miercuri, 30 noiembrie 2011

M-am mutat!

Incepand de luni, mi-am luat toate "bagajele" si am parasit corabila blogspot-ului, caruia ii multumesc pentru  3 ani de gazduire, insa nu are performantele tehnice de care am nevoie.
Asadar, ne vedem aici. :)

duminică, 13 noiembrie 2011

Impacarea cu mine

M-am gandit sa scriu despre fericire, dar inca nu pot.
Daca va ganditi ca e timpul pentru altceva, pentru furie, spre exemplu, o sa va spun ca a fost. Acum, e timpul pentru vindecare, pentru (re)invatare.
Debusolata fiind, nu am stiut ce sa simt mai intai. Spre ce sa ma indrept si cum sa ma port cu mine. Recunosc ca m-am luptat .Dar numai pana intr-un moment cand, de oboseala sau de sfarsit de etapa, m-am oprit lasand loc simtamintelor cele mai felurite. In momentele de liniste,  ma intrebam blazata ce va  urma si nu intrezaream nimic. Nu vedeam decat un drum care mi se parea anost si cam gol.
Ceva, insa, ca o forta, ma impingea inainte.
Azi, pentru prima data de atunci, am zarit lumina. Lumina ce era partenera mea de calatorie si zbor.
Povara pe care o simteam pe umeri, am lasat-o deoparte si o bucurie calda si plina mi-a cotropit sufletul si trupul.
M-am impacat cu mine. Ma simt din nou, vie si ... e bine.


marți, 8 noiembrie 2011

E luni

M-am hotarat sa nu va ascund ca ultimele doua luni as fi preferat sa nu le traiesc. Motivul e unul simplu si poate uman, dar nu vi-l voi povesti acum. Simt ca nu e inca momentul.
Lunile astea, am fost agitata si linistita. Momentele traite astfel, alternau. Pe cele agitate le simteam si le traiam constient, ceea ce a insemnat va aveam de trecut un prag. 
Si mai era ceva. O furie grea, mistuitoare si otravita imi dadea tarcoale. Despre ea scrisesem in iulie si, atunci, crezusem ca o traisem pana la capat, astfel incat sa fac loc iertarii si acceptarii. Ma inselasem. "Ain't over till it's over", spune Lenny Kravitz intr-un cantec de-al sau. Si... spune bine. Nu era momentul sa o elimin.
Am fost la mare, la inceputul lui septembrie. Era la un pas de mine si nu o vedeam. Cat am stat acolo nu am fost langa ea si nici nu am mai avut dorinta sa o imbratisez, asa cum mi se intampla de fiecare data cand o vad.
Reintoarcerea nu mi-a adus ceva nou, decat dorinta de a face ceva cu mainile, de a ma pierde in stari pe care ti le pot crea lucrurile facute de tine. Din motivul asta, am invatat lucruri noi si am descoperit ca nu am doua maini stangi, asa cum am crezut intotdeauna despre mine. Hmm... am crezut...
Nu vreau sa traiesc in trecut, dar amintirile erau prezente de cand ma trezeam si pana adormeam. Iesirile au fost  rare. Imi erau suficiente camera, laptop-ul, cate o carte ( dar citeam rar, pentru ca nu ma puteam concentra) si, uneori, tv-ul, desi priveam prin el.
Culoarea cerului o priveam pe fereastra. Ma bucuram de albastrul lui unic datorat toamnei "indiene" si de verdele mai putin intens al frunzelor, in tacere, insa fara concentrare.
Totul devvenise fara concentrare. Ma pierdeam in zare... Traiam timpul meu.
De doua saptamani, am ales sa fac un tratament. E un pic diferit, dar simt ca ma ajuta sa imi regasesc puterea si   sa imi refac putin cate putin concentrarea. Si pentru ca a venit si momentul acesta, de azi, am decis sa incep si un regim alimentar care se impunea. Am reinceput sa dansez. Imi era dor.
E luni, poate de aceea.

joi, 20 octombrie 2011

Zile de viata

Daca m-ar intreba cineva ce am facut de la ultima postare, i-as raspunde asa : "am trait."
M-am lasat prada calatoriei pe care o parcurg de treizeici si ceva de ani. De data asta, nu mi-am mai propus nici un scop. M-am lasat cu adevarat purtata de ea.
Am avut si momente in care ma certam pentru ca zilele treceau facand doar ceea ce imi strabatea mintea, uitand ca trec printr-o perioada de recuperare. Ca am nevoie sa imi acord un timp doar pentru mine, ca e nevoie de o refacere totala.
Primul impuls a fost ca vreau  sa gatesc. Nu stiam ce si ideea mi-a venit citind postarile lui Adi Hadean, m-am hotarat. A iesit un cheese cake delicios, acompaniat de dulceata de afine.

Urmatorul a fost ca as vrea sa calatoresc si cum nu s-a ivit nici o posibilitate, am "plecat" spre Bucovina si Ardeal prin intermediul produselor si exponatelor de la Targul cu dichis ce a fost la Muzeul Taranului Roman.

M-am bucurat de frumusetea obiectelor de mobilier romanesti, ba chiar mi le-am inchipuit asezate in diverse spatii.

Apoi, "am dat fuga" si intr-o cafenea turceasca din perioada interbelica, unde se putea bea o cafea la nisip, aroma licorii maro-negre a fericit papilele mele gustative.


Dupa toate aceste "calatorii", ne-am retras intr-o carciuma, pe Matasari.
A fost o zi perfecta, traita pana la capat.

luni, 26 septembrie 2011

Cum e iubirea

Cum e iubirea? Blanda si buna. Calda si furtunoasa. Aiurita si zambitoare.
Nu am pierdut-o, desi asa parea. A fost tot timpul cu mine, in mine. Ea m-a chemat la un wokshop unde s-a comunicat cu iubire. Azi, am redescoperit-o, zambindu-mi de dupa un colt. I-am zambit si eu si i-am spus ca vreau sa zbor. Printr-un alt suras, mi-a dat incuviintarea.
Si am zburat. Asa cum imi place sa o fac de cativa ani. E din nou bine.

vineri, 23 septembrie 2011

Pur si simplu VIATA

Uitasem de lucrurile simple. Uitasem ce bun si aspru, in acelasi timp, e gustul ceaiului verde.
Privirea nu imi mai fusese atrasa de verdele care intotdeauna ma facea sa exclam" e grozav!". Nici cerului nu ii mai dadeam importanta, seninul nu-mi mai spunea nimic. Aromele care imi defineau momentele, le pierdusem undeva in spatiu si parca nici apa, prietena mea tainica in clipele de liniste, nu o mai simteam alaturi.
Ma izolasem intr-o lume gri, fara lumina. Doar supravietuiam.
De data aceasta, nu a mai fost o scanteie ce m-a determinat sa vad lumina. Am facut mai multi pasi. Ultimul si poate cel mai sigur a fost un text. Acesta :






( fotografia este preluata din profilul Facebook al lui  Mustapha Ait Amnay Bouga)