamplare

2011-09-08T09:45:00.004+03:00

If you're brave enough to say "goodbye", life will reward you with a new "hello".
(Paulo Coelho)

Ma intrebam prin martie, ce-ar fi sau cum ar fi daca. N-am primit raspunsul, poate si pentru ca nu mai astept raspunsuri - stiu ca ele vor veni intr-un moment in care e timpul sa vina.

Dar cum nimic din ceea ce traiesc nu pare a fi intamplator, asa a fost si gandul acesta. A devenit realitate la sfarsitul lui aprilie si nimic nu ma facea sa imi bata inima mai tare si mai cald. M-am bucurat mult, desi, pentru prima data, nu-mi puteam manifesta bucuria plenar. Ceva nedefinit ma determina sa ma bucur in liniste, fara zgomot. Poate maturizarea era motivul acestei stari...

A urmat o perioada agitata, plina cu de toate - evenimente dorite sau mai putin dorite, ce au necesitat prezenta de spirit si organizare. Au fost zile in care uitam si ma concetram doar pe ceea ce aveam de facut, de parca alergam intr-o cursa contra cronometru.

Toate astea, le-am trait pana intr-o zi cand m-am trezitintr-un vartej (din nou, intr-un vartej). Sunt tentata sa scriu cum a fost, sa ii atribui un adjectiv, dar stiu ca nu e nevoie, pentru ca el a fost parte din viata. Iar viata este pur si simplu.

Cum s-a sfarsit? Cu un "la revedere", ce mi-a sadit o teama pe care o las sa se duca si acum, in noptile ce au devenit mai lungi pentru ca e septembrie.

Numai ca un "bun venit" se intrezareste, in fiecare dimineata.

Ascultati-va corpul!

2011-08-29T13:55:00.000+03:00

Am marturisit, adesea, ca imi ascult corpul. Si o fac pentru acesta este unul dintre motoarele stilului meu de viata. Adica, atunci cand imi este foame, mananc. Cand ma simt obosita, incerc sa ma odihnesc. Daca vreau sa ma plimb, dau fuga intr-un parc, iar atunci cand simt un ghiont din partea creierului, citesc. Cu alte cuvinte, nu incerc sa imi fac nici un rau.
De pe la mijlocul lunii iunie, insa, am fost preocupata am fost extrem de preocupata sa ma lupt cu evenimentele, cu viata si, desi primeam semnale continue, nu m-am oprit nici o secunda.
Ceea ce nu am crezut, s-a intamplat intr-o noapte de duminica, cand am fost nevoita sa apelez la serviciile medicale de urgenta ale Spitalului Elias.
Spitalul e un loc de care am fugit mereu. Mirosul specific, atmosfera, suferinta si "dorinta" disperata a eliberarii vazuta in ochii celor internati sunt cateva dintre "calitatile" deloc imbietoare, in ceea ce ma priveste.
Fiecare zi petrecuta acolo incepea cu speranta unui rezultat pozitiv ce ar fi determinat externarea, eliberarea.
Aceasta, nu s-a intamplat decat vinerea ce tocmai a trecut. Cum? Complicat de definit. Si...pentru prima data, sunt de acord cu cei care spun ca suferinta e muta si, uneori, extrem de bine ascunsa.
Am scris toate astea, pentru a va ruga din tot sufletul sa va ascultati corpul. Sa fiti atenti si prezenti si sa nu aveti impresia ca ceea ce se cere a fi facut intr-un anume moment, poate fi amanat.
Ascultati-va corpul, dragilor!

P.S. Vreau sa le multumesc tuturor celor care mi-au trimis ganduri bune, celor care au fost alaturi de mine chiar si de la km departare. De asemenea, le multumesc foarte mult medicilor si personalului medical ce m-a ingrijit cum nu m-am asteptat. Asadar, multumesc tuturor oamenilor din viata mea!

Parte a calatoriei

2011-07-09T08:40:00.000+03:00

Nu, n-am fugit. Si nici nu m-am retras intr-un colt lamentandu-ma despre perioada pe care o traversez. Nu m-a lasat viata si nu ma mai impotrivesc.
Daca au fost usoare zilele ce au trecut? Oh, nu. M-am zbatut, m-am agitat, m-am temut, m-am infuriat si am considerat nedrept. M-a durut si iar m-am revoltat.
La un moment dat, constientizand, am realizat ca ma inveninez si ca asta nu imi face bine, tot discursul meu de eliberare nefacand doi bani in momentul acela. Am lasat iar neputinta sa ma cuprinda, in loc sa ma retrag in tacere si sa imi ascult inima, corpul. Sau poate nu era momentul pentru asta. Poate imi era necesar chinul, pentru a aprecia calmul si linistea.
Acum, las sa se duca toate pentru ca o alta intamplare imi solicita atentia si energia. Nu o pot caracteriza. Doar o pot considera parte importanta a calatoriei.

M-am eliberat!

2011-06-28T15:15:00.000+03:00

Sunt copil unic, si desi unii ar spune ca am fost rasfatata- doar prin prisma acestei situatii, mama nu m-a tinut prea tare in puf. Mi-a daruit o educatie riguroasa si severa – adica, m-a si apaludat ( destul de tarziu), dar mi-a si aratat cum si, mai ales, ce se intampla pe lumea asta. Atunci, imi parea tratamentul mult prea dur s, uneori, imi era extrem de greu sa depasesc momentele. Acum, ii multumesc mult, foarte mult pentru ca omul care am devenit, sigur si datorita dorintei mele de acumulare, nu e ignorant, rautacios, invidios, egoist sau... nesimtit.

Printre multele lectii pe care am vrut sa le invat de-a lungul “calatoriei” a fost si aceea ca nu ma poate iubi toata lumea, asa cum nici eu nu pot iubi toti oamenii de pe pamantul acesta.

Zilele astea, am fost martora unui razboi desfasurat fara voia mea si fara ca eu sa-l fi provocat. M-am trezit implicata intr-o situatie incare nici in ruptul capului nu mi-ar fi trecut sa o provoc. Sunt mai degraba un om pasnic, care nu provoaca, dar nici nu sta deoparte atunci cand este atacat. Asadar, m-am hotarat sa ignor, in prima faza. Ulterior, cand situatia a devenit iritanta, am reactionat, amuzandu-ma. Nu m-am intrebat nici de ce, nici cum si nici ce-o fi avand cu mine.

Nu aceeasi atitudine am avut-o, atunci cand mi s-au adus acuze si injurii. La inceput, n-am vrut reactionez, dar urletele si cuvintele aruncate la nimereala, venite dintr-o frustrare adanca si un egoism ce schimonoseste suflete si fete, m-au determinat sa reactionez verbal si sa ma intreb de ce? Nu facusem nimic, nici in acest caz. Si totusi...

M-am oprit in momentul in care persoana din fata mea urla si imi spunea cuvinte pe care nu i le-am spus vreodata. Atunci, am realizat ca problema e la ea, nu la mine.

Ca eu am nevoie de liniste si nu vreau sa traiesc consimtind la un trai plin de ura si resentimente. Desi tremurand, m-am oprit.

Am iesit si m-am eliberat. A trebuit sa traiesc si experienta asta.

Free will

2011-06-16T11:19:00.000+03:00

Imi doresc ca orice om obsinuit sa imi cunosc drumul sau ca drumul pe care sunt sa gasesc numai intamplari frumoase si bune. Tot ca un om obisnuit, stiu ca e imposibil ca totul sa fie fara nor. Viata e asa si noi, facem parte din ea.
Nu putem avea "o calatorie" pe un norisor alb, desi toti ne dorim. Ceva, insa, avem - libertatea de a alege.
Deoarece simturile noastre nu sunt treze, ca niste antene, pentru ca suntem preocupati cu altele sau cu traitul.
In momentul in care sesizam disconfortul situatiei, simturile se ascut si apar semnele de intrebare. Si poate reactiile nu sunt imediate, dar la momentul potrivit, intervine liberul arbitru. Poate am mai spus-o, dar sta in puterea noastra sa alegem ceea ce vrem sa avem sau nu langa noi.

Clipe furate

2011-06-14T09:35:00.002+03:00

Am plecat 5 zile din Bucuresti. Am fugit la mare. Graul, despre care vorbeam in postarea anterioara, nu mai era verde. Se copsese. Ceea ce mi-a reamintit, inca o data, ca totul se intampla intr-un anume ritm si doar atunci cand e momentul.
Am muncit, am furat raze de soare, am prins stropi de ploaie pe haine si in palma, m-am bucurat impreuna cu oameni dragi.
De cand ma stiu, iubesc marea. O iubesc intr-asa o masura incat, in copilarie, ii "invidiam" pe locuitorii Constantei pentru toate zilele insorite petrecute langa ea, langa apa cea mare si sarata. Mai tarziu, am aflat ca nu sunt atat de incantati de tot ceea ce eu consideram extraordinar. "Si ce daca... mi-am spus. Pentru mine va ramane la fel!" Si asa a fost si asa si este.:)
Acum, nu mai invidez pe nimeni. E un sentiment pe care nu il cunosc si nici nu ma intereseaza. Acum, ma bucur de fiecare clipa traita la mare, chiar daca au fost doar clipe furate.

foto

Sfarsit de mai

2011-05-30T10:26:00.000+03:00

Am plecat din oras sambata dimineata, mai tarziu decat ne propusesem, dar unde ne grabim noi? Destinatia era clara si sigura. Am preferat sa imi las gandurile sa isi vada de drum, neacordandu-le atentie.

Pe drum, stanga-dreapta, verde, mult verde. De la iarba, de la graul crud, de la ierburi si rosu.

Un rosu fragil, la capatul unei tulpini ca un fir. As fi vrut sa descriu in cuvinte senzatiile traite la vederea florilor de mac, dar ar fi prea mici sau prea putine. Sunt momente, cum au fost acestea, in care prefer sa tac si sa savurez cat de frumos e drumul vietii.

Dupa-amiaza, spre seara am fost pe plaja. E o plaja care si-a pastrat cat de cat salbaticia si asta, probabil, pentru ca e abia sfarsitul lui mai si oamenii nu au napadit, inca, locul.

Frumoase momente. Minunata zi.

Flori de 11 mai

2011-05-14T10:35:00.001+03:00

Am trait ziua de ieri ( adica, miercuri) la maxim. De la prima ora, am fost emotii intense. M-am bucurat de fiecare gand bun si am incercat sa intorc, asa cum am simtit in acel moment.

Marturisesc ca de doua saptamani, viata mea se desfasoare intr-un ritm nebunesc. Se intampla lcruri multe, bune, pe care insa nu le pot "savura" asa cum imi place, pentru ca nu e momentul pentru asta. Am incercat, dar am realizat ca acum e momentul constructiei. Sa construim, asadar.

Desi ar fi multe de spus despre cele intamplate aseara, n-am sa spun nimic.Va arat doar niste flori ce mi-au bucurat sufletul si au schimbat culoarea zilei, usor intunecata din cauza norilor si a ploii.

Lalele in plasa.

Orhideea din fereastra.

Lalele tepoase, dar pline de culoare.

Si trandafiri la cos.

Sarbatori de aprilie la Iasi

2011-05-03T11:16:00.000+03:00

Prin februarie m-am gandit prima data ca anul acesta de Paste, voi fi acasa, la Iasi. Nu stiu daca m-au chemat radacinile sau a fost altceva.
De cand nu mai locuiesc acolo, de 11 ani, desi as fi vrut , lipsa timpului nu mi-au permis sa imi petrec aceasta sarbatoare impreuna cu ai mei. Drumul a fost interesant, dar obositor pentru ca ploaia ne-a insotit de la iesirea din Urziceni pana aproape de Bacau. Am admirat si, aproape, adulmecat verdele ce incepuse sa acopere din ce in ce mai evident campurile. Primavara, totusi.

Uitasem cum e linistea de la Iasi, din Vinerea Mare. M-am bucurat de tot. Si nu foarte tarziu am adormit.
Dimineata, m-am trezit cu un chef de plimbare prin soarele de aprilie. Si asa am ajuns intr-unul din parcurile Iasului, cel denumit al expozitiei. M-am asezat in soare, in Lumina sa simt pulsul vietii, langa un picior din lemn asezat langa trandafiri ce parea usor stingher.

Ziua a fost plina si bucuroasa. M-am intalnit cu oameni, zambete, amintiri si...viata. Ce poate fi mai simplu si mai minunat?

In vizita de la Gradina Botanica, pe langa un calm ce parea etern, pasarile ce se auzeau si aerul gol de toate relele, mi-a ramas in suflet un malin. O frumusete cu miros proaspat. L-am iubit din prima clipa.

Pus cap la cap, timpul petrecut in Iasi s-a limitat la 48 de ore. N-a fost mult, dar a fost intens. Poate ca nu durata e importanta sau nu a fost importanta de aceasta data.

Lumina!

2011-04-23T09:08:00.000+03:00

Dragilor,
Ma bucur pentru ca suntem impreuna aici. Si nu numai de aceea:

Binele

Pacea

Iubirea

Lumina

sa fie cu voi acum si mereu!

foto

Asadar, multumesc Andreea !

2011-04-14T11:32:00.001+03:00

Imi amintesc momentul- era in vara lui 2008, cand debusolata din multe puncte de vedere si cautandu-mi sinele mai mult decat o facusem pana atunci, am descoperit mai intai Da mai departe .
Rasfoindu-l, am gasit doua postari care aveau sa imi imbogateasca sufletul si apoi, viata. Una dintre ele ii apartine Andreei , careia i-am citit intamplarile "din scoarta in scoarta". Aveam sentimentul ca toata viata si framantarile mele le descoperise ea cumva, pentru ca nu ne cunosteam, si le tastatase pentru a ramane in jurnalul virtual.
Am plans, am zambit, m-am bucurat si i-am multumit de multe ori in gand pentru toate cate mi le daruise.
La un moment dat, am decis sa ii scriu. Dialogul a fost simplu si de o normalitate pe care o intalnesc rar.
Prima noastra intalnire a fost in toamna, prin octombrie, intr-o cafenea de langa Universitate-unde am vorbit mult, amandoua. Eu m-am bucurat mult - ii multumeam pentru ca m-a ajutat sa ma trezesc, sa vad lucruri, situatii pe care nu le vazusem multi ani.
Am continuat sa comunicam, insa din ce in ce mai rar. Andreea se bucura de viata si isi urma calea, drumul pe care si ea la randu-i si-l dorise.
Imi umplea ziua de bucurie, atunci cand imi dadea un semn si faptul ca astepta un copil, desi l-am aflat de pe blog, m-a incantat enorm. Intamplarile din viata ei imi dadeau un sentiment de normalitate si, "lupta" pe care o declansasem in acea vara, nu imi mai parea dura si grea, asa cum eram tentata sa o definesc.
Tot Andreei trebuie sa ii multumesc pentru ca, intr-o dupa-amiaza plicticoasa de duminica, mi-a dat un link catre un blog a carui autoare avea sa schimbe multe in viata mea.
Cuvintele despre acest om frumos ar putea fi multe si toate gandurile mele catre ea nu pot fi decat bune, asta in conditiile in care viata nu ne-a mai "ajutat" sa ne intalnim.
Pentru toate cele povestite mai sus si pentru multe altele, ii multumesc!

Bucuria de viata

2011-04-07T10:19:00.000+03:00

Azi, m-am intrebat " de ce ma lupt?" Pentru ca fiecare om are dreptul la viata si nu ma refer la acela despre care toata lumea il considera un precept. Ma refer la dreptul de a-ti trai fiecare clipa, dar nu ca pe un chin sau ca pe o apasare.
Recunosc ca nu am gandit si trait asa de cand ma stiu. Am trecut prin toate incercarile si inca mai trec, dar acum nu ma mai sperii de ele. Le consider ca facand parte din viata, asa cum si eu fac parte din ea.
Si pentru ca am ales viata, nu mai vreau sa imi impun limite care sa imi creeze sentimente de apasare. Nu mai vreau sa simt un bolovan apasandu-mi pieptul pentru ca e limita ce mi-am impus-o tot eu.
Stiu ca traiesc intr-o societate care a murdarit orice si a transformat oamenii in niste bipezi ignoranti si ahtiati dupa material. Stiu ca exista niste reguli pe care e bine sa le respect, si fac intocmai pentru ca altfel nu as putea functiona.
Dar refuz sa nu ma respect doar pentru ca sa nu depasesc o limita impusa tot de mine. Poate parea egoism, dar cred ca merit sa traiesc si sa ma bucur de viata.

Primii ghiocei

2011-02-11T10:41:00.000+02:00

Acum, cateva zile, am trait iarasi un rau fizic ce m-a tintuit o zi intreaga in pat. In astfel de momente, nu pot citi, nu pot vedea filme, nu ma pot bucura de lumina si de soarele de afara. Singura "activitate" pe care creierul mi-o permite este sa ma plimb printre ganduri. Si le-am vazut pe toate. De fapt, mi-am reamintit...cum eram si ce era cu un an in urma.
Februarie 2010. Era frig, era urat, era zapada pana la genunchi si o mizerie fara sfarsit, parca, pe strazi. Insa, ceva se dezgheta intr-un ritm propriu si chiar imperceptibil, pe alocuri.
Se intampla ca in romanul pe care il iubesc mult ..."Mi-e rusine ca am stat atat timp departe de tot ce se intampla. Parca am trait singura, intr-o odaie cu toti peretii de oglinda, si m-am vazut pe mine, numai pe mine, si iar pe mine, in mii de exemplare."(Cella Serghi - Panza de paianjen)
Ma trezeam incet-incet dintr-un somn impus de concentrarea pentru "reeducare". Si era frumos ce vedeam. Vedeam oameni si situatii si flori si locuri. Si, pentru prima data vedeam viata vie, frumoasa, in fata mea, ca un drum drept pana la linia orizontului. Am zambit, atunci. Am zambit si acum, in ciuda durerii puternice pe care corpul meu, pe care am decis sa il ascult, o "emitea".
Si poate, nu intamplator, atunci cand am deschis ochii, primele imagini au fost ale unor ghiocei nascuti mult prea devreme... Dar pana la urma, cine stie daca e prea devreme?

Viata are ritmul ei si a mea are unul pe care il urmez, ascultand-o cuminte.

Confort

2011-01-17T20:34:00.000+02:00

Imi doresc sa scriu aproape zilnic, aici. Traiesc o perioada pe care as numi-o creativa si constructiva. Stiu si simt ca tot ceea ce "sadesc" in timpul trecut de la revenirea mea si in cel pe care il traiesc zilnic, ma ajuta sa construiesc.
Nu mai bat din picior si nici nu astept cu infrigurare sa se intample. Pentru ca ea, viata, se intampla in fiecare clipa si refuz sa mai alung ceea ce imi cere, doar pentru ca nu corespunde cutumelor stabilite de societate.
Starea mea actuala e definita perfect de cantecul acesta:

As fi enorm de fericita daca as putea sa fiu langa o astfel de apa, dar pentru moment, confortul meu este dat de altceva. Simt nevoia sa citesc mult. In lectura, imi gasesc starea de liniste. Abia am terminat "Fiul risipitor" al lui Radu Tudoran. M-am analizat si m-am intrebat daca mai vreau sa citesc. Raspunsul a venit simplu, in momentul cand am luat o alta carte din raft.
E bine. Mi-e bine, astfel.

2010

2010-12-31T10:42:00.000+02:00

A inceput intr-o vineri si, pentru ca e iarna sau nu, nu a fost o zi cu mult soare!
Am sarbatorit simplu, dar alaturi de oameni dragi.

Ceva insa, ma debusola. Nu stiu exact ce - daca era faptul ca luasem o decizie care avea sa imi marcheze si sa imi schimbe viata sau pentru ca ma lasasem prada momentului care prin cumulul de emotii, devenea astfel.
M-am incapatanat sa traiesc cu ochii larg deschisi fiecare clipa.

Tara magica a fost " un varf" al anului ce s-a dus. O minune de loc! O minune de om ce m-a ajutat sa il descopar! Ii multumesc si o imbratisez cu mare drag!

La intoarcere, desi usor speriata, a inceput pregatirea pentru acea calatorie. Si pentru ca sunt o norocoasa, situatie pentru care ii multumesc vietii, am intalnit oameni extraordinari care au ales sa imi stea alaturi.
Cu unul dintre ei am trait o vacanta frumoasa la Nisipurile de Aur. Ii multumesc pentru ca este si pentru ca e prietena mea! Stie ea de ce!;)

Tot Gabrielei ii multumesc pentru ca prin intermediul ei, viata mi-a adus omul pe care il asteptam cuminte de ceva vreme si alaturi de care "construiesc" in doi.
Ii multumesc mult si "surorii" arhitecte, Diana, care m-a sustinut in clipele in care aveam sentimentul ca lumea aluneca in haos!
Ma bucur tare ca omul de langa mine este el si ca a venit atunci cand a fost momentul sa vina. Ma bucur si pentru ca traim plenar, fara cosmetizari.
Finele lui 2010 m-a gasit langa mare. Cunoscand oin real un alt om frumos, cunoscut intai in virtual, despre care eu spun ca e un "copil bun". Ii doresc sa nu se schimbe!:)
Sigur, nu am amintit de parintii mei, carora le multumesc de fiecare data cand am ocazia si imi doresc sa fie sanatosi si pe care ii imbratisez tare-tare!
Da, azi, am decis sa vorbesc despre oamenii din viata mea. Anul acesta, ei au fost cei care au format momentele traite. Si ...ehi, bine, da, sunt fericita ca sunt langa mine!
Un An Nou extraordinar, tuturor, dragilor!

Craciun Fericit!

2010-12-24T20:09:00.000+02:00

A trecut repede. Parca mai ieri va marturiseam ca imi doresc ca anul acesta sa fie "sparkling".
Chiar si asa, in conditiile in care nu au trecut decat 365 de zile, am sentimentul ca am trait cel putin dublu.
M-am bucurat, am plans, mi-a fost teama, dar am trait. Nu oricum, nu in virtutea inertiei ci "arzand" fiecare clipa pana la capat.

Acum, se intampla sa trec printr-o perioada in care "creez" in bucatarie. Gatesc mult - pentru ca imi place si pentru ca am cui. Totul e o aventura si o bucurie continua.
Ultima e una dulce pe care o daruiesc cu drag - tortul pe care, in copilaria mea, visam sa il fac si eu la fel de bine, precum il facea mama.
Nu stiu daca e la fel de savuros, dar imaginea lui e una deosebita!
Si pentru ca e sarbatoare, si pentru ca e Craciunul - va doresc sa il sarbatoriti cu mare bucurie, cu multa liniste si cu toti cei dragi alaturi!
Va imbratisez tare-tare!

(Re)Intoarcerea

2010-12-06T10:19:00.001+02:00

Dupa 2 luni sau 60 de zile, am luat carnetelul maro si am inceput sa scriu.
Marturisesc ca a fost o perioada complexa.
Calatoria mea in tara magica a fost mai scurta decat mi-am imaginat si m-am intors, aici.
Intr-un fel, mi-ar fi usor sa va descriu motivele pentru care am revenit, dar ar putea parea superficiale. Cea mai importanta, a fost experienta. Despre asta, insa, am mai scris.
Revenind in Bucuresti, m-am bucurat pentru ca, in ciuda unei raceli prelungite ce m-a chinuit destul de tare, mi-am revazut prietenii aceia foarte putini care au ales sa ramana langa mine si carora le multumesc pentru ca sunt.
M-am si indragostit. Omul pe care il iubesc este normal si minunat, in acelasi timp. Incerc sa traiesc savurand fiecare clipa traita impreuna.
Cu toate astea, nu traim pe un nor roz. Avem o relatie la care " lucram" zilnic si vrem sa "contruim o viata", cum imi place mie sa spun si asta e foarte important pentru mine. Pentru toate astea si nu numai, ii multumesc.
N-am sa va ascund ca au fost momente considerate dificile. Momente de neputinta si de teama, despre care ma intrebam si pe care le vroiam departe, insa uitam ca si ele trebuiau traite . Ca si ele fac parte din viata.
Acum, m-am (re)intors! Sunt aici.
foto

Experienta

2010-10-13T11:03:00.000+03:00

Am auzit pentru prima data cuvantul "experienta", prin clasa a - V-a. Atunci, la biologie, prin microscop si cu ajutorul unei foite de ceapa, am vazut pentru prima data o celula.
Stim bine istoria - de la celula porneste totul...
Azi, vreau sa vorbesc despre o astfel de situatie, traita constient.
La 11 ani, am primit o lectie de la viata, care m-a speriat teribil. N-am inteles-o, pentru ca nimeni nu s-a chinuit sa imi explice ce se intamplase in asa fel incat sa pot intelege. Erau intrebari continue si o frica apasatoare imi pusese stapanire pe suflet. Iar pentru ca eram singura, am gasit o portita de uitare si confort, am preferat sa fug, trecand dincolo de ea, considerand-o inexistenta.
14 ani mai tarziu, am trait o alta intamplare, care m-a marcat definitiv. A fost dureroasa, poate cea mai dureroasa de pana acum. La fel de singura, la fel de intrebatoare si cu aceeasi teama in suflet, am depasit si acel moment.
Ultima din "triunghiul" imaginat de mine, s-a desfasurat si continua sa se desfasoare cel putin 24 de ore de acum inainte.
Nu o pot defini. Stiu doar ca a fost si este.Ceva insa pot spune - am trait-o si o traiesc constient.
Fiecare clipa a fost una "arsa" la maximum.N-am ratat nimic - bucurie sau tristete, fericire sau furie, adoratie sau revolta, revelatie sau frustrare, descoperire sau singuratate. Toate astea m-au ajutat sa vad bine in jur.
Din multitudinea de optiuni nu ramasesera decat cateva neevaluate anterior. Acum, stiu cum sunt si stiu cum se traiesc.
De aceasta data, insa, n-am mai fost singura. Ii pot numi prieteni, dar pentru mine sunt intamplari fericite ce m-au ajutat la trairea completa a experientei si multumesc vietii pentru ca mi le-a daruit. G, A, R, G, D, C, A, M (ordinea este aleatorie).
Multumesc. Va imbratisez si va iubesc.

(30 Septembrie 2010)

Culori sepia, parfum dulceag si decadenta

2010-10-13T10:13:00.000+03:00

Am fost iar in parc. Mi-am luat cartea si am plecat sa citesc.
Parcul acesta, l-am descoperit in aprilie. De atunci, cand m-am asezat naucita pe una dintre bancile lui, mi-a dat o stare de bine, de liniste.
De fiecare data, cand sunt in el, agitatia orasului e undeva departe, e "surda", desi autostrada care duce la Lisabona e in imediata lui apropiere.

Mai mult, azi fiind sambata, autocarele cu turisti au invadat strada din dreapta Cazinoului si ar fi putut transforma locul acesta verde, intr-un furnicar.Deloc. Turistii vin, se fotografiaza, fotografiaza, dupa care isi vad linistiti de explorarea locurilor.
M-am asezat pe banca si am privit in soarele dupa-amiezii, oamenii, palmierii, copiii care alergau fericiti prin iarba grasa. Adica viata.
Desi, in jurul meu, nu se auzea nimic, in interiorul meu "tipa" ceva. Initial, nu stiam ce si trebuie sa recunosc ca m-am cam luptat cu mine. Despre motivul acestei lupte, nu am aflat nimic decat in momentul in care ma pregateam sa plec spre faleza, pentru ca soarele coborase binisor spre apus.
S-a creionat simplu, intr-un decor in culori sepia, din vremuri ceva cam indepartate, pline de parfum dulceag si decadenta.
Si pentru ca totul sa fie si mai clar, cand am ridicat privirea, printre palmieri, Palacio isi contura silueta aristocratica.

( 18 Septembrie 2010)

Iubirea

2010-09-12T01:44:00.001+03:00

In ultima vreme, am auzit destul voci polemizand pe tema "te iubesc". Cui , de ce, cat sau daca sa spunem sau nu cele doua cuvinte. Doar doua cuvinte...
In seara asta, am zabovit o vreme pe malul apei ce pare nesfarsita. In larg, cateva vapoare ancorate si un vas de croaziera, ce se misca alene, stralucind in ultimele raze ale soarelui coborat spre apus.Da, in seara asta, a venit momentul sa vad apusul.A fost unul extraordinar, pe un cer clar.
Ma bucuram de el in timp ce priveam oamenii ce treceau pe faleza. Unii faceau sport, altii se indreptau grabiti sau agale spre restaurantele micute din Cascais pentru a cina, unii veneau de la plaja sau altii care priveau oceanul.
Majoritatea lor era formata din cupluri si daca ar fi sa fac o statistica, desi nu sunt deloc adepta lor, mai bine de jumatate se tineau de mana. Cu alte cuvinte, era un sentiment acolo. Varsta lor e nesemnificativa.
Am hotarat, in cele din urma, sa fac si eu cativa pasi pe faleza si sa ajung la unul dintre vechile faruri. Mergand spre el, am intalnit si altfel de cupluri - de prieteni ( femei si barbati), de oameni care se bucurau ca sunt impreuna. Zambeau sau discutau, oricum, complicitatea dintre ei era mai mult decat evidenta.
Ajungand la far, am trait un moment special. A fost ca o dedublare.Tot ceea ce stiam ca are o anumita culoare, lumina sau stare, se vedea diferit de pe digul pe care eram.
Cam asa e si cu iubirea Ca iubim, asta e sigur, dar cum si pe cine, doar inima e norocoasa sa stie si nu cred ca are importanta gradul de rudenie sau statutul, in raport cu noi, al persoanei pentru care simtim.Ea simte, pentru ca asta e rolul ei.
Acum cateva zile, spuneam ca viata e pentru trait. Azi sunt ca iubirea e pentru simtit. Evident, pentru cine are puterea sa simta.

Later edit:
Si fotografiile.

Cherish the day

2010-08-28T01:25:00.000+03:00

Initial, am vrut sa povestesc despre toate cele cate s-au intamplat in ultimele saptamani. Ca a fost dificil si ca am avut sentimentul unei "nasteri" interioare, asa cum bine spunea un prieten drag.Dar, nu o sa le mai spun aici si nu pentru ca nu ar fi importante, ci pentru ca au trecut si azi, e o alta realitate.
Prima mea zi, aici, a inceput pe la ora 10.00, cand Cristina s-a trezit si a facut cafeaua. Am vrut sa o beau pe terasa si asa, am explorat si imprejurimile, pe care nu le vazusem bine, la sosire.

In dreapta, am vazut oceanul. Era ca in aprilie, la prima vedere si de la distanta, dar, totusi diferit.Am savurat fiecare moment. Chiar si linistea.

Pranzul, ne-a gasit in Carcavelos, unde am si mancat intr-o carciuma braziliana. Mancarea gustoasa, simpla, normala.
Abia, dupa ce am baut si cafeaua, la o terasa linistita, am inceput sa ma dezmeticesc. Cald si aici, dar clima diferita.
Am coborat spre plaja. Oamenii sunt linistiti. Desi, e marti, nu am simtit nici un fel de agitatie - in trafic sau aiurea.
Aerul devine din ce in ce mai sarat, semn ca ne apropiem. Oricum, oceanul il poti vedea, de oriunde ai fii, in aceasta zona, daca privesti in dreapta.
L-am "salutat" asa cum se cuvine, mergand langa el, lasandu-l sa imi mangaie picioarele si sa imi ude fusta. Dar ce mai conta? Bucuria a fost mare si este in continuare.
Pe nisip, am respirat si am simtit linistea pe care o stiam, pe care o cautam, pe care o doream cu mine mereu.
E bine. E cald. E bun.

Asa

2010-08-15T21:45:00.000+03:00

"Sunt in viata... Cand mananc, nu fac altceva decat sa mananc. Daca merg, doar atat voi face, voi umbla. Daca va trebui sa lupt, orice zi va fi la fel de buna ca sa mor.
Si asta pentru ca nu traiesc nici in trecutul meu, nici in viitor. Nu am decat prezentul si numai el ma intereseaza. Daca vei putea ramane mereu in prezent, vei fi un om fericit. Vei simti ca in desert exista viata, ca cerul are stele si ca razboinicii se lupta pentru ca asta face parte din rasa omeneasca.
Viata va fi o sarbatoare, o mare sarbatoare pentru ca ea este numai si numai momentul in care traim."
Paulo Coelho

Inima

2010-08-05T02:40:00.000+03:00

Incerc sa imi adun amintirile si sa imi dau seama cate experiente unice am trait. Imi veti spune, poate ca fiecare intamplare traita e unica. Adevarat. Insa unele, lasa niste amprente puternice.
De prin aprilie, am cunoscut si am trait momente determinante. Asa le-am simtit.
Tot de atunci, am inceput sa fiu atenta la tot ce se intampla cu mine, fara, insa, sa caut o explicatie. In ultimul timp, ma aflu, iar, in mijlocul unui vartej. Si primesc tot sau aproape tot.
Spun aproape tot, pentru ca rapiditatea si profunzimea trairilor m-a debusolat putin. Am fost tentata sa ma lupt cu mine, sa neg, dar la ce bun? De ce sa lupt impotriva vietii pe care o iubesc atat de mult?
E frumos si straniu si , acum, in noapte, lumea mi se deschide toata. Ii simt pulsul si totul se transforma intr-o inima. Nu ii cunosc limitele sau culoarea, dar iubeste, deci traieste.

viv's butterflies: Sensul...

2010-08-05T02:20:00.000+03:00

viv's butterflies: Sensul...: "Varsta nu conteaza decat in lumea fizica. Esenta unei fiinte umane rezista in fata timpului.Viata noastra interioara e eterna, adica sufletu..."

Foarte cald

2010-08-04T01:18:00.000+03:00

E foarte cald si ma chinui de vreo doua ore sa dorm. Nu stiu de ce, dar chiar nu merge.
Ce a fost azi? Doar o zi ca oricare alta, la inceputul lui august. Poate mai torida ca de obicei.
Am hotarat ca de acum inainte, sa nu mai ascund nimic in spatele cuvintelor. E frumos atunci cand textul pare ca vorbeste despre ceva misterios, dar la ce bun sa omiti adevarul?
Cunoscandu-ma, intamplarile de azi m-ar fi facut sa zac. As fi privit un anume punct sau, si mai rau, as fi incercat sa caut raspunsuri.
Am renuntat la cautari. Am si ales si , pentru prima oara chiar daca a fost iritant, imi ofera confort.
Pe seara, am iesit cu C.M-am bucurat tare sa-l revad.Ciudat si placut cum unii oameni prin prezenta, stare si energii raman alaturi , intr-un mod unic. Ii multumesc pentru multe, stie el.
La intoarcere, am hotarat sa raspund unui mail ce necesita lamuriri de multa vreme. Imi doresc ca destinatarul lui sa fii inteles totul
Si iar cald. Greierii canta. Strada e linistita. Nu se mai aude nici un motor de masina. E un moment total.
Pentru a nu stiu cata oara azi, as vrea sa strig lumii intregi ca imi plac fluturii mei si ma bucur ca sunt.
foto

Lucruri simple

2010-08-01T01:44:00.000+03:00

Mi s-a intamplat de multe ori sa nu recunosc lucrurile simple. Pentru ca nu imi dadeam ragazul sa "respir" si sa privesc.
Si acum, mai sunt momente in care uit si nu vad toate intamplarile frumoase din jur.
Sambata. Cald, foarte cald. Aproape banal, totul. Intalnirea pentru eveniment fusese fixata pentru ora 14.15.N-am ajuns la timp si asta m-a agitat putin.
In fne, intru si toata agitatia se dizolva, lasand loc unei stari ce se termina intr-un zambet.
In cateva minute, am cunoscut oameni frumosi - gazdele Cristina si Ciprian si invitatii la eveniment, alaturi de care am descoperit creativitatea designer-ilor de mobilier si a celor de semne de carte.
Am vazut, pentru prima data iarba imprimata in hartie din care , apoi, au fost realizate semne de carte speciale.
Am vorbit despre multe si de toate. M-am bucurat de fiecare moment petrecut acolo, pentru ca a fost cald si bun, pentru ca am vrut sa recunosc simplitatea si, in acelasi timp, maretia lucrurilor.
foto

Nothing to lose

2010-07-19T22:05:00.000+03:00

Acum 20 de ani, cam pe vremea asta, sedeam pe propria canapea si citeam orice imi pica in mana. Inghiteam avida orice informatie si eram convinsa ca toate astea ma vor ajuta. Cum sau cand, nu ma interesa. Pe atunci, visam jurnalistica.
Am si scris in liceu vreo cateva povestiri. Unele au fost publicate in revista liceului.
Nu-mi amintesc foarte clar starile mele de atunci, cu exceptia fricii teribile cauzata de profesoara de matematica sau de posibila rusine in fata colegilor, pentru absolut orice.
Momentele in care disparea sentimentul de mai sus, erau cele in care puteam sa ma privesc singura in oglinda din baie, pentru ca aceea imi parea cea mai clara, si sa zambesc. Atunci imi puteam privi ochii, mandra si imi spuneam ca povestirea mea era citita de toti elevii scolii in care invatam. Cu frica asta m-am luptat multi ani.
Insa, de doi ani, m-am hotarat sa o scot din viata mea.Si am reusit. Pas cu pas.
Mai apare cateodata, in minte, dar nu o mai tratez ca pe cea mai importanta intamplare a vietii mele. O consider ca pe un fapt al vietii, pe care il las sa se duca.
Viata se intampla,oricum, in fiecare clipa, in fiecare celula.

Azi, nu m-am mai uitat in oglinda, ci la o fotografie, care se reduce la o stare - seninatate.

L.E.

Bine

2010-07-01T23:43:00.000+03:00

Imi place sa rememorez, dar nu cu manie. Imi place sa ma uit in "oglinda mea" si sa ma vad atunci si...acum.
Si nu dintr-o trufie pur umana, ci dintr-o bucurie ce a devenit zilnica, in cele din urma.
Pana in momentul cand am decis ca nu mai pot trai astfel, cenusiul era parte din mine. Acum, imi place zambetul meu, stralucirea din ochi si, mai presus de toate, verticalitatea corpului. Uitasem sa stau dreapta. Am reinvatat.
Lumea se vede altfel atunci cand stii si constientizezi ca nu esti mai prejos decat orice alt om, pe lumea asta.
Imi place ce descopar. Si ma bucur, de fiecare data, cand constat ca tot ceea ce pare de netrecut se dizolva intr-o lumina alba si blanda.
E bine. E chiar foarte bine.
Alaturi de toate astea, mai este ceva - iubirea.
"Time and reading did not change me. But love changed my life." Paulo Coelho

De-a lungul drumului

2010-06-27T00:41:00.000+03:00

Va amintiti aceasta carte?

Am descoperit-o si am vrut-o in biblioteca, in octombrie, anul trecut.

A fost primul moment dintr-o noua etapa. Intre copertile ei, s-au strans ganduri si simtiri care au facut-o si mai pretioasa.

Abia in inceputul acesta de vara, a venit timpul sa o citesc. Am descoperit pe rand America si Franta anilor '50.

Nu cunosteam atunci, insemnatatea acelui "prim moment".Stiam ca va veni.

Cum spun adesea, sunt momente in care "cad ziduri". Se desfac momente de coaja care le tinea intr-o anumita stare. Dar, nu ma mai sperie ca inainte.

Viata curge si nu mai vreau sa o incadrez in nici o categorie de calificative.

Stiti ca imi plac oamenii si prezenta lor ma bucura si chiar daca se intampla ca drumurile noastre sa nu se mai intersecteze, continui sa merg.

Drumul meu e inainte si e insotit, ca intotdeauna, de lumina.

Nu ca ar fi atat de important: soarele-i aici, in palma mainii mele, si intind masinal aceasta palma spre el, dar fara s-o inchid.Asa cum nu trebuie sa-ncercam sa pastram timpul si dragostea, nu trebuie sa-ncercam sa pastram nici soarele, nici viata. Cobor catre oameni care rad, oameni care uita, oameni pregatiti sa plece mai departe, spre un altundeva, un oriunde, dar un altundeva care ar semana cu aici sau care ar incerca sa semene si care n-ar izbuti niciodata pe de-a-ntregul.

(Francoise Sagan)

Ploaia

2010-06-15T23:27:00.000+03:00

De cand ma stiu, nu imi place ploaia. Cand eram copil, ma obliga sa raman in casa, cand timpul acela il puteam folosi jucandu-ma, afara. In adolescenta, ma impiedica sa merg sau sa ma plimb, cu prietenele.
Acum, imi da diferite stari, de cele mai multe ori, apasatoare.
Am scris despre ultima ploaie, in martie. Atunci, cerul coborase jos tare si, desi stiam ca soarele si lumina, sunt sus, dupa nori, nu m-am putut bucura de acea zi, decat spre final.
Ploaia de azi, a venit deodata, desi nimic nu o anunta. Toropeala tuturor provocata de caldura teribila de peste zi, a fost spalata repede de ploaia calda de vara.
In timpul rafalelor de apa, mi-am udat planta de pe balcon ( un suculent pe care l-am salvat de doua ori de la moarte). Pe geam vedeam, soarele care stralucea spre apus si prin razele lui se vedeau picaturile ce alergau cu repeziciune spre pamant. M-am lipit de perete si am privit viata din fiecare particula de apa sau lumina.
M-am bucurat mult de moment si, atunci, pentru prima data, am realizat ca pot iubi si ploaia.

Un ceai si o prajitura

2010-06-09T01:16:00.000+03:00

In fiecare clipa ma bucur de tot ceea ce primesc de la viata. Sunt momente in care rad sau sunt trista, dar am invatat sa nu mai definesc ceea ce traiesc. Adica o las sa isi urmeze cursul.
Si ea isi vede cuminte de drumul ei, alaturi de al meu.
Acum, mi-e bine cu mine. Si simt ca iubesc intreg pamantul pentru ca e frumos si bun.
E frumos peste tot in lumea asta, important este sa vedem frumusetea si sa nu o lasam sa moara.
Intr-o zi, am pornit intr-o calatorie ce am stiut ca e parte a drumului meu. Parte din aceasta calatorie a fost si o "pasteleria", unde mi-a fost recomandat sa beau un ceai.
M-am oprit - am baut ceaiul si am mancat si o prajitura. A fost una simpla cu blat de pandispan si crema de ciocolata, dar parca in ea si in acel ceai era adunata esenta vietii.

Am plecat de acolo, un pic altfel - bucuroasa pentru acele momente minunate si pentru ca zambetul meu venea din simplitatea vietii pe care nu am crezut-o posibila, dar pe care tocmai o descoperisem.

Samanta de baobab

2010-06-01T23:53:00.000+03:00

Am mai spus-o - imi plac inceputurile sau ceea ce numim noi, inceputuri.

Imi place prospetimea si elanul lor pentru ca imi dau o stralucire unica, in ochi

Cand m-am hotarat sa vorbesc despre ele, mi-au revenit in minte momente specifice unora sau altora.M-am bucurat, pentru ca in ciuda faptului ca nu toate au fost extraordinare, amintirile pastrate sunt cele mai frumoase .

Prin februarie s-a mai produs un inceput. A fost rapid si asta pentru ca am simtit ca pot darui din nou. N-am premeditat si n-am proiectat nimic. Am urmat cursul vietii chiar si atunci cand totul parea inexplicabil de complicat. M-am revoltat tare si abia cand am inteles ca lucrurile sunt simple, atunci a aparut linistea si acceptarea. Iar in coltul gurii, zambetul.

Acum cateva zile,am primit un colier. Acesta...

La prima vedere, nu pare ceva spectaculos. Eu il iubesc, oricum, dar faptul ca o samanta de baobab e centrul lui, imi arata ca abia acum, e inceputul ce va ramane in amintirile pe care le voi invoca iarasi, peste un timp.

This is where I wanna be

2010-05-22T14:54:00.000+03:00

Cu putin timp, inainte de a pleca in vacanta la Cheia, anul trecut, in septembrie, am descoperit o melodie.Istoria ei incepe prin anii '60 si am mai ascultat-o, dar abia varianta aceasta, cu videoclipul acesta, mi-a atras atentia.

Locurile, atmosfera, ritmurile de bossa nova si vocea Dianei Krall, mi-au dat un sentiment aparte. Atunci, n-am stiut sa-l explic. L-am lasat acolo in interior, dar de fiecare data cand ascultam melodia si, implict, vedeam videoclipul, un fior placut imi strabatea corpul.
Dar de ce va povestesc toate astea?
Pentru ca am gasit explicatia sentimentului despre care tocmai v-am vorbit.
Sunt locuri ce te cheama incet, dar sigur. Uneori, asa se intampla si cu oamenii, desi exista momente in care "crash-ul" e instantaneu.
Asa s-a intamplat si cu locul acesta. Ceva, nu stiu ce, imi spunea ca voi ajunge acolo, poate de aceea, nerabdarea si agitatia n-au mai avut loc.
A fost calm totul, intocmai ca si ziua in care am ajuns acolo. Soarele era, dar lumina un pic ciudat si desi, era cald, in preajma apei aveai nevoie de jacheta.
La prima vedere, locul ar putea parea banal - o zona rezidentiala sau o un orasel instarit.

Pentru mine a fost si este locul. Parcul si hotelul din centru, m-au facut sa exclam "Da!".

Zambeam pentru ca incepuse sa capete sens... fiorul.
Am mers fara graba pe aleile parcului, pe strazile cu trotuare pietruite savurand fiecare traire simtita. Lumea, agitatia, tot ceea ce fusese pana atunci se dizolva incet, dar sigur.
Deodata, prin fiecare celula a fiintei mele incepuse sa curga, din nou, viata. Si...poate ca si panoul ce afisa o reclama a Cazinoului are un sens.

For you and only

2010-05-22T00:49:00.003+03:00

Cantecul de duminica

2010-05-09T12:40:00.001+03:00

Viata

2010-05-08T13:23:00.000+03:00

Calatoria asta nu am visat-o. Mi-ar fi placut sa o fac, dar fara sa imi imaginez prea mult. Locurile m-au fascinat, vazand fotografiile, ca toate cele aflate in apropierea apei.
In ianuarie, la sfarsit, cumparam biletul de avion. Inafara de o caldura blanda ce mi-a curpins corpul si o stare de bine normala, linistita ce se putea remarca in zambetul si in ochii mei, nimic iesit din comun.
Cautam din cand in cand, informatii sau imagini de colo. Zambeam la vederea lor, imi salta inima de bucurie, dar nu retineam nimic. Era vid.
In ziua plecarii, un nor de cenusa ameninta inchiderea tuturor aeroporturilor din Europa. Eu eram linistita si capul meu se incapatana sa nu fabrice imagini.
In fine, ajung. Noapte. De la prima respiratie afara, aerul era diferit, poate si din cauza apei din apropiere.Primele zambete ale lucratorilor aeroportului. Zambesc si eu, dar putin mirata.
Dimineata, o liniste usoara ca si aerul, inunda strazile. Eu veneam dintr-o agitatie nebuna si credeam ca linistea e doar ceva temporar(?!), pana pe la 8-9, cand oamenii incep viata.
Ma inselam. Aceeasi tihna a fost si la 9 si la 1, cand m-am trezit si am vazut cel mai clar cer, pe lume, in ziua aceea.
Agitatia mea nu se potrivea cu locurile si ,pe plaja,langa ocean, am invatat prima lectie din Portugalia - calmul.
Au urmat, pe rand - zambetul, savuratul bucatelor, ascultatul si iubirea.
Cum au fost lectiile? Unele grele, aspre, dure - unele usoare, dar binefactoare cu totul.
Pe Frida, le-am primit intr-o dimineata, pe la 3. Le-am iubit din prima clipa.

Cu bratara din coral neslefuit a fost "coup de foudre". Dar, a devenit a mea doar cu o zi inaintea plecarii.

Iubirea, apa si creatia sunt, acum, in permanenta cu mine.

Acolo, pe plaja, privind oceanul si portul,realizam de ce nu au existat imagini inchipuite despre calatorie - totul era aici si nu putea fi imaginat, intocmai ca si viata.

Stele ?!

2010-04-20T02:48:00.000+03:00

Azi-noapte, n-am mai visat libelule.Au ramas, intr-un colt de Bucuresti, undeva aproape de un lan de porumb.
Sunt aici de trei zile.

Nu o sa va povestesc despre oras sau locuri. Intr-o alta zi.

Azi, am inteles, inca o data, ca e vital sa comunic. Sunt momente in care am nevoie de cuvinte rostite sau scrise.

Ca pana si oceanul, total necunoscut pana ieri, vorbeste cu mine.In felul lui, simplu si aruncat sau linistit. Imi spune ca ii place sa fie liber, dar ca ii place sa vorbeasca cu mine.Imi spune ca ii este usor sa vorbim si ca este in largul lui, atunci cand il ascult. Ca ar putea vorbi cu mine, la infinit. Am zambit.

E buna comunicarea. Face bine la suflet, la corp, chiar si la ten....la tot.

Nimic nou pana aici. Exista niste fire nevazute care ne ajuta in acest proces Nu le pot defini, de altfel, nu cred ca le poate explica cineva. Ele exista in noi si le percepem cand e liniste in interior, pentru ca atunci le percepem cel mai bine puterea.

Am mai spus-o - fiecare dintre noi face propriile alegeri. Fiecare dintre noi alege sa faca ceea ce considera a fi cel mai bine sau mai nimerit pentru el/ea. Nu judec. Nu condamn.

Doar spun ca si dialogul are partea lui, in intregul meu si cine se simte strain de asta, ramane inafara usii ce se deschide spre interior.

P.S. "Stars" m-a insotit in timpul scrierii acestui post.

Balcic

2010-04-13T01:35:00.000+03:00

In adolescenta, datorita ei m-am indragostit de carti si de toate amprentele pe care le pot lasa ele. Tot cam pe atunci am descoperit un roman care avea sa imi arate in cate feluri se poate iubi si cum. Dar nu le-am inteles.
Era necesar mult timp si multe trairi pentru a intelege macar in parte, toate acele emotii pe care mi le trezisera intamplarile Mironei din a ei "Panza de paianjen".
Ma aflam in vizita la un prieten si mi-au atras privirea niste coperti roz."Povestea vietii mele" acesta era titlul cartii, Regina Maria a Romaniei, autorul. Am rugat sa mi-o imprumute si mi-a imprumutat-o.N-am dormit prea multe ore in noptile urmatoare, dar am citit-o. Si acolo se vorbea despre Balcic.
Timpul, intamplarile urmatoare m-au facut sa uit de acea localitate. Insa, de vreo cativa ani imi suna intruna in minte Balcic, Balcic... Balcic...
Duminica, de Pasti, am pornit spre el. Ne-au ajutat toate si soarele si primavara si dorinta noastra de a ajunge acolo.
La trecerea granitei, m-au impresionat "fermele" eoliene ale bulgarilor. Nu voi dezvolta subiectul. Doar voi spune ca au facut o treaba pe cinste. Si inca o data, voi spune ca am avut un gust amar, pentru ca in Romania este potential, dar nu este .... vointa?!!!!

In fine, Balcic.
Prima impresie, dezastruoasa. Blocuri comuniste cu zece etaje cu franghii de rufe inafara balcoanelor. Dezolant.
Nu am regasit nimic din atmosfera descrisa de Cella Serghi. Nimic. Totul era cenusiu ca in cartierele noastre muncitoresti.M-am speriat putin.Si mi-am spus ca eu nu pentru astea venisem.Castelul era tinta.
M-am mai linistit cand am vazut marea. Faleza si marea. Si lebedele in Bulgaria, pe Marea Neagra.

In dreapta, castelul si gradinile.Am zambit.

Am intrat. Eram atat de agitata incat nu stiam unde si cum sa ma uit mai intai.Aleile, cladirile, cascada, gradinile felurite, crama reginei. Totul nou.Nou pentru mine.

Mai vazusem fotografii cu locurile , dar alta e atunci cand vezi tu , cand simti tu, cand atingi tu...

Si am vazut si am atins...

Mi-a placut castelul. In interior, o alta dezamagire - foarte putine piese de mobilier apartinand Reginei. Un garderob, un birou, cateva masute de cafea, un bufet (are niste intarsii speciale) si ...atat.

Si totusi cu simtitul a fost mai greu - multa lume... si imi lipsea partenerul de comentarii. Acolo, mi-ar fi placut sa vorbesc despre culoarea locala, despre ce imi aminteam din descrierea Cellei . Dar n-am putut. Cuvintele erau acolo si ar fi venit de la sine, unul cate unul, dar ... A fost liniste.

De aceea, ceea ce am simtit la Balcic, va ramane in mine. Deocamdata.

Melodia de azi

2010-04-11T13:16:00.000+03:00

Desi pare, nu e ceva trist.
E doar o realitate, acceptata si asumata.

Necinstea

2010-04-05T16:33:00.000+03:00

Lipsa creaza grija sau dor.Alterneaza.
Zilele in care grija imi provoca tristete au fost destule, dar nu le-am numarat. Uneori, im provocau teama. Acelea erau momentele in care intorceam capul, ca si cum nu mi-ar fi placut ce vedeam sau pur si simplu studiam forma norilor sau intensitatea albastrului cerului, sorbind din ceaiul verde preparat de colega mea.
Cu dorul e un pic diferit. Intensitatea lui creste si devine mistuitor atunci cand e real. La mine a fost si este real. L-am trait asa cum imi traiesc fiecare sentiment - in liniste sau intr-o explozie de bucurie si durere, amestecata.
Nu ma ascund si cand vine timpul verbalizez ce si cum simt, pentru ca nu mai pot fii altfel, cu riscul de a crea disconfort.
Dar , de ce va povestesc toate aceste intamplari?
Acum cateva zile, mi s-a spus, indirect ce-i drept, ca sunt necinstita. Mi se pot aduce multe acuze - ca sunt prea directa, ca sunt transanta si dura, ca imi lipseste toleranta, ca sunt tributara primului impuls, dar nu asta...
Usturimea simtita ca urmare a acestei afirmatii este cu atat mai profunda , cu cat eu urasc cu obstinatie minciuna!
Desi par niste cuvinte - scrise sau rostite, atunci cand spun ca "mi-e dor", chiar imi este; atunci cand spun "te iubesc", chiar iubesc. Si voi fi la fel de cinstita ( ca si pana acum) si voi spune, din nou, mi-e dor si te iubesc definitiv, pentru ca asta simt azi si acum.

Lumina...

2010-04-03T09:53:00.000+03:00

Dragilor,

binele

pacea

iubirea

Lumina

sa fie cu voi zilele astea si mereu ! ...

foto

Portocaliul

2010-04-01T00:00:00.000+03:00

Pe dumnealui, l-am intalnit la intersectia a doua strazi pe care trec zilnic. Asteptam la trecerea de pietoni culoarea verde a semaforului. El a venit din spate si s-a asezat pe mana mea, a miscat de doua-trei ori din aripi si, la incercarea mea de a-l mangaia, si-a luat zborul. Eram usor naucita si n-am fost in stare decat sa zambesc.
Aceasta intamplare am trait-o intr-un moment in care nu intelegeam deloc sensurile. Eram confuza si, parca nici elementele, asa-zis, sigure ale existentei mele nu mai erau asa clare. Nici chiar aparitia "portocaliului", nu a reusit sa ma lumineze.
De atunci, unele sensuri s-au clarificat, altele au ramas la fel sau au devenit mai intunecate. Astfel, incet-incet mi-a revenit si pacea interioara, dar nu in totalitate.
Ieri, am simtit din nou nevoia sa port ionatanele. De fiecare data, dupa ce le pun, se intampla lucruri... Multe dintre "cele inchistate" se sparg, se sfarama si decopar realitati atat de evidente, pe care din diverse motive, inainte nu le puteam vedea. A functionat, din nou.
Azi, acum, vad lucrurile intr-un alt mod. Diferit. Da, au cazut iarasi ziduri si sensurile au inceput sa capete contur. Voi vedea unde duc...

P.S. Multumesc Daianei pentru inspiratie.

Here I am

2010-03-29T01:38:00.000+03:00

Azi a fost o zi, dintr-un anumit punct de vedere intocmai ca si marti. Fara denumire. A inceput la 7 si se va incheia, in ceea ce ma priveste, probabil intr-o ora. A si plouat si ploua si acum. Si ca niciodata, am vrut sa simt picaturile pe fata, dar n-am iesit. Am fost retinuta inauntru de o situatie lumeasca.
M-am simtit de cateva ori paralizata, desi inima mea zbura spre "Pocket full o sunshine".S-au intamplat evenimente; unele cu repeziciune, unele cu ritm scazut. Au fost si niste vesti, deloc bune. Le-am primit intocmai cum erau - bune sau rele.
Spre seara, am inceput sa recunosc, sa ma recunosc. Am si zambit. De fapt, dupa ora sase am si ras.
M-am regasit intr-o privire nu foarte clara, dar curioasa. Era destul de aproape , dar era acolo si ii smteam caldura. O simteam aproape, ca o imbratisare si nimic nu m-a impiedicat, de data aceasta, sa o imbratisez si eu si cu atat mai putin sa raspund strangerii de mana ce a urmat. A fost puternica ca si cum ar fi vrut sa transmita tot ceea ce nu spusese in tot acest timp.
Mi-am amintit despre ferestra deschisa. E deschisa in continuare. Si tot spre exterior.
Sunt aici si voi ramane. Distantele nu conteaza. Mainile noastre au spus-o, ba chiar au strigat-o, aproape lumii intregi.

Zambind in soare

2010-03-22T23:38:00.000+02:00

De obicei, ma las ghidata de intamplarile ce vin. Le las sa intre, in tacere si apoi le privesc sau le traiesc. Sensul lor nu il caut, stiu ca vine atunci cand e momentul sa vina.
Asa s-a intamplat si ieri - am simtit o nevoie acuta de a ma plimba in parc. In acel parc...a fost ca un "back to basics".
Initial, pasii mei au fost rapizi, asa cum sunt obisnuita sa merg zilnic. Dar ceva m-a linistit. Mergeam usor spre locul unde vroiam sa ajung. Multa, foarte multa lume.Am privit putin nedumerita in jur, pentru ca nu am gasit ...nimic. Nedumerirea staruia si am continuat sa merg pe aleile pe care ma duceau pasii. Si ei m-au dus langa apa.
Soarele isi facuse loc printre copaci si lumina o zona unde am decis sa ma opresc.Priveam pescarusii si valurile facute de vant. Eram eu cu mine. Si, deodata, in castile player-ului, Patrick Bruel ...

Mais j' trouve pas d' refrain a notre histoire./Tous les mots qui m' viennent sont derisoires./J' sais bien qu' j' l'ai trop dit,/Mais j' te l' dis quand meme... je t'aime.

Deslusirea sensurilor nu mai era necesara, pentru ca era acolo "langa mine".

Am respirat, am lasat lacrimile sa curga, am acceptat si m-am ridicat , pentru ca sederea mea acolo nu-si mai avea rostul.

Am continuat sa merg, de data aceasta zambind ...in soare .

Multumire

2010-03-20T10:18:00.000+02:00

Pentru ca lucrurile se desfasoara cu repeziciune, am omis sa va spun ca logo-ul meu cu fluturi multi si colorati este creatia Daianei, careia nu ii pot multumi indeajuns pentru aceasta bucurie.
Fluturii ei sunt parte din sufletul meu si asa vor ramane.
O imbratisare cat aceasta zi(desi, oricum e prea mica) de mare....

Cuvinte si sentimente

2010-03-11T12:07:00.000+02:00

Sunt de prisos cuvintele... azi si acum...

Let there be love

2010-03-04T23:55:00.000+02:00

Se intampla, uneori, sa imi amintesc cum eram inainte. S-a intamplat si joi seara, cand m-am intalnit, intamplator cu Izabela. Nu am mai vazut-o de un an, cand, tot de martisor , ii daruiam niste gablonzuri. Nu caut raspunsurile acestei intamplari. Ele vor veni.

Va povesteam despre inainte... Nu imi place imaginea aceea si imi spun ca eu acolo nu ma mai intorc. E real. Nu-mi place cum eram si nici nu cred ca as mai putea trai in acel fel.

Acum, sunt diferita. Gandesc diferit. Simt si ma simt. E un drum pe care l-am ales cu buna stiinta. Am riscat mult, pentru ca pana atunci eram obisnuita sa programez totul.

Elementele existentei mele ( comportamentul, relatiile de familie, prietenie sau dragoste, job-ul) erau in ordine, puse drept, fara miscari intamplatoare. Totul urma o linie impusa de mine si de tot ceea ce mintea mea hotarase ca e bine sa fac.

Momentele in care temerile schimbarii acestei existente veneau, au fost nenumarate. Unele dintre ele, mai apar si acum, dar trec prin ele respirand si zambind. Asa cum ii spuneam si Lolei Lumina in care imi place si imi face bine sa traiesc si iubirea libera sunt singurele realitati pe care le vad si maine....

Scoica spalata in mare

2010-02-28T18:54:00.000+02:00

De fiecare data cand plecam in “calatorii”, se intampla deodata, pentru ca asa simtim. Eu am dorit un week-end linistit, calm, eu si cu mine, cu cei mai aproiati ( ca si distanta in km) dintre oamenii pe care ii iubesc, alaturi. Am vrut Moeciu. N-a fost.

A fost marea. Am plecat nu foarte de dimineata. Pe la 10.30, cred, si am ajuns in Eforie, in jur de ora 14.00. Drumul a fost plat - ceata, apasare, ploaie marunta. In apropierea Constantei, s-a mai luminat cerul si parca incepeam sa zambesc, pentru ca mi-am amintit si eu ca soarele e acolo sus, dupa nori.

Prima oprire a fost la masa. Dar ceva , ca un nerv sacaitor, ma framanta. Ceva ca o chemare, imi inunda fiinta. Stiam ce e sau mai exact "cine" era...

Si am ajuns langa ea. Era agitata sau poate bucuroasa. Am simtit-o aproape si mi-a daruit ceea ce imi da de fiecarea data cand ii cer - energie. Plaja era pustie. Am respirat . Aerul era sarat. Pescarusii venisera aproape. Priveau si ei marea de pe tarm.

Pentru un moment, m-am oprit. Am privit-o si am numit L, M, K, D, G, C, R .... adica, toate persoanele pe care "au fost" cu mine, acolo pe stabilopozi.

Inainte de a urca scarile falezei, am mai privit-o o data. Era bucuroasa. Si eu, la randul meu.

Drumul spre casa a fost amuzant. Am cantat. Am ras. Am zambit la ce simteam. Am zambit la viata.

Si am ajuns si acasa, unde aveam sa port o discutie cu M. Foarte importanta, de altfel. A fost un dialog extraordinar. Pentru ca discutia cu el m-a ajutat sa constat ce si cum e lipsa, in "interior". Cum stau cu "adevarurile spuse". Dar nu doar asta. A mai fost o marturisire si ...o scoica spalata in mare. Adica , in marea de ieri...

A fost o noapte agitata, ciudata.

Dimineata, m-am trezit cu ganduri proaspete si clare. Si, desi, toata linistea mi-a fost maturata de o problema medicala a pisicii mele, dupa vizita la medic, am revenit.

De cateva ore traiesc o emotie continua. O emotie a vietii care e mine, pentru ca sunt vie. Pentru ca SUNT.... !

Viv's butterflies

2010-02-25T23:38:00.000+02:00

Imi place numele meu. Foarte mult.In familia mea, are o istorie intreaga, pe care insa n-o voi povesti acum.
De curand, am aflat ca Viviana - [latina] vivus = viu, "in viata".
Asa ma si simt - in viata!Intr-o viata pe care de multe ori am condamnat-o, am blamat-o, am urat-o, am certat-o. De cate ori, n-am spus "viata asta..."
Viviana... In vara, mi s-a intamplat ceva - am vibrat, pentru prima data la auzul numelui meu spus asa "Viv". Am simtit fluturi in stomac de emotie si fericire. Si nu erau doar din cauza iubirii( eram indragostita de barbatul care mi-a spus astfel si sunt si acum...), ci pentru ca fiinta mea a reactionat intr-un fel in care nu o mai facuse pana atunci.
Din acel moment,s-a declansat ceva, nu stiu ce.Intai a fost T. care m-a numit la fel. Apoi, K, apoi L, apoi G si enumerarea poate continua...
Ceea ce e mai esential din aceasta intamplare este bucuria si trairea deplina a vietii pe care o provoaca in mine, "Viv"!
De aceea, am hotarat sa redenumesc. De azi ... "viv's butterflies".
Bine ati (re)venit!

Un film

2010-02-18T22:31:00.000+02:00

Incercati Paris, je t'aime

E special si o sa va incante.

Inca o data ... Lumina!

2010-02-11T21:56:00.000+02:00

Ninge de cateva saptamani intruna. Trecem dintr-un cod intr-altul, fara prea multe respiro-uri. Iarna asta e grea si, aproape ca intru in depresie , desi ma chinui din rasputeri sa accept ca e totusi februarie si e o situatie normala pentru clima tarii noastre. Colac peste pupaza , de azi-noapte ploua si ploua.De oprit, s-a oprit vreo cateva ore si orasul asta s-a transformat intr-o mare baltoaca.

Cam asta ar fi decorul in care eu traiesc, acum.

Dar, sa va povestesc...

Joi, am primit acele tricouri pe care le-am simtit, de cand le-am vazut, ca sunt ale mele. Le-am imbracat pe rand de vreo cateva ori si am cantat si am dansat.

Vineri seara, am scos in lume pe cel negru. M-am simtit ca in perioada liceului, cand ascultam in nestire "Sweet child of mine". De fapt, am fredonat-o in gand pana in barul unde merg, de ceva vreme. Super seara!

Sambata dimineata, am primit un mesaj care mi-a umplut ochii de lacrimi - "Vivi, Lumina esti tu..."- de emotie si bucurie.Mi-am spus ca se simte si asta m-a bucurat si mai tare. Tot sambata, am vorbit cu un om minunat si am realizat, inca o data, ca cercul se inchie - asa cum spune draga mea, Mo.

Duminica aveam planuit un drum pana la Brasov. Vroiam relaxare si "zacere", dar nu a fost posibil. Era momentul "boutique hotel". Si s-a indeplinit.

Luni, am invatat cum e sa inoti prin zapada. Lumina multa si, doar pentru asta, am renuntat in a ma mai revolta. M-am bucurat de ea.

Marti, am vibrat. Am respirat si am zambit mult. A fost o zi terapeutica pentru suflet. Buna zi si , mai ales, folositoare

Iar, ieri, a fost total. Lumina m-a insotit toata ziua si m-am simtit usoara si simpla.

Asadar, inca o data lumina... pentru ca "iubirea e un lucru foarte mare " ( asa se numeste e-mail-ul pe care l-am primit in momentul in care am inceput sa scriu acest post).

Tacere

2010-02-03T11:32:00.000+02:00

Traiesc un timp in care ma simt mai bine tacand. Vorbele spuse nu vin si daca vin nu le pot exprima.

Ma ajuta mai mult sa le scriu, dar nu foarte des si asta pentru ca traiesc si simt. Las fiecare sentiment sa ma "inunde" si ma bucur.

Poate parea un pic egoist, dar traiesc un timp doar al meu. Mi l-am luat singura, e ca o respiratie mai lunga.

Dar tot aici sunt. Sunt langa voi. Si ma bucur pentru fiecare moment din viata voastra, dragii mei, atunci cand aud despre el sau citesc.

HELLO....

2010-01-30T17:17:00.000+02:00

Mi-e bine.
Si simt asta prin fiecare por al pielii , prin fiecare respiratie si prin fiecare celula care imi face parte din corp.
Mi-e greu sa va spun in cuvinte ceea ce simt, de fapt.Insa, simtamintele acestea ma fac sa zambesc, sa imi straluceasca ochii, sa privesc oamenii in ochi si privirea lor sa fie senina...
Sunt intr-o noua etapa.Nu stiu cum s-o definesc , dar realitatea e ca nici nu vreau sa o fac. Nu ma grabesc. Stiu ca raspunsul la acest "enunt" va veni in ziua in care va fi momentul sa vina.Nu am asteptari , doar imi traiesc timpul. Timpul MEU, pe care mi l-a oferit viata...
Hello new beginnings! Hello new life! Happy to be TODAY,NOW!

Exercitiu de rabdare

2010-01-22T14:18:00.000+02:00

Sunt vreo trei zile de cand "ma tot invart". Si pana la urma, am simtit ca e momentul sa scriu despre rabdare.
M-am intrebat adesea cum as putea-o defini, eu, cea care nu o are drept " calitate". Ehi, si ce ?!
In realitate, exercitiul meu de rabdare exista, e cu mine si mi-e din ce in ce mai bine cu el, de fapt cu rabdarea...
As fi vrut sa mai povestesc, dar parca toate cuvintele s-au risipit si in minte imi vin doar niste acorduri de chitara....

Dulcea mea eliberare

2010-01-16T11:25:00.000+02:00

Zilele trecute am trait ceva special.

Poate parea banal, dar pentru mine nu a fost.

Am spus ceea ce nu spusesem- de teama, din autocenzura sau poate pentru ca nu venise momentul...

Cand a fost, am spus totul calm, pe acelasi ton. Clipa imediata a fost una usoara. Simteam eliberarea cum imi patrundea fiecare particica din corp. Am respirat si mi-am spus "gata...".

Constientizarea e greu de descris in cuvinte. A fost unica.

Ziua urmatoare, zambeam intruna, ochii imi straluceau si as fi dansat si as fi cantat, daca atmosfera biroului mi-ar fi permis.

Ceea ce se intampla de atunci e minunat si asa va ramane, pentru ca eu am ales....

Leapsa de la Acuarele

2010-01-10T23:51:00.000+02:00

Daca as fi fost -

o lună: aş fi fost mai
o zi a săptămânii: aş fi fost vineri
o parte a zilei: aş fi fost zorii
o direcţie: aş fi fost vestul
o planetă: aş fi fost Venus
un film: aş fi fost Feast of love
un lichid: aş fi fost apa de mare
o piatră: aş fi fost piatra de rau
un tip de vreme: vara pe inserat
un instrument muzical: aş fi fost pian
o emoţie: aş fi fost emotia insasi
un sunet: sunetul padurii
un element: aş fi fost pamantul
un cântec: aş fi fost Primavera - Vivaldi
o carte: aş fi fost "Panza de paianjen"
un scriitor: aş fi fost Cella Serghi
un personaj de fictiune: Miruna ( din romanul de mai sus)
un oraş: aş fi fost Florenta
o aromă: aş fi fost patchuli
o culoare: aş fi fost verde
un material: aş fi fost matase grea
un cuvânt: aş fi fost lumina
o parte a corpului: aş fi fost ochii
o expresie a feţei: zambetul cu ochii
un personaj de desene animate: aş fi fost Ducesa din Pisicile aristocrate
o formă geometrică: paralelogram
un număr: aş fi fost 11
un mijloc de transport: aş fi fost o bicicleta
o haină: aş fi fost o rochie de plaja dintr-o tesatura moale si subtire.

Banchetul dragostei

2010-01-10T17:20:00.000+02:00

Am revazut, azi, un film foarte drag sufletului meu - "Feast of love".

Monologul de inceput este acesta "Exista o poveste despre zeii greci. Se plictiseau, asa ca au inventat oamenii. Dar erau la fel de plictisiti incat au inventat iubirea. Dupa care nu au mai fost plictisiti, asa ca au decis sa incerce si ei iubirea. In cele din urma, au inventat rasul ca sa o poata suporta."

M-a inspirat sa scriu.

Sentimentele pot fi controlate. "Da? am raspuns. Cum si ce rost are?"

Stiai de la inceput, mi s-a spus din nou. E adevarat. Stiam si nu am desconsiderat aceste cuvinte, doar ca mi-am asumat.

Pana la urma, la ce buna atata agitatie, cand poti trai pur si simplu? Cand te poti bucura de fiecare clipa? Cand poti sa nu te mai lamentezi si cand poti vedea lumea cu ochii larg deschisi?

La ce bun orgoliul si frica , cand in fata ta e totul?

Am iubit si iubesc. Imi place ceea ce sentimentul acesta ma face sa simt si nu mi-e frica, chiar daca poate azi voi intalni pe cineva care nu vibreaza la fel. Nu am asteptari glorioase, doar sunt impacata cu mine.

De aceea, aleg sa traiesc azi, acum, astfel - CUM VREAU EU !

Sensul...

2010-01-07T22:57:00.000+02:00

Varsta nu conteaza decat in lumea fizica. Esenta unei fiinte umane rezista in fata timpului.Viata noastra interioara e eterna, adica sufletul ramane tot atat de tanar si puternic ca atunci cand suntem in floarea vietii.Considera dragostea ca o stare de fapt , nu ca un mijloc de a face ceva, ci ca alfa si omega. Un scop in sine.

Gabriel Garcia Marquez

31 Decembrie 2009

2009-12-30T23:53:00.000+02:00

Noaptea de trecere catre 2009 a fost una extrem de friguroasa, la Iasi. Revelionul a fost unul neasteptat si plin de dans.
Trecerea propriu-zisa, dintr-un an intr-altul a fost una rapida, fara sa ma gandesc prea mult.Am trecut si gata.Sperante erau multe si, in acelasi timp, nu speram la nimic. Eram doar observatoare.

Am trait primele luni din an cu uimire si nemultumire, negandindu-ma ca aceasta este practic viata.

Si ca o incapatanare a destinului si o compensatie in acelasi timp, intamplarile bune si frumoase nu incetau sa vina. Pe 14 februarie, am fost intr-o semivacanta, in Parang, si m-am dat cu ligheanul - experienta incredibila.

Au urmat evenimente "administrative" - m-am mutat intr-o casa noua, pe care am decorat-o dupa sufletul meu si care mi se potriveste . Marturisesc ca ma simt bine, aici - e cald si ma simt acasa. Situatie pentru ca ii multumesc Izabelei.
Si a venit si vara mult iubita cu ziua mea, cu week-end-uri minunate la mare - am descoperit Vama cu macii ei crescuti in nisip si muntele - pe care il negam la maxim.

Finalul verii, m-a gasit la Cheia, in concediu, departe de lumea in care traiesc si de orice farama de tehnologie. Reimprospatare pe toate planurile.
Tot in vara, am inteles multe lucruri: cat e de bine sa respiri, cat e de natural si de minunat sa iti marturisesti sentimentele, cat e de bine sa traiesti fiecare clipa si cat e de misto viata. Pentru toate aceste "invataturi" si nu numai ii multumesc ei, prietenei mele de langa ocean pe care o iubesc tare-tare.

Toamna a venit, intr-un anume fel - nu prea a fost toamna. A fost calda si blanda. Si plina de suprize placute .

Am cunoscut oameni noi si asta m-a bucurat si ma bucura in continuare.

Am primit flori si fluturi. Margele si multa iubire.

Pentru toate acestea, multumesc si nu pot decat sa deschid bratele larg si sa spun, cu un zambet pe fata, ca MAI VREAU!

Cum va fi 2010 ? ASA CUM VREAU EU SA FIE : SPARKLING !

Ultimele trei zile

2009-12-27T12:48:00.000+02:00

Mai sunt 4 zile si gata, se termina si 2009!

Nu voi face o retrospectiva, in acest post, voi vorbi doar despre ultima saptamana.

A fost una nebuna! La sfarsitul fiecarei zile ma dureau picioarele si picam franta de oboseala. A doua zi o luam de la capat cu diverse treburi profesionale sau personale.

Cea mai extraordinara zi, insa, a fost cea denumita Ajunul Craciunului.

Ora de trezire a fost 7.30. Am finalizat si ultimele chestiuni la birou si am venit repede acasa, pentru ca ma astepta bucataria.

Nu am mai gatit de ceva vreme, pentru Craciun, insa anul asta mi-am dorit sa il petrec alaturi de prieteni si cei dragi avand o masa incarcata de bucate traditionale. Ceea ce s-a si intamplat - am preparat sarmalele si friptura.

Decoratiunile au fost asezate si ele in locul dedicat si la 20.30, imi asteptam invitatii. Nu au fost chiar punctuali, dar mi-au facut un bine pentru ca mi-au permis sa ma gandesc la toti cei dragi - Acuarele, Andreea, Costina, Daiana, Gabi, Cristina, Lola, Mo si sa le urez un Craciun Fericit si sa ramana cu toatele asa de frumoase, de minunate si magice ca si pana acum!

A fost o noapte in care ne-am bucurat de cadouri si clipe unice, pentru ca nu se vor mai intoarce.Intr-un cuvant AM TRAIT!

In prima zi de Craciun am avut sansa sa vad o casa superba, cu o arhitectura din anii 30-40 si sa ascult Nat King Cole. Am savurat fiecare clipa - m-am simtit ca si cum as fi participat la o petrecere de atunci.

Atmosfera aceea, mi-a ramas in minte si in suflet si pentru ca n-am vrut sa ma desprind din ea am vazut filmul "Patul lui Procust". Ce vremuri!....

Azi e o zi de liniste. O zi in care am scris, am citit, am ascultat muzica, "mi-am revazut" prietenii si va continua sa fie linistita, pentru ca asta este alegerea mea.

Si pentru ca in liniste, consider eu, e bine sa mai apara cate ceva mai special sa ascultam putina muzica...

Va imbratisez pe toate, doamnelor .....

Rudolph

2009-12-19T10:08:00.000+02:00

Nu l-am vazut niciodata, insa de demult stiu ca a facut parte din alaiul Mosului. Suferea tare pentru ca avea nasul mare si rosu si toata lumea radea de el. Iar Mos Craciun l-a descoperit, intr-o zi cand avea nevoie sa ii lumineze calea.

De o saptamana, in drum spre casa, in masina prietenei mele, ascultam radioul lui Mos Craciun si m-am indragostit de o melodie .....

Sufletul mi se bucura de fiecare data si am atitudinea unui copil care vrea sa danseze si sa cante o melodie care ii place. Si fredonez melodia si zambesc si traiesc......

Din nou ...leapsa foto

2009-12-15T21:45:00.000+02:00

Asa este! Acuarele avea dreptate - trebuie sa o dau mai departe ( te rog sa imi ierti "egoismul").

In acest fel, le/ii rog pe toti cei care trec pe aici sa preia aceasta leapsa care e binefacatoare pentru minte si suflet.

Cel putin, pentru mine a fost.

Leapsa foto

2009-12-07T10:30:00.000+02:00

In octombrie, Acuarele mi-a lansat o leapsa. Desi , i-am promis, nu am raspuns pozitiv, pentru ca nu era momentul. Acum a venit.

Este nevoie de o fotografie de suflet :

In ea e totul - lumina, apa, verde, viata ..... Adica, tot ceea ce e esential pentru mine.

Si o fotografie amuzanta. Sunt doi copii ( nepotii mei - Petra si Petru) minunati, veseli, adorabili, care se amuza de niste nimicuri...

Dincolo de aparenta hazului, e o lectie extraordinara pe care noi, cei care ne consideram "oameni mari" ar fi bine sa nu o uitam....

Iubesc viata pentru momentele acestea doua si pentru un infinit de alte motive.

P.S. Draga mea Acuarele, aceasta melodie ti-o daruiesc tie si minunii din viata ta.

Votul meu

2009-12-06T16:27:00.000+02:00

Acum 2 ore jumate am iesit din sectia de votare. Am stat la o coada de 2 ore. La un moment dat inghetasem, dar am hotarat sa nu renunt, mai ales ca in primul tur nu am reusit sa pun stampila pentru ca nu am domiciliul stabil in capitala si cozile au fost foarte mari.

Toti cei prezenti la acest "rand" am vrut sa ne exercitam dreptul de cetateni ai Romaniei. Discutiile erau diverse - de la relatii, motivele vizitei in capitala, proasta organizare, caldura din toaleta(!) amfiteatrului Spitalului "Victor Babes", intalniri programate pentru dupa-amiaza - e totusi Sf. Nicolae, in calendarul ortodox....

Motivele care m-au determinat sa merg la vot sunt multe si diverse si nu are rost sa le enumar aici. Cel care a fost esential, insa, il reprezinta o scrisoare primita cu 10 zile in urma de bunicul meu. Mircea Geoana ii trimitea bunicului meu, fost capitan al armatei romane, un plic dedicat.

Scrisoarea, un foarte bun produs PR, ar fi atins coarda sensibila si unei persoane adulte, darmite unui pensionar.

Multe cuvinte, multe acuzatii aduse actualului presedinte, multe analogii - intr-un cuvant multa demagogie.

"Va chem alaturi de mine, domnule capitan, sa redam tarii onoarea, solidaritatea si patriotismul de care Romania are atata nevoie!" Emotionanta ultima fraza din epistola trimisa de dl. Geoana, nu-i asa ?

Un singur aspect l-a omis Mircea Geoana - bunicul meu, fost capitan in armata romana, ne-a parasit anul acesta, pe 15 iulie !!!

Inutil, cred, sa va mai spun cui i-am dat votul meu .

Ultima luna

2009-12-01T22:14:00.000+02:00

Deja decembrie. Inceput de ultima luna din 2009.

"La multi ani, Romania!" au fost cuvinte pe care le-am auzit foarte des, azi. Da, sa ne traiesti tara in care ne-am nascut, am trait si mai traim inca.

Am spus-o de multe ori, desi pare cliseu, dar avem o tara minunata, problema e ca noi , locuitorii ei, o facem sa para ceva in care unii nu s-ar intoarce nici de frica. Din nefericire, nu pot vedea lucrurile mai departe de azi si azi au un contur gri, disipat in rautate, uratenie, vanitate si lacomie.

Marturisesc ca intro-ul acestui post nu este decat o paranteza , pentru ca, de fapt, vreau sa va vorbesc despre mine.

Se intampla lucruri. Multe si deosebite.

Asa cum scriam si in ultimul post din noiembrie, am fost intr-un "vartej". Inca ma resimt. Dar cu cat ma dezmeticesc mai bine, cu atat imi dau seama ca am intrat intr-o perioada radicala a existentei mele.

"Cad" ziduri zilnic. Se schimba echilibre pe care le stiam acolo, intr-un anume fel. Constat ca si oamenii care pareau puternici sau invincibili, sunt doar oameni , care ajung la capatul puterilor si spun "gata! e momentul pentru schimbare!". Nu judec, doar privesc si, de cele mai multe ori, accept.

Din toata perioada aceasta, desi nu imi place, am un regret - poate ca nu am fost prezenta, poate ca nu am dat atentia cuvenita tuturor oamenilor din viata mea care mi-au fost alaturi si pentru asta va cer tuturor INGADUINTA si va multumesc pentru ca sunteti si pentru ca va indreptati gandurile catre mine !

22 zile

2009-11-26T12:40:00.001+02:00

E deja 25 Noiembrie 2009. De obicei, nu ma uit la timp ca si la ceva ce trece repede. Am acceptat trecerea lui. E naturala si fireasca , intocmai ca si moartea.
Dar, au trecut 22 zile de cand nu am mai fost prezenta aici.
In fiecare zi, il deschideam; deschideam si blogurile prietenilor mei, citeam titlurile, mai spicuiam din posturi, dar .... nimic nu venea din mine.
M-am intrebat, atunci, daca se intamplase ceva.
Se intamplase - o agitatie continua si care parea fara sfarsit pusese stapanire pe trupul meu. Un vartej de intamplari, sentimente si ganduri m-a prins ca intr-un cocon.
Am vrut sa ies , dar era ca o impotrivire din aceea care actioneaza ca un elastic. Si mi-am spus ca e nevoie sa trec prin asta, fiindu-mi, oarecum, mai usor.

Au fost momente in care am spus "sunt la capatul puterilor!", pentru ca simteam ca totul se naruie, in jurul meu. Cand oameni pe care ii stiam intr-un anume fel se transformasera in niste fiinte pe care nu le mai recunoasteam. Am primit "loviturile", in plin, una dupa alta.
Totul pana azi cand s-a deschis " o fereastra" prin care am vazut LUMINA! Acea lumina care ma face sa ma simt vie, astfel incat sa consider fiecare rautate, test, provocare, mister nejustificat, lipsa a transparentei in actiuni si cuvinte, minciuna - problema lor.
Azi, am realizat , din nou, ca am un drum al meu si ca nimic nu ma va opri sa il urmez!

Ingerii mei....

2009-11-03T20:41:00.000+02:00

In viata mea au fost multe momente. De cele mai multe imi amintesc ca si cum le-as fi trait acum cateva ore. Mi-au ramas intiparite in minte, dar si in suflet ( desi aceasta nu este neaparat ordinea).

Le-am trait in felul meu sau in felul in care stiam sa le traiesc atunci.

Personajele principale au fost oamenii pe care i-am cunoscut si care au creat impreuna cu mine, acele momente.

Sunt multi , dar majoritatea lor au fost femei : Cella, Nineta, Andreea, Adi, Pet, Gabi,Costina, Lola, Ileana, Monica....

Cu toti am o comunicare extraordinara, chiar daca nu vorbim zilnic. I-am ascultat pe toti si, toti, la randul lor m-au ascultat. Am trait impreuna experiente unice pe care mintea si sufletul meu nu le vor uita.

Toti au ajutat-o pe Viviana sa devina ceea ce este azi.

Iar, azi, e randul Vivianei sa le multumeasca daruindu-le aceasta melodie .....

O dimineata de sambata

2009-10-24T14:43:00.000+03:00

M-am trezit pe la 10 , azi.

Am deschis ochii si am privit cerul. Nu mi s-a parut prea clar si mi-am spus "oh, azi sunt iarasi fara lumina!". Dar, imi era cald si bine si era liniste. Ah, cat iubesc linistea asta !

Am facut cafea pentru doi.

Si, desi, nu mai urmaresc televizorul de ceva vreme, am butonat si am descoperit cu bucurie ca pe unul dintre posturi se difuza "Bucket list". L-am revazut!

Mi se intampla, adesea, cand revad un film sa gasesc detalii pe care nu le-am vazut initial. De aceasta data, n-am decoperit ceva nou, doar "s-a intarit" mesajul pe care il transmite - bucura-te de fiecare moment pe care ti-l ofera viata!

A aparut si soarele. Din nou in lumina.

Parcul ma asteapta. Voi gasi o banca, aproape de apa si voi privi oamenii, ratele, frunzele in vant, lumina...

Intr-un cuvant, viata....

Vartej

2009-10-24T14:11:00.000+03:00

Traiesc intr-un vartej , de o saptamana. Si,desi, pare inspaimantator nu este. Se intampla totul cu repeziciune, dar natural, firesc.

Sambata trecuta am fost la shopping si am intrat si intr-o librarie , asa, doar pentru ca imi place sa intru in locul acela. In vitrina am zarit o carte si pentru ca nu o gaseam pe raft, am intrebat daca cea din vitrina este ultima. Una dintre fetele de acolo, m-au ajutat sa o gasesc. Am rasfoit-o , dar eram deja convinsa ca o voi cumpara.

In aceeasi seara, le-am cunoscut pe fete - Lola, Kitten, Mara si Maria. Am trait emotii pe care nu le-am trait de mult. Am primit margele verzi , am plans, am ras,mi-am sprijinit iar coatele pe genunchi,mi-am tinut barbia in palme si am deschis ochii mari, intocmai ca un copil ce descopera noul. Am descoperit o lume, o alta lume, care imi face bine. Mult bine.

Am trait fiecare clipa cu nesat. Pentru un moment, m-am intrebat "oare ce ne uneste?", dar imediat am realizat ca nu are importanta.

A fost unic.

Magic ( s-a inchis un cerc, o etapa, de fapt)

si fara de sfarsit...

Scrisoarea

2009-10-11T14:05:00.000+03:00

La ultima pereche de dresuri cumparata, am descoperit ceva ce semana cu un ravas.

Initial am ridicat din sprancene, dar la deschiderea si citirea lui, am respirat, din nou.

Vi-l reproduc :
"Clara,

Cat de fericit m-au facut scrisorile tale, mai ales cele de la Ajunul Craciunului incoace! Mi-ar placea sa te numesc dupa toate epitetele indragirii, si iata ca nu gasesc un cuvant mai fermecator decat simplul cuvant 'draga', dar exista un mod neobisnuit de a-l exprima. Draga mea, deci, am plans de bucurie gandindu-ma ca esti a mea, si deseori ma intreb daca te merit.

Unii ar crede ca inima si mintea nici unui om nu ar putea suporta toate lucrurile ce i se intampla intr-o singura zi.

De unde vin miile de ganduri , dorinte, necazuri, bucurii si sperante?

Zi de zi , convoiul merge mai departe. Dar cat de voios am fost ieri si in ziua de dinainte! Scrisorile tale straluceau ca un spirit nobil, atata incredere si iubire bogata !

Ce n-as da pentru dragostea ta, draga mea Clara! Vechii cavaleri o duceau mai bine; ei trebuiau sa treaca prin foc si sa ucida dragoni pentru a cuceri doamnele, dar noi, cei din zilele de azi, trebuie sa ne multumim cu metode mai prozaice, cum ar fi fumatul mai putinor trabucuri, si altele. Dar totusi, in cele din urma, putem iubi, cavaleri fiind sau nu, si astfel, ca niciodata, doar vremurile se schimba, nu si inimile oamenilor...

Nici nu iti poti imagina cate de mult m-a ridicat si cata forta mi-a dat scrisoarea ta...

Esti minunata si am cu atat mai multe motive sa fiu mandru de tine decat poti fi tu mandra de mine. M-am hotarat, totusi, sa-ti citesc dorintele de pe chip.

Astfel vei putea gandi, desi nu vei spune nimic, ca Robert al tau este dintre cei mai buni, ca e numai al tau si ca te iubeste mai presus de orice.

Vei avea intr-adevar motive sa gandesti asa in viitorul apropiat. Inca te vad purtand acea palarie mica din ultima seara. Inca te mai aud spunandu-mi du. Clara, nu am auzit altceva din ce ai spus , decat acel du. Iti amintesti ?

Dar mi te inchipui si in alte ipostaze memorabile. Odata, ai purtat o rochie neagra si mergeai la teatru cu Emilia Liszt, atunci cand eram despartiti. Sunt sigur ca nu ai uitat, pentru mine este totul inca viu.

O alta data, te plimbai pe Thomasgasschen, cu umbrela deschisa si ma evitai cu disperare. Iar cu o alta ocazie, in timp ce iti puneai o palarie pe cap dupa concert, ochii nostri s-au intalnit din greseala, iar ai tai erau plini de o dragoste veche neschimbatoare.

Mi te imaginez in nenumarate feluri, deoarece te-am mai vazut. Nu m-am uitat mult timp la tine, dar m-ai fermecat nemarginit....

Ah, nu te-as putea slavi indeajuns pentru cine esti si pentru dragostea ta fata de mine, dragoste pe care nu o merit.

Robert "

Randurile acestea au fost scrise in 1838 , de catre Robert Schumann catre Clara Wieck.

M-au incantat mult pentru ca autorul lor nu se sfieste sa isi recunoasca sentimentele , fara false pudori, intr-o perioada in care acest lucru era tabu.

Mi-am reamintit, astfel, un post mai vechi, din august, in care declaram ca am ales definitiv sa nu ascund ceea ce simt.

A spune, pentru ca simt, "te iubesc", "mi-e dor" sau, dupa caz, "dragul meu/draga mea" nu ma face mai slaba, ci imi da putere sa traiesc viata ... deplin.

Le farfalle sono sempre libere...

2009-10-09T16:02:00.001+03:00

Prin aprilie spuneam cat de mult imi plac fluturii. Nu am incetat nici o clipa sa ii iubesc, de atunci. M-au bucurat de fiecare data cand imi ieseau in cale.
Pe unii as fi vrut sa ii ating, pentru ca ma incanta textura catifelata a aripilor lor. Dar, ma gandesc , de fiecare data, ca atingerea mea le-ar face rau si ii las sa zboare.
In jurul pranzului, am primit unul in dar si de atunci zambesc in continuu.
Iata-l ......

Darul acesta a fost ca o za care a inchis un lant - inceput luni cu acea minunata floare.
Un lant frumos, linistit, minunat, liber .....

O floare

2009-10-05T20:36:00.000+03:00

Vorbeam astazi cu un prieten despre inceputurile de saptamana. Ii spuneam ca mie imi plac si ca le primesc, de obicei, cu ganduri bune si zambete largi.
M-a contrazis , dandu-mi suficiente motive pentru care el nu e de acord cu aceasta abordare. Am zambit, chiar daca aceasta zi de luni nu a fost una dintre cele mai fericite.
Am gandit iarasi ca asa e viata si ca nu toate zilele sunt la fel. Mai bine las agitatia si nemultumirile, in momentele lor si ma bucur de lumina. Chiar a fost o lumina frumoasa.
Si ca o confirmare, dupa-amiaza, am primit ceva numai pentru mine - o floare. E drept, e una virtuala, dar este atat de speciala , incat nu m-am putut abtine sa nu o arat tuturor.

Multumesc mult, dragilor.

Auditie cu tata

2009-10-04T11:07:00.000+03:00

Cand eram mica persoana responsabila cu muzica era tata. El se interesa si ne aducea pe banda magnetica toate noutatile si asteptam cu nerabdare sa deschida magnetofonul si sunetele sa vina din boxe.
Dansam mult. De fapt, de cand ma stiu dansez.
Erau si momente in care, nu mai ascultam muzica obisnuita sau comerciala, cum i se spune acum.
Atunci punea benzile lui, cu muzica de suflet. Sunt multi artistii pe care ii asculta, dar unii erau favoriti.
Ieri,m-am trezit cu o pofta nebuna sa ascult muzica aceea. Am deschis laptopul si am pus muzica lor. Am o melodie preferata, care pentru mine inseamna mult si am simtit ca trebuie sa o ascult impreuna cu tata.
Surpriza a fost mare - nu numai ca am ascultat-o impreuna, dar mi-a oferit prin intermediul internetului, o auditie exemplara.
M-a facut fericita, pentru ca m-am simtit din nou ca in copilarie , cand el misca mainile de parca ar fi fost tobosarul de la Creedence ( ei sunt preferatii tatei!) si imi spuneam " ce bine simte ritmul!".
I-am multumit si l-am imbratisat tare - tare, chiar daca e la o distanta considerabila si i-am multumit lui Dumnezeu ca mi-a adus in viata oameni minunati.

Substitut

2009-10-01T15:25:00.000+03:00

Acum ceva vreme, cineva imi spunea ca nu ii place sa fie un substitut. Am incercat sa aduc argumente ca nu este asa, dar n-am avut sorti de izbanda si n-am fortat. Am gandit ca se va convinge de contrariu, in timp.
Nu am mai atins subiectul de ceva vreme, din diverse motive. Dar, de curand, mi-a revenit in minte discutia aceea, poate si pentru ca m-am intrebat daca nu sunt eu, un substitut.

Si am analizat ce , cum si cand. Pornisem pe niste "drumuri" care se complicau cu fiecare gand sau relationare logica, dar mi-am dat seama ca toate se petreceau in capul meu.

Iar eu sau altcineva nu poate susbstitui pe nimeni, decat poate profesional, dar chiar si atunci situatia este temporara.

Fiecare dintre noi ocupa un loc unic in lumea asta si in vietile persoanelor pe care le intalneste, chiar daca se intampla pentru o zi , o saptamana sau mai mult.

Prin urmare, voi avea argumente de combatut la urmatoarea discutie despre subiect, pe care o voi duce pana la capat, de aceasta data, fara sa imi fie teama de final.

Ziua de marti...

2009-09-29T19:49:00.000+03:00

Zilele de marti nu mi-au placut vreodata. Mi s-au parut urate si fade, fara stralucire.Doar le-am trait si am trecut pe langa ele, ocolindu-le cuminte.
Azi, insa, ceva a vrut sa imi infirme ideile preconcepute.
Parea o dupa-amiaza egala, dar a venit un moment in care lumina a stralucit un pic mai tare.
Si am facut gesturi cu naturalete de parca o alta mana imi ghida miscarile. Am redeschis o fereastra, dar nu la fel.
Daca pana acum se deschidea inauntru, acum s-a hotarat sa se deschida inafara. Si, din partea mea nu se va mai inchide vreodata. Va ramane deschisa pentru ca intamplarile frumoase si bune necesita traire deplina.
Iar eu am aderat "miscarii" ce are ca motto aceasta chestie. ;)

Ma intorc in sud...

2009-09-19T13:38:00.000+03:00

Azi "imi miroase" a praf ridicat de pasii de dans.
Un dans pasional venit de undeva de departe, din sud.
Acolo ma regsesc de fiecare data, cand aici nu mai e soare sau e frig. Acolo stiu ca e tot timpul cald si e o lumina in care ma pot infasura.
Acolo, sezlongurile sunt la locul lor pe plaja, palmierii isi lasa frunzele libere in briza oceanului si parfumul sarat se amesteca cu cel de portocala prospat stoarsa pentru cocktail-ul unei doamne cu ochelari a la Audrey Hepburn.
Ba,parca si sentimentele sunt altfel acolo. De fapt, acolo, ma pot intoarce oricand la tine... si asta imi umple sufletul. Sunt fericita, azi.

Time of my life

2009-09-15T15:52:00.000+03:00

Azi-noapte a plecat un erou al adolescentei mele.
Nu imi amintesc sa imi fi placut foarte mult, dar mi-a placut energia extraordinara degajata prin rolul din film.
Pentru mine, a fost una dintre cele mai frumoase povesti de dragoste, pe care , marturisesc, ca mi-ar fi placut sa o traiesc.
Cred, de fapt, ca am trait-o , intr-un fel sau altul ....
Dar ce dans si ce melodie ... Unice !

Farewell....

Intalnirea magica

2009-09-14T18:42:00.000+03:00

"Am intalnit-o" intr-o dupa-amiaza plictisitoare de iunie. Pe atunci nu stiam cat e de dreapta.Dreapta in ganduri si in atitudine.
Considera ca viata se traieste azi,acum.
Se inconjoara de culori , de iubire si de foarte multa lumina. Parfumul anilor '40 nu ii este strain si, uneori, se regaseste in atmosfera de atunci.
Traieste frumos si liber, pentru ca ea e astfel.
Daruieste mult prin tot ceea ce este - are o fabrica de vise.
In ceea ce ma priveste, desavarseste "lucrarea" inceputa anul trecut, iar eu stau cuminte cu ochii mari si ascult sau simt tot ceea ce imi spune sau imi transmite.

Despre vara

2009-09-10T22:47:00.000+03:00

Iubesc vara muuuuuult de tot. Si inca de la primele ei semne, imi dezgolesc umerii pentru a ma lasa "batuta" de soarele cald si de lumina.
Dar vara asta parca le-a intrecut pe toate celelalte de pana acum.A fost plina cu de toate - bune si rele, VIATA. Dar nu orice fel, ci una din aceea traita deplin.
Practic a inceput cam de pe la mijlocul lui mai, cand imi admiram, in oglinda, culoarea cafenie a pielii. Culoare capatata intr-un week-end la mare, primul dintre multele din lunile urmatoare.
Si vara mea a continuat cu evenimente care m-au marcat pentru totdeauna - am pierdut pe cineva drag, am muncit mult pe toate fronturile, am transpirat la fel de mult ( nici nu se putea altfel in orasul asta care, in anumite zile din iulie, parca aduna toata caldura universului), am consumat si multa energie, am obosit, am ranit.
Am descoperit o forta pe care o ignoram - forta muntelui. Am inceput sa il indragesc, in conditiile in care eu ii eram draga de mult.M-a primit cu bratele deschise larg - ma astepta de mult.
Am vazut locuri minunate despre care habar n-aveam ca exista.
Am cunoscut si oameni. Frumosi, deosebiti, corecti,(un pic)prea duri cu ei si cu ceilalti,insa cu o caldura speciala pe care mi-au daruit-o si pentru care le multumesc.
Am si iubit lunile astea. Si iubesc si acum. Acelasi om din vara, pe care il voi iubi mereu si nu pentru ca mi-am propus asta , ci pentru ca a reusit sa faca parte din mine intr-un mod nu tocmai usor. Poate ca tocmai asta e motivul ce l-a asezat in sufletul meu si, nu demult, am facut pace, intelegand si acceptand sentimentele mele.

Si iata-ne in 10 septembrie 2009. Inca mai port bluze subtiri , dar umerii mei nu mai sunt in soare. Poate par nostalgica, dar nu sunt. Am vrut doar sa povestesc cat de minunat a fost (ano)timpul ce e urmat de unul un pic prea galben pentru gustul meu, dar care face parte din viata.

Altfel

2009-09-10T00:49:00.000+03:00

De o saptamana sunt intr-un fel de stare.

Nu ma sperie, doar ma face sa ma gandesc la soare, verde si un mod divers de viata. Sunt altfel. Ma simt altfel si parca , toata agitatia de pana acum imi pare inutila, fada.

Ascult Cohen des ( l-am vazut in concert si nu ma pot desprinde de energia minunata pe care a degajat-o 3 ore si 3 bisuri !).

Ba chiar am inceput sa ma apreciez si sa consider ca MERIT!

Si poate ca cel mai important a fost sa constat ca iubesc - cu fluturi in stomac, dar linistiti si calzi. Si cine vede stralucirea ochilor mei, zilele astea, nu are cum sa stie ca i se datoreaza lui ...

Descoperirea unei forte (I)

2009-08-29T12:20:00.000+03:00

A venit momentul si va voi povesti cum am descoperit linistea intr-o forta imensa.

Nu-mi aduc aminte sa fi avut vreo pasiune pentru munte. In copilarie , mergeam la munte fara sa ma gandesc prea mult daca imi place sau nu. Mergeam in locurile obisnuite de vizitat si cam asta era tot.

Cand mi s-a propus o escapada, am strambat din nas. Mi-am spus "ce sa fac eu acolo?". Si intr-o seara, am spus "hai sa mergem"!

Intai a fost putina istorie si mit...

Apoi a inceput expeditia in adevaratul sens al cuvantului. Muntele imi arata una cate una fetele pe care le are in fiecare loc prin care treceam. Iar eu... respiram si alungam ganduri, priveam si ma incarcam, inconstient, la inceput.

Un pic mai aproape de cer ...

Pana aici, cand am simtit forta. Am zambit si mi-am spus "ai pierdut cam mult timp,Viviana", dar el - muntele - imi spunea imbratisandu-ma, parca, " esti binevenita!".

Dimineata "am zacut " intr-un aer limpede , clar si am realizat ca nimic nu imi mai poate face rau. Nici macar vietatile salbatice ce ar putea fi prin zona..

Dor

2009-08-22T00:03:00.000+03:00

Mi-e dor sa iti aud cuvintele. Mi-e dor sa ma trezesc dimineata de un mesaj trimis ca din intamplare, care sa ma umple de lumina. Mi-e dor sa te intreb(stupid, de altfel!)daca "pot sa te intreb" si tu sa imi spui "ascult". Mi-e dor sa te vad.Mi-e dor sa rad cum am facut-o de atatea ori impreuna pentru toate prostiile din lume. Mi-e dor sa ma certi pentru ca nu am grija de mine. Mi-e dor sa te aud. Mi-e dor sa te stiu si sa te simt acolo, langa mine, oriunde m-as afla.

Nu stiu ce va fi maine, peste cinci zile sau peste doua luni, dar acum stiu ca mi-e dor....

Respiratia

2009-08-19T17:52:00.000+03:00

Acum 2 saptamani am invatat sa respir. O fac din momentul in care am venit pe lume, dar abia atunci am constientizat ce inseamna sa respiri cu adevarat.
Exercitiul acesta mi l-a recomandat o prietena intr-un moment in care aveam sentimentul ca "ma sufoc", pentru ca nu intelegeam situatii, gesturi, atitudini. Mi-a facut bine. Nu m-a ajutat sa patrund realitatile neintelese, dar am reusit sa descopar in mine niste forte nebanuite.
A fost ca o imbratisare calda , intr-o noapte linistita de vara cand e foarte usor sa asculti greierii. Pentru prima data , nu am avut nici macar un gand de teama. Am lasat-o sa ma invaluie. Am acceptat-o, pentru ca mi-a fost data si pentru ca am vrut sa trec prin ea. Ba mai mult, am trait-o !
Azi, am avut din nou senzatia de sufocare. Uitasem oare sa respir?Am verificat.
Nu a mai fost, insa, la fel! Ceva lipsea - cantecul greierilor. Tacusera, desi noaptea linistita de vara ramasese inca ...

Aseara....

2009-08-13T00:01:00.000+03:00

Aseara cuvintele imi veneau cu repeziciune.As putea spune chiar cu furie.N-am scris.Am indurat. M-am chinuit."Am izbit", "le-am aruncat cat colo","am ucis".
Nu imi mai sta in fire sa fiu asa, de un an ! M-am detasat de trairile negative din viata mea.
Insa, aseara, vroiam sa musc din viata mea si din mine!Vroiam sa nu mai stiu de nimic! Vroiam sa arunc tot ceea ce construisem cu mine in tot acest timp!Vroiam sa urlu pe strada si sa spun ca nu e bine sa fii cald si sincer! Vroiam sa ucid tot ceea ce era LUMINA, in mine !Vroiam sa nu mai vad oamenii,de fapt, nici nu ii mai vedeam!
Am mers, o distanta destul de mare, cu piciorul! A fost supliciul meu! Am ajuns acasa cu buzele vinete, de atata durere, dar nu m-am lasat, am continuat ,inca vreo jumatate de ora!
Dupa care , s-a lasat linistea! O liniste surda, dar simpla, egala.M-am privit in interior si am redescoperit o mica , dar foarte mica raza de lumina. Era lumina mea, in care alesesem sa traiesc. M-am indreptat spre ea. I-am simtit caldura si atunci, am inceput sa zambesc.
Am inchis ochii. Si am realizat ca nu voi mai putea sa revin la ceea ce am fost, indiferent cat de multa durere strang in 60 minute.
Cineva scria " love will keep us together" - parerea mea este alta - "love will keep us alive!"
Nu stiu ce va fi maine - poate o noua zi, poate un soare mult prea arzator, poate o noua sansa ca in "Gone with the wind", dar ceva e cert LUMINA va fi cu mine si chiar si zambetul.

Am ales definitiv

2009-08-06T21:13:00.000+03:00

In seara asta, am inteles pentru ultima data pe lumea asta ca sinceritatea e singura maniera in care vreau sa traiesc.

Am inteles ca toate momentele in care ne ascundem si vrem sa parem altfel decat suntem, sunt doar minciuni. Cei pe care ii mintim, dintru inceput, suntem chiar noi.

La ce sunt bune momentele in care aratam ceea ce nu suntem? Sa ne protejam ?! In nici un caz! Toate acestea ne determina o imagine, din care incepem sa luam gesturi , priviri, cuvinte si ne transforma in niste personaje care par autentice, puternice, stapane pe situatie.

In realitate, in interior, suntem sfasiati de temeri si nu suntem in stare sa spunem " mi-e dor" sau "imi esti drag".

De aceea, am ales definitiv sa fiu prietena cea mai buna a sinceritatii !

(Poate) Ultimul cuvant

2009-08-04T10:22:00.000+03:00

Nu ma cunosti.Si, dupa ultimele intamplari, nici nu cred ca ai vrut.
In ultimul timp, am realizat ca e "foarte usor" sa definesti un om doar in functie de un cuvant, o atitudine sau o privire. Realitatea e mai complexa. Nu se rezuma la trei situatii.
Nu vreau sa ma substitui detinatorului adevarului absolut, dar atunci cand sunt implicata, nu pot sa tac si sa nu ma intreb cum eram perceputa de cei din jur cand emanam doar energii negative?! Cred ca le era foarte greu si, probabil, ca unii se simteau neputinciosi. Astfel , m-am simtit si eu aseara - fara putere.
Imi amintesc cat de negre imi erau zilele cand ma trezeam dimineata si, in loc, sa vad lumina,nu pridideam sa fac scenarii de platit polite. Imi amintesc cat imi schimba fizionomia dorinta de razbunare si fiecare rautate pe care o faceam, ma facea sa ma simt bine pe moment, cateva ore dupa sau poate o saptamana. Venea , insa, un moment in care imi simteam sufletul gol si nu stiam de ce - nu realizam ca, de fapt, nu ma "imbogatisem" cu nimic. Ba mai mult, ma intrebam de ce oare mi se intampla toate astea, pentru ca eu nu am gresit cu nimic. Si nedumerirea se transforma intr-o mare de resentimente.
Pot spune, acum, ca mi-e jena , pentru felul in care ma comportam atunci, ca nu sunt mandra de tot raul pe care l-am facut si , daca as putea , le-as spune tuturor celor implicati ca imi pare rau.
Ma veti intreba de ce scriu toate astea sau, avand in vedere inceputul acestui post, cui...
Le scriu pentru ca imi pasa. Pentru ca neputinta mea de aseara , m-a facut sa inteleg cat de bine imi este traind in LUMINA! Pentru ca vreau sa ma bucur de fiecare clipa pe care o gasesc frumoasa si imi atinge sufletul, spiritul sau ochii.
Pentru ca nu am nici o urma de regret pentru trei zile din viata mea. Pentru ca voi ramane cu amintirea unor momente absolut extraordinare petrecute impreuna. Pentru prima baie in piscina, noaptea pe o ploaie torentiala.
Si, mai ales, pentru ca voi ramane cu bratele deschise catre o noua zi ...

Pentru tine...

2009-07-31T10:05:00.000+03:00

Imi plac oamenii.
Pe unii chiar ii iubesc. Si chiar daca nu primesc inapoi ceea ce ofer, nu condamn si nu judec.
De altfel, de un an de cand s-a produs un click in mintea, inima si fiinta mea, am incercat sa traiesc frumos, sa ma bucur si sa nu ma mai limitez la pierdere de energie inutila.Mi-a fost greu, marturisesc sincer, pentru ca obisnuinta de a trai intr-o agitatie interioara nu e usor de eliminat.
Am inceput sa construiesc o noua Viviana si in doua luni, deja se remarcau schimbarile - ma simteam altfel, gandeam altfel, incetasem sa ma inveninez cu diverse ganduri sau obsesii, cu alte cuvinte ma transformam.
Transformarea aceasta m-a ajutat sa inteleg ca atunci cand sunt "obosita", e bine sa elimin ceea ce imi face rau. Dupa acest pas, mi-am recapatat cu fiecare zi starea de spirit initiala. A fost bine si , in acest fel, am realizat ca e momentul pentru un nou inceput.
Marturisesc ca nu a venit repede. S-a lasat asteptat, desi mi-l doream cu toata fiinta.
A venit.
L-am trait, dar usor buimacita, pentru ca imi parea ca totul se rostogoleste ca un tavalug, dar l-am acceptat pentru ca simteam ca e bun, benefic, cald, altfel...
Mi-a placut si imi place , insa am uitat ca toate intamplarile, la debut , trebuiesc abordate cu blandete. Am uitat ca modul meu de abordare, direct, fara falsitati poate crea disconfort, poate fi inteles gresit, poate rani, desi intentia nu este aceasta.
Marturisesc ca , desi pare o explicatie ambalata intr-o hartie stralucitoare, nu e asa.
Este un mesaj pentru tine fara a fi cosmetizat - simplu, sincer si pornit dintr-un locsor ascuns in interiorul meu.

Ambulanta veterinara ?!

2009-07-12T09:51:00.000+03:00

Va recomand sa evitati cabinetul veterinar (?), farmacia veterinara(?) si ambulanta veterinara( ?????) Freidavet din Iasi !!!!!

Desi promit , nu se tin de cuvant si nici nu au decenta sa comunice ca nu mai ajung la consultatia programata!

Leapsa de la Costina ;)

2009-07-09T20:13:00.000+03:00

Luati cartea cea mai la indemana, deschideti la pagina 18 si scrieti aici al 4-lea rand -... sa-l insele pe opresor, sa-l serveasca, in timp ce-l uraste ...

Fara sa verificati, cat e ora? - 20.15

Verificati! - 20.17

Cum sunteti imbracat(a)? - lejer

Inainte de a raspunde la acest chestionar, la ce va uitati? - la stiri

Ce zgomot auziti in afara celui al calculatorului? - ciripit

Cand ati iesit ultima data si ce ati facut cu ocazia respectiva? - aseara, in vizita, la o prietena

Ce-ati visat ieri noapte? - (culmea!) doua personaje publice

Cand ati ras ultima data? - azi, pe la 14.30.

Ce aveti pe peretii incaperii unde sunteti? - un tablou, cu o ramura de maslin si niste fluturi

Daca ati deveni multimilionar peste noapte, care ar fi primul lucru pe care l-ati cumpara? - o insula in Oceanul Indian, unde sa pot primi toti oamenii mei dragi

Care este ultimul film pe care l-ati vazut? - The talented Mr. Ripley

Ati vazut ceva neobisnuit astazi? - nu

Ce parere aveti despre acest chestionar? - amuzant

Spuneti-ne ceva ce nu stim inca. - ...

Care ar fi prenumele copilului dvs. daca ar fi vorba de o fetita? - Miruna

Si daca ar fi vorba de un baiat? - Serban

V-ati gandit deja sa locuiti in strainatate? - da

Ce ati dori ca Dumnezeu sa va spuna cand intrati pe portile Raiului? - lasa-te in mainile Mele

Daca ati putea schimba ceva in lume (in afara de politica), ce ati schimba? - gandurile si actiunile urate

Daca as putea schimba numai la nivel de societate umana - lipsa de bun-simt

Va place sa dansati? - foarte mult

George Bush? - nu

Ce ati vazut la televizor ultima data? - emisiunea de dimineata

Care sunt cele 4 persoane care ar trebui sa preia acest chestionar? - hmmmmm, doar 4 ???

Maci in nisip

2009-07-01T21:46:00.001+03:00

De o luna jumate , ma gandesc sa scriu despre un colt din Romania.

E foarte cunoscut. In diverse moduri.

Unii il vorbesc de bine , altii de rau. Eu l-am vazut prima data, anul asta.

Am ajuns acolo , ca in multe din calatoriile mele , noaptea . Era racoare si un pic de vant, dar auzeam marea. Era atat de aproape incat aveam senzatia ca doar la cativa pasi o puteam atinge. Nu numai ca o auzeam, dar ii simteam mirosul - acela sarat, il stiti.

M-am bucurat ca un copil. Am mai asteptat vreo doua ore si am vazut si rasaritul. Era prima data in viata. Aveam un motiv dublu de bucurie - marea si soarele.

Locurile mi s-au aratat intr-un anume fel. Usor salbatice. Mi s-au parut departe de lumea pe care o vad zilnic. Si, desi, toata lumea spune ca nu mai sunt ca alta data, pe mine m-au incantat.

Am petrecut, astfel, doua zile relaxante - fara televizor si fara informatii. Creierul s-a improspatat.

Ceva m-a impresionat sau mai exact , m-a lasat fara cuvinte .

Macii rasariti din nisip. Frumosi, firavi, rosi, dar .... si in nisip....

Minunata lumea asta , totusi....

"A promise of another tomorrow"

2009-06-26T19:53:00.000+03:00

Cioburi

2009-06-26T16:08:00.001+03:00

Saptamana aceasta nu s-a diferentiat prea mult de cele doua anterioare. A fost ciudata si plina de necunoscute. Am avut tot timpul sentimentul ca sub talpile mele ( goale) se afla doar cioburi.
Ceva parca m-a tinut in loc. Unii ar spune astrele, altii ar spune situatia generala, eu o sa tac, nu voi comenta.
Luni a fost greu, chiar foarte greu. Dar am terminat ziua binisor.Insa marti si miercuri au fost doar zile, egale. Doar "cioburile" imi atrageau atentia ca nu dorm.
Azi e vineri. Ar fi normal sa imi revin si sa ma simt altfel, dar nu. E aproape la fel - desi incerc, din rasputeri , sa fac ceva constructiv.Ma apuc de citit, insa un gand care imi spune ca ar mai fi ceva de facut ma indeparteaza de prima ocupatie. Si tot asa....
Sunt agitata si ma incapatanez sa incerc sa fac ceva. Mi-a venit o idee. Voi iesi - 10 minute.

Important !!!!!

2009-06-24T13:07:00.000+03:00

Voi prelua in intregime un post de pe site-ul organizatiei pe care o sustin - implica-T :

"25 Iunie 2009 - Ziua Europeana a sigurantei la trecerile la nivel cu calea ferata

implica-t

Despre Consiliul Interministerial pentru Siguranta Rutiera am aflat cand am pornit pe urmele Saptamanii Sigurantei Rutiere.

Am aflat, in schimb, ca maine, 25 iunie 2009, 23 de tari europene vor celebra Ziua Europeana a sigurantei la trecerile la nivel cu calea ferata.

Desi circulatia feroviara prezinta un grad de siguranta net superior circulatiei rutiere, 600 accidente au loc anual pe trecerile la nivel cu calea ferata in Europa. Sub sloganul „Stop accidentelor! Europa pentru treceri la nivele mai sigure!” se vor organiza actiuni de constientizare in acest sens.

Cat de vizibila va fi Ziua Europeana a sigurantei la trecerile la nivel cu calea ferata? Asta ramane sa descoperim impreuna. Joi nu voi fi la nici o trecere la nivel, insa astept cu interes pareri, daca ajungeti pe la vreuna. Aceasta vizibilitate depinde si de noi; faptul ca la nivel de tara nu avem o traditie a actiunilor de siguranta rutiera nu trebuie sa ne opreasca. De ce?
- Pentru ca avem nevoie sa invatam sa respectam regulile traficului, ca sa putem avea un trafic civilizat si cat mai putin periculos pentru sanatate.
- Pentru ca avem nevoie sa atragem atentia asupra acestor treceri la nivel. Zoso se preocupa nu atat de constientizare, cat despre calitatea acestor treceri. Poate este bine ca ele sa aiba o zi a lor, de care noua sa ne pese, asa incat sa inceapa sa le pese si altora, iar ele sa se regaseasca mai sus pe agenda prioritatilor.

Ca atare, va invit sa vorbiti despre Ziua Europeana a sigurantei la trecerile la nivel cu calea ferata. Cui? Vorbiti familiiilor, prietenilor, colegilor, vorbiti pe forumuri, puneti-va status pe messegenger, scrieti pe bloguri. Este prima astfel de zi despre care aud la noi. Vorbiti despre ea: ce credeti ca reprezinta? ce asteptari aveti de la ea? ce ar trebui sa se intample intr-o astfel de zi? cine ce ar trebui sa faca? ce ai putea sa faci chiar tu?

logo-campaign

Ii provoc sa scrie despre trecerile la nivel cu calea ferata pe Zmeura, pe Viviana, pe Tomata, pe Razvan, pe Loredana si pe Vera.

Va astept pe toti cu vesti despre cum au decurs discutiile despre Ziua Europeana a sigurantei la trecerile la nivel cu calea ferata.

PS1: Cei de la Chestionare Auto ne reamintesc ce e si cu trecerile astea la nivel cu calea ferata.
PS2: X-ul care semnalizeaza cele mai periculoase zone in care circulatia rutiera se intersecteaza cu cea feroviara poarta numele de Crucea Sf. Andrei. Dupa ce a propovaduit crestinismul la romani, Sf. Andrei a fost rastignit intr-un orasel din Grecia. Considerandu-se nedemn de a fi rastignit la fel ca Iisus Hristos, Sf. Andrei a cerut sa i se faca o cruce de forma diferita. Feroviarii considera Crucea Sf. Andrei ca fiind un semn protector si simbol al umilintei."