Ziua de marti...

Zilele de marti nu mi-au placut vreodata. Mi s-au parut urate si fade, fara stralucire.Doar le-am trait si am trecut pe langa ele, ocolindu-le cuminte.
Azi, insa, ceva a vrut sa imi infirme ideile preconcepute.
Parea o dupa-amiaza egala, dar a venit un moment in care lumina a stralucit un pic mai tare.
Si am facut gesturi cu naturalete de parca o alta mana imi ghida miscarile. Am redeschis o fereastra, dar nu la fel.
Daca pana acum se deschidea inauntru, acum s-a hotarat sa se deschida inafara. Si, din partea mea nu se va mai inchide vreodata. Va ramane deschisa pentru ca intamplarile frumoase si bune necesita traire deplina.
Iar eu am aderat "miscarii" ce are ca motto aceasta chestie. ;)

Ma intorc in sud...

Azi "imi miroase" a praf ridicat de pasii de dans.
Un dans pasional venit de undeva de departe, din sud.
Acolo ma regsesc de fiecare data, cand aici nu mai e soare sau e frig. Acolo stiu ca e tot timpul cald si e o lumina in care ma pot infasura.
Acolo, sezlongurile sunt la locul lor pe plaja, palmierii isi lasa frunzele libere in briza oceanului si parfumul sarat se amesteca cu cel de portocala prospat stoarsa pentru cocktail-ul unei doamne cu ochelari a la Audrey Hepburn.
Ba,parca si sentimentele sunt altfel acolo. De fapt, acolo, ma pot intoarce oricand la tine... si asta imi umple sufletul. Sunt fericita, azi.

Time of my life

Azi-noapte a plecat un erou al adolescentei mele.
Nu imi amintesc sa imi fi placut foarte mult, dar mi-a placut energia extraordinara degajata prin rolul din film.
Pentru mine, a fost una dintre cele mai frumoase povesti de dragoste, pe care , marturisesc, ca mi-ar fi placut sa o traiesc.
Cred, de fapt, ca am trait-o , intr-un fel sau altul ....
Dar ce dans si ce melodie ... Unice !



Farewell....

Intalnirea magica

"Am intalnit-o" intr-o dupa-amiaza plictisitoare de iunie. Pe atunci nu stiam cat e de dreapta.Dreapta in ganduri si in atitudine.
Considera ca viata se traieste azi,acum.
Se inconjoara de culori , de iubire si de foarte multa lumina. Parfumul anilor '40 nu ii este strain si, uneori, se regaseste in atmosfera de atunci.
Traieste frumos si liber, pentru ca ea e astfel.
Daruieste mult prin tot ceea ce este - are o fabrica de vise.
In ceea ce ma priveste, desavarseste "lucrarea" inceputa anul trecut, iar eu stau cuminte cu ochii mari si ascult sau simt tot ceea ce imi spune sau imi transmite.

Despre vara

Iubesc vara muuuuuult de tot. Si inca de la primele ei semne, imi dezgolesc umerii pentru a ma lasa "batuta" de soarele cald si de lumina.
Dar vara asta parca le-a intrecut pe toate celelalte de pana acum.A fost plina cu de toate - bune si rele, VIATA. Dar nu orice fel, ci una din aceea traita deplin.
Practic a inceput cam de pe la mijlocul lui mai, cand imi admiram, in oglinda, culoarea cafenie a pielii. Culoare capatata intr-un week-end la mare, primul dintre multele din lunile urmatoare.
Si vara mea a continuat cu evenimente care m-au marcat pentru totdeauna - am pierdut pe cineva drag, am muncit mult pe toate fronturile, am transpirat la fel de mult ( nici nu se putea altfel in orasul asta care, in anumite zile din iulie, parca aduna toata caldura universului), am consumat si multa energie, am obosit, am ranit.
Am descoperit o forta pe care o ignoram - forta muntelui. Am inceput sa il indragesc, in conditiile in care eu ii eram draga de mult.M-a primit cu bratele deschise larg - ma astepta de mult.
Am vazut locuri minunate despre care habar n-aveam ca exista.
Am cunoscut si oameni. Frumosi, deosebiti, corecti,(un pic)prea duri cu ei si cu ceilalti,insa cu o caldura speciala pe care mi-au daruit-o si pentru care le multumesc.
Am si iubit lunile astea. Si iubesc si acum. Acelasi om din vara, pe care il voi iubi mereu si nu pentru ca mi-am propus asta , ci pentru ca a reusit sa faca parte din mine intr-un mod nu tocmai usor. Poate ca tocmai asta e motivul ce l-a asezat in sufletul meu si, nu demult, am facut pace, intelegand si acceptand sentimentele mele.

Si iata-ne in 10 septembrie 2009. Inca mai port bluze subtiri , dar umerii mei nu mai sunt in soare. Poate par nostalgica, dar nu sunt. Am vrut doar sa povestesc cat de minunat a fost (ano)timpul ce e urmat de unul un pic prea galben pentru gustul meu, dar care face parte din viata.

Altfel

De o saptamana sunt intr-un fel de stare.

Nu ma sperie, doar ma face sa ma gandesc la soare, verde si un mod divers de viata. Sunt altfel. Ma simt altfel si parca , toata agitatia de pana acum imi pare inutila, fada.

Ascult Cohen des ( l-am vazut in concert si nu ma pot desprinde de energia minunata pe care a degajat-o 3 ore si 3 bisuri !).

Ba chiar am inceput sa ma apreciez si sa consider ca MERIT!

Si poate ca cel mai important a fost sa constat ca iubesc - cu fluturi in stomac, dar linistiti si calzi. Si cine vede stralucirea ochilor mei, zilele astea, nu are cum sa stie ca i se datoreaza lui ...