Inceputul

Uite ca a aparut ceva nou.

Am schimbat "outfit"-ul. :)

Nu mi se par potrivite intotdeauna expresiile astea preluate, dar , de asta parca e ok.

Sper sa ma obisnuiesc cu aceasta noua prezentare .

E efectul "tratamentului". E doar inceputul.

Nimic nou

Desi, incerc, in adancul fiintei mele,nu am liniste. Nu ma pot desprinde de un sentiment de neputinta si de durere.

Asta se intampla, nu neaparat din cauza nereusitei "cu sentiment", ci pentru ceea ce a ramas dupa.

Continuarea acelui "dupa" e un amalgam de speranta, mizerie, dorinta de impacare cu sinele sau cu cealalta persoana, noi inceputuri, dorinta de razbunare, neputinta, iubire, cuvinte aruncate la voia intamplarii ( fara ca cineva sa se gandeasca la consecinte), scrasnet din dinti si din inima ( dar cine se mai gandeste la inima ?) si la capatul tuturor .... tristetea, desertaciunea .

Ultimele doua simtaminte le pot vindeca, dar nu usor.

Ma gandesc sa incep "tratamentul", chiar daca , in seara asta, mi-am simtit , din nou, sufletul scrijelit parca de o mie de gheare in acelasi timp.

Intre minte si suflet

De cele mai multe ori uitam sau macar ratacim prin gand situatia "x" sau "y".
Si totusi, ce ne face sa mai zabovim asupra unui moment, lasandu-ne sufletul sa vibreze si sa se entuziasmeze nostalgic ?
Poate o privire, poate un gand , poate o imagine, poate un rasarit sau un apus de soare, poate marea sau , pana la urma, chiar noi.
Tocmai ceea ce ne-a facut atunci sa ne inaltam si sa simtim asa cum nu am mai simtit vreodata.
Dar nu dureaza prea mult si ne scuturam usor gandurile si ne intoarcem la chestiunile noastre concrete, imediate, reale.
E parca o trezire ,dar nici acum nu stiu cand si unde incepe si se termina normalitatea sufletului. E o poate doar o chestiune legata de timp sau de maturitate.

Insula

De vreo saptamana , ma chinui sa va scriu despre o insula. O insula pe care mi-as dori sa o vad si sa ii simt toata energia.

M-am gandit sa ma informez inainte de a ajunge acolo, ceea ce am si facut. Am rasfoit repede paginile internetului si am descoperit mult verde, multe flori si multa ..... mare. Frumos, mi-am spus . Si , am inceput sa visez. Dar , m-am trezit repede si mi-am spus "hei, unde ai plecat? revino-ti ! deocamdata ,esti doar intr-un oras prafuit, cu un trafic infernal si oameni ce au uitat ce inseamna frumusetea!" Si am revenit la gandurile mele normale.

A mai trecut ceva vreme si parca inima mea canta o anumita melodie. Era frumoasa. Era speciala. Era altfel.

Si o tot fredona. Mereu. Din ce in ce mai tare , tocmai pentru ca vroia sa imi atraga atentia, sa imi arate ca uitasem ceva atunci cand alungasem reveria. Si ma tot intrebam ce anume si raspunsul era aproape.