sâmbătă, 28 august 2010

Cherish the day

Initial, am vrut sa povestesc despre toate cele cate s-au intamplat in ultimele saptamani. Ca a fost dificil si ca am avut sentimentul unei "nasteri" interioare, asa cum bine spunea un prieten drag.Dar, nu o sa le mai spun aici si nu pentru ca nu ar fi importante, ci pentru ca au trecut si azi, e o alta realitate.
Prima mea zi, aici, a inceput pe la ora 10.00, cand Cristina s-a trezit si a facut cafeaua. Am vrut sa o beau pe terasa si asa, am explorat si imprejurimile, pe care nu le vazusem bine, la sosire.


In dreapta, am vazut oceanul. Era ca in aprilie, la prima vedere si de la distanta, dar, totusi diferit.Am savurat fiecare moment. Chiar si linistea.

Pranzul, ne-a gasit in Carcavelos, unde am si mancat intr-o carciuma braziliana. Mancarea gustoasa, simpla, normala.
Abia, dupa ce am baut si cafeaua, la o terasa linistita, am inceput sa ma dezmeticesc. Cald si aici, dar clima diferita.
Am coborat spre plaja. Oamenii sunt linistiti. Desi, e marti, nu am simtit nici un fel de agitatie - in trafic sau aiurea.
Aerul devine din ce in ce mai sarat, semn ca ne apropiem. Oricum, oceanul il poti vedea, de oriunde ai fii, in aceasta zona, daca privesti in dreapta.
L-am "salutat" asa cum se cuvine, mergand langa el, lasandu-l sa imi mangaie picioarele si sa imi ude fusta. Dar ce mai conta? Bucuria a fost mare si este in continuare.
Pe nisip, am respirat si am simtit linistea pe care o stiam, pe care o cautam, pe care o doream cu mine mereu.
E bine. E cald. E bun.

duminică, 15 august 2010

Asa

"Sunt in viata... Cand mananc, nu fac altceva decat sa mananc. Daca merg, doar atat voi face, voi umbla. Daca va trebui sa lupt, orice zi va fi la fel de buna ca sa mor.
Si asta pentru ca nu traiesc nici in trecutul meu, nici in viitor. Nu am decat prezentul si numai el ma intereseaza. Daca vei putea ramane mereu in prezent, vei fi un om fericit. Vei simti ca in desert exista viata, ca cerul are stele si ca razboinicii se lupta pentru ca asta face parte din rasa omeneasca.
Viata va fi o sarbatoare, o mare sarbatoare pentru ca ea este numai si numai momentul in care traim."
Paulo Coelho

joi, 5 august 2010

Inima

Incerc sa imi adun amintirile si sa imi dau seama cate experiente unice am trait. Imi veti spune, poate ca fiecare intamplare traita e unica. Adevarat. Insa unele, lasa niste amprente puternice.
De prin aprilie, am cunoscut si am trait momente determinante. Asa le-am simtit.
Tot de atunci, am inceput sa fiu atenta la tot ce se intampla cu mine, fara, insa, sa caut o explicatie. In ultimul timp, ma aflu, iar, in mijlocul unui vartej. Si primesc tot sau aproape tot.
Spun aproape tot, pentru ca rapiditatea si profunzimea trairilor m-a debusolat putin. Am fost tentata sa ma lupt cu mine, sa neg, dar la ce bun? De ce sa lupt impotriva vietii pe care o iubesc atat de mult?
E frumos si straniu si , acum, in noapte, lumea mi se deschide toata. Ii simt pulsul si totul se transforma intr-o inima. Nu ii cunosc limitele sau culoarea, dar iubeste, deci traieste.

viv's butterflies: Sensul...

viv's butterflies: Sensul...: "Varsta nu conteaza decat in lumea fizica. Esenta unei fiinte umane rezista in fata timpului.Viata noastra interioara e eterna, adica sufletu..."

miercuri, 4 august 2010

Foarte cald

E foarte cald si ma chinui de vreo doua ore sa dorm. Nu stiu de ce, dar chiar nu merge.
Ce a fost azi? Doar o zi ca oricare alta, la inceputul lui august. Poate mai torida ca de obicei.
Am hotarat ca de acum inainte, sa nu mai ascund nimic in spatele cuvintelor. E frumos atunci cand textul pare ca vorbeste despre ceva misterios, dar la ce bun sa omiti adevarul?
Cunoscandu-ma, intamplarile de azi  m-ar fi facut sa zac. As fi privit un anume punct sau, si mai rau, as fi incercat sa caut raspunsuri.
Am renuntat la cautari. Am si ales si , pentru prima oara chiar daca a fost iritant, imi ofera confort.
Pe seara, am iesit cu C.M-am bucurat tare sa-l revad.Ciudat si placut cum unii oameni prin prezenta, stare si energii raman alaturi , intr-un mod unic. Ii multumesc pentru  multe, stie el.
La intoarcere, am hotarat sa raspund unui mail ce necesita lamuriri de multa vreme. Imi doresc ca destinatarul lui sa fii inteles totul
Si iar cald. Greierii canta. Strada e linistita. Nu se mai aude nici un motor de masina. E un moment total.
Pentru a nu stiu cata oara azi, as vrea sa strig lumii intregi ca imi plac fluturii mei si ma bucur ca sunt.
foto

duminică, 1 august 2010

Lucruri simple

Mi s-a intamplat de multe ori sa nu recunosc lucrurile simple. Pentru ca nu imi dadeam ragazul sa "respir"  si sa privesc.
Si acum, mai sunt momente in care uit si nu vad toate intamplarile frumoase din jur.
Sambata. Cald, foarte cald. Aproape banal, totul. Intalnirea pentru eveniment fusese fixata pentru ora 14.15.N-am ajuns la timp si asta m-a agitat putin.
In fne, intru si toata agitatia se dizolva, lasand loc unei stari ce se termina intr-un zambet.
In cateva minute, am cunoscut oameni frumosi - gazdele Cristina si Ciprian si invitatii la eveniment, alaturi de care am descoperit creativitatea designer-ilor de mobilier si a celor de semne de carte.
Am vazut, pentru prima data iarba imprimata in hartie din care , apoi, au fost realizate semne de carte speciale. 
Am vorbit despre multe si de toate.  M-am bucurat de fiecare moment petrecut acolo, pentru ca a fost cald si bun, pentru ca am vrut sa recunosc simplitatea si, in acelasi timp, maretia lucrurilor.
foto