Despre casatorie

De vreo cateva zile , ma chinuie un gand si imi propun sa scriu despre asta, dar nu cred ca a fost suficient de sedimentata informatia. E vorba despre casatorie.
Nu-mi amintesc cum vedeam in copilarie ideea de a fi mireasa - sigur , imi placea sa merg la nunti si sa admir "fetele in alb", dar nu imi amintesc sa imi fii dorit sa fiu si eu ca una dintre ele.
Din perioada adolescentei , imi amintesc ca spuneam intruna: " eu nu vreau sa ma marit!". Cu alte cuvinte, prea dornica de a avea un sot nu am fost.
Pe la 20 de ani , trecusem si de aceasta etapa si , parca , incepeam sa imi conturez ideea de a ma casatori , dar nu ma atragea ideea de a intemeia o familie - cat organizarea petrecerii in sine. Si o vroiam pe un vapor, eventual pe Dunare.:)
Dar nu a trecut mult timp si , desi implicarea in relatii serioase nu-mi este straina, nu am "ars" niciodata de nerabdare sa fiu sotie.
Nu ma aflu in postura barbatilor speriati de ideea de a spune "da". Chiar nu ma sperie ideea de casatorie, dar pot spune ca nici nu alerg sa imbrac rochia alba.
Stiu e frumos. Dar oare totul se rezuma la acea zi sau la acel " vapor"? Gandesc ca pasul acesta tine de felul in care simte fiecare si daca simte ca e momentul si persoana, atunci nu poate fi decat extraordinar.

Asadar, dragilor, daca simtiti ca e momentul, sunt foarte fericita pentru voi si va doresc tot binele din lume!

Speranta de pace interioara.

In seara asta am facut un gest pe care regret ca l-am facut.

Nu e demn si nici nu ma reprezinta. Nu ma simt mai bine, doar m-am convins ca necesitatea justificarilor este un subiect inchis.

De fapt, gestul meu are legatura cu niste ganduri care imi strabat mintea de vreo cateva zile.

Desi, azi, am avut revelatia esentei unei "probleme interioare" ( datorita unei persoane care a avut rabdare sa ma asculte si sa fie obiectiva - careia , ii multumesc inca o data ) si am hotarat ca e necesar sa imi schimb mecanismul gandurilor, am facut ceea ce regret acum.

As cere iertare, dar nu va sterge gestul. Chiar in acest moment mi-e rusine ! Mi-e rusine de mine si realizez ca sunt un om slab care nu poate avea incredere! Unde sunt afirmatiile pozitive si convingerea ca va fi bine ? Unde e intelegerea pe care o recomand cu mare caldura ?

Ma las inveninata de ceva ce a prins radacini in subconstientul meu si nu ii permit sa iasa si sa fie smuls de acolo.

Sunt trista pentru ca realizez ca nu sunt atat de puternica pe cat ma credeam si nici nu sunt persoana care imi place sa cred ca sunt de ceva vreme.

Toate aceste trairi ma fac totusi sa inteleg ca sunt un simplu om, lipsit doar de putina intelepciune, azi, sper.

Un sat din Bucovina

Week-end-ul acesta, cineva m-a certat ca nu am scris despre ultima mea excursie.

A fost cu ceva timp , in urma, dar impactul asupra mea a fost unul extraordinar.

E vorba despre Voronet. Dar nu , neaparat despre manastire , ci despre satul care are acelasi nume.

Am plecat spre Voronet, intr-o zi de octombrie, care se anunta frumoasa, desi cam friguroasa, dar sfarsitul zilei avea sa fie urat ( ii spun doar urat, pentru ca nu vreau sa folosesc cuvinte prea dure). A plouat infricosator tot drumul , noaptea -intre timp coborase printre noi - era parca mai neagra ca de obicei. Si ploua. Ploua puternic , iar frigul iti intra in oase - asa cum s-a intamplat in seara aceasta. Ma gandeam ca e pacat sa nu ma pot bucura de aceasta excursie si m-am trezit spunand cu voce tare " maine, cand ma voi trezi soarele va fi pe cer".

Am ajuns la destinatie : frig, ploaie, apa de munte , brazii - nu mi-a placut si n-am inteles nimic. Ne-am retras in cabana - de lemn , asa cum mi-ar place sa le vad pe toate in zona de munte, dar arhitectii nostri au inteles prost ideea de casa de vacanta si s-au multumit sa adauge putin lemn, eventual doar la balcoane. Pacat ! Am pierdut o idee originala si placuta privirii.

Si noaptea s-a dus incet.

Dimineata, ochii si sufletul meu au inceput sa zambeasca pentru ca au vazut ceea ce imi dorisem.

Ce a urmat a fost sa descopar locuri superbe, din care nu puteai decat sa te incarci cu energie pozitiva. Ma gandesc ca imi veti da dreptate.

Va invit cu drag sa mergeti sa le vedeti si voi! :)

Accept cu drag ...

A fost o zi grea, azi. Din nou, o zi grea.
Intotdeauna dupa zilele grele am vrut sa zac. Asa am vrut si in seara asta, dar nu , nu mai vreau.
Am primit ceva foarte frumos, pe neasteptate si din toata inima.
Am ras nervos cand l-am primit, dar radeam pentru ca nu vroiam sa plang - de bucurie.
Cred ca pot spune ca sunt fericita!
In urma cu o luna , cineva drag imi spunea " sa nu uiti sa fii fericita!", raspunsul meu a fost " iti promit!".
Atunci nu m-am gandit prea mult la aceasta urare si nici daca ma voi tine de promisiune, dar ceea ce am primit azi m-a facut sa imi amintesc.
E minunat sa primesti si e si mai minunat sa accepti ceea ce ti se ofera !
Maine , chiar daca va fi o zi grea , nu voi mai vrea sa zac, voi zambi si " voi accepta" cu drag !

Fara titlu !

De cateva zile, nu sunt tocmai ok.
De cateva zile, toata linistea mea si toata increderea mea nu mai sunt cum erau. Ceva s-a intamplat. Eu stiu bine ce anume nu mai este la fel. E vorba de o atitudine , de niste cuvinte care m-au ranit. M-au ranit si inainte , insa inainte era alta situatia. Sau cel putin asa credeam.
Ceea ce nu inteleg este de ce se repeta o situatie pe care o credeam trecuta. Si explicatia am avut-o , in seara asta citind o postare a cuiva foarte cald si foarte intelept - am uitat sa daruiesc.

Atunci cand uitam sa daruim, devenim egoisti si incepem sa gandim doar pentru noi. Vrem si pretindem. Nu ne gandim la celalalt sau daca o facem, o facem prin prisma a ceea ce ne dorim noi. Empatia nu mai functioneaza. Si cerem si vrem si nu primim. Iar daca nu primim incepem sa reprorosam si judecam si intrebam si orice raspuns ni se da nu ne multumeste.
Nemultumirea creeaza situatii neplacute : incertitudini, suspiciuni si neincredere - de cele mai multe ori nejustificate. Iar de aici , pana a trage concluzii si a da verdicte nu e decat un pas.
De aici si imposibilitatea mea de a fi ok.
Am dat verdictul si nu a fost corect!

Vreau sa inchei frumos, pozitiv, dar ceva ma impiedica sau poate ca nu !

Incerc sa nu stric ceva, dar probabil ca nu fac totul !