Asadar, multumesc Andreea !

Imi amintesc  momentul- era in vara lui 2008, cand debusolata din multe puncte de vedere si cautandu-mi sinele mai mult decat o facusem pana atunci, am descoperit mai intai Da mai departe .
Rasfoindu-l, am gasit doua postari care aveau sa imi imbogateasca sufletul si apoi, viata. Una dintre ele ii apartine Andreei   , careia i-am citit intamplarile "din scoarta in scoarta". Aveam sentimentul ca toata viata si framantarile mele le descoperise ea cumva, pentru ca nu ne cunosteam, si le tastatase pentru a ramane in jurnalul virtual.
Am plans, am zambit, m-am bucurat si i-am multumit de multe ori in gand pentru toate cate mi le daruise.
La un moment dat, am decis sa ii scriu. Dialogul a fost simplu si de o normalitate pe care o intalnesc rar.
Prima noastra intalnire a fost in toamna, prin octombrie, intr-o cafenea de langa Universitate-unde am vorbit mult, amandoua. Eu m-am bucurat mult - ii multumeam pentru ca m-a ajutat sa ma trezesc, sa vad lucruri, situatii pe care nu le vazusem multi ani.
Am continuat sa comunicam, insa din ce in ce mai rar. Andreea se bucura de viata si isi urma calea, drumul pe care si ea la randu-i si-l dorise.
Imi umplea ziua de bucurie, atunci cand imi dadea un semn si faptul ca astepta un copil, desi l-am aflat de pe blog, m-a incantat enorm. Intamplarile din viata ei imi dadeau un sentiment de normalitate si, "lupta" pe care o declansasem in acea vara, nu imi mai parea dura si grea, asa cum eram tentata sa o definesc.
Tot Andreei trebuie sa ii multumesc pentru ca, intr-o dupa-amiaza plicticoasa de duminica, mi-a dat un link catre un blog a carui autoare avea sa schimbe multe in viata mea.
Cuvintele despre acest om frumos ar putea fi multe si toate gandurile mele catre ea nu pot fi decat bune, asta in conditiile in care viata nu ne-a mai "ajutat" sa ne intalnim.
Pentru toate cele povestite mai sus si pentru multe altele, ii multumesc!