31 Decembrie 2009

Noaptea de trecere catre 2009 a fost una extrem de friguroasa, la Iasi. Revelionul a fost unul neasteptat si plin de dans.
Trecerea propriu-zisa, dintr-un an intr-altul a fost una rapida, fara sa ma gandesc prea mult.Am trecut si gata.Sperante erau multe si, in acelasi timp, nu speram la nimic. Eram doar observatoare.

Am trait primele luni din an cu uimire si nemultumire, negandindu-ma ca aceasta este practic viata.

Si ca o incapatanare a destinului si o compensatie in acelasi timp, intamplarile bune si frumoase nu incetau sa vina. Pe 14 februarie, am fost intr-o semivacanta, in Parang, si m-am dat cu ligheanul - experienta incredibila.

Au urmat evenimente "administrative" - m-am mutat intr-o casa noua, pe care am decorat-o dupa sufletul meu si care mi se potriveste . Marturisesc ca ma simt bine, aici - e cald si ma simt acasa. Situatie pentru ca ii multumesc Izabelei.
Si a venit si vara mult iubita cu ziua mea, cu week-end-uri minunate la mare - am descoperit Vama cu macii ei crescuti in nisip si muntele - pe care il negam la maxim.

Finalul verii, m-a gasit la Cheia, in concediu, departe de lumea in care traiesc si de orice farama de tehnologie. Reimprospatare pe toate planurile.
Tot in vara, am inteles multe lucruri: cat e de bine sa respiri, cat e de natural si de minunat sa iti marturisesti sentimentele, cat e de bine sa traiesti fiecare clipa si cat e de misto viata. Pentru toate aceste "invataturi" si nu numai ii multumesc ei, prietenei mele de langa ocean pe care o iubesc tare-tare.

Toamna a venit, intr-un anume fel - nu prea a fost toamna. A fost calda si blanda. Si plina de suprize placute .

Am cunoscut oameni noi si asta m-a bucurat si ma bucura in continuare.

Am primit flori si fluturi. Margele si multa iubire.

Pentru toate acestea, multumesc si nu pot decat sa deschid bratele larg si sa spun, cu un zambet pe fata, ca MAI VREAU!

Cum va fi 2010 ? ASA CUM VREAU EU SA FIE : SPARKLING !

Ultimele trei zile

Mai sunt 4 zile si gata, se termina si 2009!

Nu voi face o retrospectiva, in acest post, voi vorbi doar despre ultima saptamana.

A fost una nebuna! La sfarsitul fiecarei zile ma dureau picioarele si picam franta de oboseala. A doua zi o luam de la capat cu diverse treburi profesionale sau personale.

Cea mai extraordinara zi, insa, a fost cea denumita Ajunul Craciunului.

Ora de trezire a fost 7.30. Am finalizat si ultimele chestiuni la birou si am venit repede acasa, pentru ca ma astepta bucataria.

Nu am mai gatit de ceva vreme, pentru Craciun, insa anul asta mi-am dorit sa il petrec alaturi de prieteni si cei dragi avand o masa incarcata de bucate traditionale. Ceea ce s-a si intamplat - am preparat sarmalele si friptura.

Decoratiunile au fost asezate si ele in locul dedicat si la 20.30, imi asteptam invitatii. Nu au fost chiar punctuali, dar mi-au facut un bine pentru ca mi-au permis sa ma gandesc la toti cei dragi - Acuarele, Andreea, Costina, Daiana, Gabi, Cristina, Lola, Mo si sa le urez un Craciun Fericit si sa ramana cu toatele asa de frumoase, de minunate si magice ca si pana acum!

A fost o noapte in care ne-am bucurat de cadouri si clipe unice, pentru ca nu se vor mai intoarce.Intr-un cuvant AM TRAIT!

In prima zi de Craciun am avut sansa sa vad o casa superba, cu o arhitectura din anii 30-40 si sa ascult Nat King Cole. Am savurat fiecare clipa - m-am simtit ca si cum as fi participat la o petrecere de atunci.

Atmosfera aceea, mi-a ramas in minte si in suflet si pentru ca n-am vrut sa ma desprind din ea am vazut filmul "Patul lui Procust". Ce vremuri!....

Azi e o zi de liniste. O zi in care am scris, am citit, am ascultat muzica, "mi-am revazut" prietenii si va continua sa fie linistita, pentru ca asta este alegerea mea.

Si pentru ca in liniste, consider eu, e bine sa mai apara cate ceva mai special sa ascultam putina muzica...

Va imbratisez pe toate, doamnelor .....

Rudolph

Nu l-am vazut niciodata, insa de demult stiu ca a facut parte din alaiul Mosului. Suferea tare pentru ca avea nasul mare si rosu si toata lumea radea de el. Iar Mos Craciun l-a descoperit, intr-o zi cand avea nevoie sa ii lumineze calea.

De o saptamana, in drum spre casa, in masina prietenei mele, ascultam radioul lui Mos Craciun si m-am indragostit de o melodie .....

Sufletul mi se bucura de fiecare data si am atitudinea unui copil care vrea sa danseze si sa cante o melodie care ii place. Si fredonez melodia si zambesc si traiesc......

Din nou ...leapsa foto

Asa este! Acuarele avea dreptate - trebuie sa o dau mai departe ( te rog sa imi ierti "egoismul").

In acest fel, le/ii rog pe toti cei care trec pe aici sa preia aceasta leapsa care e binefacatoare pentru minte si suflet.

Cel putin, pentru mine a fost.

Leapsa foto

In octombrie, Acuarele mi-a lansat o leapsa. Desi , i-am promis, nu am raspuns pozitiv, pentru ca nu era momentul. Acum a venit.

Este nevoie de o fotografie de suflet :

In ea e totul - lumina, apa, verde, viata ..... Adica, tot ceea ce e esential pentru mine.

Si o fotografie amuzanta. Sunt doi copii ( nepotii mei - Petra si Petru) minunati, veseli, adorabili, care se amuza de niste nimicuri...

Dincolo de aparenta hazului, e o lectie extraordinara pe care noi, cei care ne consideram "oameni mari" ar fi bine sa nu o uitam....

Iubesc viata pentru momentele acestea doua si pentru un infinit de alte motive.

P.S. Draga mea Acuarele, aceasta melodie ti-o daruiesc tie si minunii din viata ta.

Votul meu

Acum 2 ore jumate am iesit din sectia de votare. Am stat la o coada de 2 ore. La un moment dat inghetasem, dar am hotarat sa nu renunt, mai ales ca in primul tur nu am reusit sa pun stampila pentru ca nu am domiciliul stabil in capitala si cozile au fost foarte mari.

Toti cei prezenti la acest "rand" am vrut sa ne exercitam dreptul de cetateni ai Romaniei. Discutiile erau diverse - de la relatii, motivele vizitei in capitala, proasta organizare, caldura din toaleta(!) amfiteatrului Spitalului "Victor Babes", intalniri programate pentru dupa-amiaza - e totusi Sf. Nicolae, in calendarul ortodox....

Motivele care m-au determinat sa merg la vot sunt multe si diverse si nu are rost sa le enumar aici. Cel care a fost esential, insa, il reprezinta o scrisoare primita cu 10 zile in urma de bunicul meu. Mircea Geoana ii trimitea bunicului meu, fost capitan al armatei romane, un plic dedicat.

Scrisoarea, un foarte bun produs PR, ar fi atins coarda sensibila si unei persoane adulte, darmite unui pensionar.

Multe cuvinte, multe acuzatii aduse actualului presedinte, multe analogii - intr-un cuvant multa demagogie.

"Va chem alaturi de mine, domnule capitan, sa redam tarii onoarea, solidaritatea si patriotismul de care Romania are atata nevoie!" Emotionanta ultima fraza din epistola trimisa de dl. Geoana, nu-i asa ?

Un singur aspect l-a omis Mircea Geoana - bunicul meu, fost capitan in armata romana, ne-a parasit anul acesta, pe 15 iulie !!!

Inutil, cred, sa va mai spun cui i-am dat votul meu .

Ultima luna

Deja decembrie. Inceput de ultima luna din 2009.

"La multi ani, Romania!" au fost cuvinte pe care le-am auzit foarte des, azi. Da, sa ne traiesti tara in care ne-am nascut, am trait si mai traim inca.

Am spus-o de multe ori, desi pare cliseu, dar avem o tara minunata, problema e ca noi , locuitorii ei, o facem sa para ceva in care unii nu s-ar intoarce nici de frica. Din nefericire, nu pot vedea lucrurile mai departe de azi si azi au un contur gri, disipat in rautate, uratenie, vanitate si lacomie.

Marturisesc ca intro-ul acestui post nu este decat o paranteza , pentru ca, de fapt, vreau sa va vorbesc despre mine.

Se intampla lucruri. Multe si deosebite.

Asa cum scriam si in ultimul post din noiembrie, am fost intr-un "vartej". Inca ma resimt. Dar cu cat ma dezmeticesc mai bine, cu atat imi dau seama ca am intrat intr-o perioada radicala a existentei mele.

"Cad" ziduri zilnic. Se schimba echilibre pe care le stiam acolo, intr-un anume fel. Constat ca si oamenii care pareau puternici sau invincibili, sunt doar oameni , care ajung la capatul puterilor si spun "gata! e momentul pentru schimbare!". Nu judec, doar privesc si, de cele mai multe ori, accept.

Din toata perioada aceasta, desi nu imi place, am un regret - poate ca nu am fost prezenta, poate ca nu am dat atentia cuvenita tuturor oamenilor din viata mea care mi-au fost alaturi si pentru asta va cer tuturor INGADUINTA si va multumesc pentru ca sunteti si pentru ca va indreptati gandurile catre mine !

22 zile

E deja 25 Noiembrie 2009. De obicei, nu ma uit la timp ca si la ceva ce trece repede. Am acceptat trecerea lui. E naturala si fireasca , intocmai ca si moartea.
Dar, au trecut 22 zile de cand nu am mai fost prezenta aici.
In fiecare zi, il deschideam; deschideam si blogurile prietenilor mei, citeam titlurile, mai spicuiam din posturi, dar .... nimic nu venea din mine.
M-am intrebat, atunci, daca se intamplase ceva.
Se intamplase - o agitatie continua si care parea fara sfarsit pusese stapanire pe trupul meu. Un vartej de intamplari, sentimente si ganduri m-a prins ca intr-un cocon.
Am vrut sa ies , dar era ca o impotrivire din aceea care actioneaza ca un elastic. Si mi-am spus ca e nevoie sa trec prin asta, fiindu-mi, oarecum, mai usor.

Au fost momente in care am spus "sunt la capatul puterilor!", pentru ca simteam ca totul se naruie, in jurul meu. Cand oameni pe care ii stiam intr-un anume fel se transformasera in niste fiinte pe care nu le mai recunoasteam. Am primit "loviturile", in plin, una dupa alta.
Totul pana azi cand s-a deschis " o fereastra" prin care am vazut LUMINA! Acea lumina care ma face sa ma simt vie, astfel incat sa consider fiecare rautate, test, provocare, mister nejustificat, lipsa a transparentei in actiuni si cuvinte, minciuna - problema lor.
Azi, am realizat , din nou, ca am un drum al meu si ca nimic nu ma va opri sa il urmez!

Ingerii mei....

In viata mea au fost multe momente. De cele mai multe imi amintesc ca si cum le-as fi trait acum cateva ore. Mi-au ramas intiparite in minte, dar si in suflet ( desi aceasta nu este neaparat ordinea).

Le-am trait in felul meu sau in felul in care stiam sa le traiesc atunci.

Personajele principale au fost oamenii pe care i-am cunoscut si care au creat impreuna cu mine, acele momente.

Sunt multi , dar majoritatea lor au fost femei : Cella, Nineta, Andreea, Adi, Pet, Gabi,Costina, Lola, Ileana, Monica....

Cu toti am o comunicare extraordinara, chiar daca nu vorbim zilnic. I-am ascultat pe toti si, toti, la randul lor m-au ascultat. Am trait impreuna experiente unice pe care mintea si sufletul meu nu le vor uita.

Toti au ajutat-o pe Viviana sa devina ceea ce este azi.

Iar, azi, e randul Vivianei sa le multumeasca daruindu-le aceasta melodie .....

O dimineata de sambata

M-am trezit pe la 10 , azi.

Am deschis ochii si am privit cerul. Nu mi s-a parut prea clar si mi-am spus "oh, azi sunt iarasi fara lumina!". Dar, imi era cald si bine si era liniste. Ah, cat iubesc linistea asta !

Am facut cafea pentru doi.

Si, desi, nu mai urmaresc televizorul de ceva vreme, am butonat si am descoperit cu bucurie ca pe unul dintre posturi se difuza "Bucket list". L-am revazut!

Mi se intampla, adesea, cand revad un film sa gasesc detalii pe care nu le-am vazut initial. De aceasta data, n-am decoperit ceva nou, doar "s-a intarit" mesajul pe care il transmite - bucura-te de fiecare moment pe care ti-l ofera viata!

A aparut si soarele. Din nou in lumina.

Parcul ma asteapta. Voi gasi o banca, aproape de apa si voi privi oamenii, ratele, frunzele in vant, lumina...

Intr-un cuvant, viata....

<

Vartej

Traiesc intr-un vartej , de o saptamana. Si,desi, pare inspaimantator nu este. Se intampla totul cu repeziciune, dar natural, firesc.

Sambata trecuta am fost la shopping si am intrat si intr-o librarie , asa, doar pentru ca imi place sa intru in locul acela. In vitrina am zarit o carte si pentru ca nu o gaseam pe raft, am intrebat daca cea din vitrina este ultima. Una dintre fetele de acolo, m-au ajutat sa o gasesc. Am rasfoit-o , dar eram deja convinsa ca o voi cumpara.

In aceeasi seara, le-am cunoscut pe fete - Lola, Kitten, Mara si Maria. Am trait emotii pe care nu le-am trait de mult. Am primit margele verzi , am plans, am ras,mi-am sprijinit iar coatele pe genunchi,mi-am tinut barbia in palme si am deschis ochii mari, intocmai ca un copil ce descopera noul. Am descoperit o lume, o alta lume, care imi face bine. Mult bine.

Am trait fiecare clipa cu nesat. Pentru un moment, m-am intrebat "oare ce ne uneste?", dar imediat am realizat ca nu are importanta.

A fost unic.

Magic ( s-a inchis un cerc, o etapa, de fapt)

si fara de sfarsit...

Scrisoarea

La ultima pereche de dresuri cumparata, am descoperit ceva ce semana cu un ravas.

Initial am ridicat din sprancene, dar la deschiderea si citirea lui, am respirat, din nou.

Vi-l reproduc :
"Clara,

Cat de fericit m-au facut scrisorile tale, mai ales cele de la Ajunul Craciunului incoace! Mi-ar placea sa te numesc dupa toate epitetele indragirii, si iata ca nu gasesc un cuvant mai fermecator decat simplul cuvant 'draga', dar exista un mod neobisnuit de a-l exprima. Draga mea, deci, am plans de bucurie gandindu-ma ca esti a mea, si deseori ma intreb daca te merit.

Unii ar crede ca inima si mintea nici unui om nu ar putea suporta toate lucrurile ce i se intampla intr-o singura zi.

De unde vin miile de ganduri , dorinte, necazuri, bucurii si sperante?

Zi de zi , convoiul merge mai departe. Dar cat de voios am fost ieri si in ziua de dinainte! Scrisorile tale straluceau ca un spirit nobil, atata incredere si iubire bogata !

Ce n-as da pentru dragostea ta, draga mea Clara! Vechii cavaleri o duceau mai bine; ei trebuiau sa treaca prin foc si sa ucida dragoni pentru a cuceri doamnele, dar noi, cei din zilele de azi, trebuie sa ne multumim cu metode mai prozaice, cum ar fi fumatul mai putinor trabucuri, si altele. Dar totusi, in cele din urma, putem iubi, cavaleri fiind sau nu, si astfel, ca niciodata, doar vremurile se schimba, nu si inimile oamenilor...

Nici nu iti poti imagina cate de mult m-a ridicat si cata forta mi-a dat scrisoarea ta...

Esti minunata si am cu atat mai multe motive sa fiu mandru de tine decat poti fi tu mandra de mine. M-am hotarat, totusi, sa-ti citesc dorintele de pe chip.

Astfel vei putea gandi, desi nu vei spune nimic, ca Robert al tau este dintre cei mai buni, ca e numai al tau si ca te iubeste mai presus de orice.

Vei avea intr-adevar motive sa gandesti asa in viitorul apropiat. Inca te vad purtand acea palarie mica din ultima seara. Inca te mai aud spunandu-mi du. Clara, nu am auzit altceva din ce ai spus , decat acel du. Iti amintesti ?

Dar mi te inchipui si in alte ipostaze memorabile. Odata, ai purtat o rochie neagra si mergeai la teatru cu Emilia Liszt, atunci cand eram despartiti. Sunt sigur ca nu ai uitat, pentru mine este totul inca viu.

O alta data, te plimbai pe Thomasgasschen, cu umbrela deschisa si ma evitai cu disperare. Iar cu o alta ocazie, in timp ce iti puneai o palarie pe cap dupa concert, ochii nostri s-au intalnit din greseala, iar ai tai erau plini de o dragoste veche neschimbatoare.

Mi te imaginez in nenumarate feluri, deoarece te-am mai vazut. Nu m-am uitat mult timp la tine, dar m-ai fermecat nemarginit....

Ah, nu te-as putea slavi indeajuns pentru cine esti si pentru dragostea ta fata de mine, dragoste pe care nu o merit.

Robert "

Randurile acestea au fost scrise in 1838 , de catre Robert Schumann catre Clara Wieck.

M-au incantat mult pentru ca autorul lor nu se sfieste sa isi recunoasca sentimentele , fara false pudori, intr-o perioada in care acest lucru era tabu.

Mi-am reamintit, astfel, un post mai vechi, din august, in care declaram ca am ales definitiv sa nu ascund ceea ce simt.

A spune, pentru ca simt, "te iubesc", "mi-e dor" sau, dupa caz, "dragul meu/draga mea" nu ma face mai slaba, ci imi da putere sa traiesc viata ... deplin.

Le farfalle sono sempre libere...

Prin aprilie spuneam cat de mult imi plac fluturii. Nu am incetat nici o clipa sa ii iubesc, de atunci. M-au bucurat de fiecare data cand imi ieseau in cale.
Pe unii as fi vrut sa ii ating, pentru ca ma incanta textura catifelata a aripilor lor. Dar, ma gandesc , de fiecare data, ca atingerea mea le-ar face rau si ii las sa zboare.
In jurul pranzului, am primit unul in dar si de atunci zambesc in continuu.
Iata-l ......



Darul acesta a fost ca o za care a inchis un lant - inceput luni cu acea minunata floare.
Un lant frumos, linistit, minunat, liber .....

O floare

Vorbeam astazi cu un prieten despre inceputurile de saptamana. Ii spuneam ca mie imi plac si ca le primesc, de obicei, cu ganduri bune si zambete largi.
M-a contrazis , dandu-mi suficiente motive pentru care el nu e de acord cu aceasta abordare. Am zambit, chiar daca aceasta zi de luni nu a fost una dintre cele mai fericite.
Am gandit iarasi ca asa e viata si ca nu toate zilele sunt la fel. Mai bine las agitatia si nemultumirile, in momentele lor si ma bucur de lumina. Chiar a fost o lumina frumoasa.
Si ca o confirmare, dupa-amiaza, am primit ceva numai pentru mine - o floare. E drept, e una virtuala, dar este atat de speciala , incat nu m-am putut abtine sa nu o arat tuturor.

Multumesc mult, dragilor.

Auditie cu tata

Cand eram mica persoana responsabila cu muzica era tata. El se interesa si ne aducea pe banda magnetica toate noutatile si asteptam cu nerabdare sa deschida magnetofonul si sunetele sa vina din boxe.
Dansam mult. De fapt, de cand ma stiu dansez.
Erau si momente in care, nu mai ascultam muzica obisnuita sau comerciala, cum i se spune acum.
Atunci punea benzile lui, cu muzica de suflet. Sunt multi artistii pe care ii asculta, dar unii erau favoriti.
Ieri,m-am trezit cu o pofta nebuna sa ascult muzica aceea. Am deschis laptopul si am pus muzica lor. Am o melodie preferata, care pentru mine inseamna mult si am simtit ca trebuie sa o ascult impreuna cu tata.
Surpriza a fost mare - nu numai ca am ascultat-o impreuna, dar mi-a oferit prin intermediul internetului, o auditie exemplara.
M-a facut fericita, pentru ca m-am simtit din nou ca in copilarie , cand el misca mainile de parca ar fi fost tobosarul de la Creedence ( ei sunt preferatii tatei!) si imi spuneam " ce bine simte ritmul!".
I-am multumit si l-am imbratisat tare - tare, chiar daca e la o distanta considerabila si i-am multumit lui Dumnezeu ca mi-a adus in viata oameni minunati.

Substitut

Acum ceva vreme, cineva imi spunea ca nu ii place sa fie un substitut. Am incercat sa aduc argumente ca nu este asa, dar n-am avut sorti de izbanda si n-am fortat. Am gandit ca se va convinge de contrariu, in timp.
Nu am mai atins subiectul de ceva vreme, din diverse motive. Dar, de curand, mi-a revenit in minte discutia aceea, poate si pentru ca m-am intrebat daca nu sunt eu, un substitut.

Si am analizat ce , cum si cand. Pornisem pe niste "drumuri" care se complicau cu fiecare gand sau relationare logica, dar mi-am dat seama ca toate se petreceau in capul meu.

Iar eu sau altcineva nu poate susbstitui pe nimeni, decat poate profesional, dar chiar si atunci situatia este temporara.

Fiecare dintre noi ocupa un loc unic in lumea asta si in vietile persoanelor pe care le intalneste, chiar daca se intampla pentru o zi , o saptamana sau mai mult.

Prin urmare, voi avea argumente de combatut la urmatoarea discutie despre subiect, pe care o voi duce pana la capat, de aceasta data, fara sa imi fie teama de final.

Ziua de marti...

Zilele de marti nu mi-au placut vreodata. Mi s-au parut urate si fade, fara stralucire.Doar le-am trait si am trecut pe langa ele, ocolindu-le cuminte.
Azi, insa, ceva a vrut sa imi infirme ideile preconcepute.
Parea o dupa-amiaza egala, dar a venit un moment in care lumina a stralucit un pic mai tare.
Si am facut gesturi cu naturalete de parca o alta mana imi ghida miscarile. Am redeschis o fereastra, dar nu la fel.
Daca pana acum se deschidea inauntru, acum s-a hotarat sa se deschida inafara. Si, din partea mea nu se va mai inchide vreodata. Va ramane deschisa pentru ca intamplarile frumoase si bune necesita traire deplina.
Iar eu am aderat "miscarii" ce are ca motto aceasta chestie. ;)

Ma intorc in sud...

Azi "imi miroase" a praf ridicat de pasii de dans.
Un dans pasional venit de undeva de departe, din sud.
Acolo ma regsesc de fiecare data, cand aici nu mai e soare sau e frig. Acolo stiu ca e tot timpul cald si e o lumina in care ma pot infasura.
Acolo, sezlongurile sunt la locul lor pe plaja, palmierii isi lasa frunzele libere in briza oceanului si parfumul sarat se amesteca cu cel de portocala prospat stoarsa pentru cocktail-ul unei doamne cu ochelari a la Audrey Hepburn.
Ba,parca si sentimentele sunt altfel acolo. De fapt, acolo, ma pot intoarce oricand la tine... si asta imi umple sufletul. Sunt fericita, azi.

Time of my life

Azi-noapte a plecat un erou al adolescentei mele.
Nu imi amintesc sa imi fi placut foarte mult, dar mi-a placut energia extraordinara degajata prin rolul din film.
Pentru mine, a fost una dintre cele mai frumoase povesti de dragoste, pe care , marturisesc, ca mi-ar fi placut sa o traiesc.
Cred, de fapt, ca am trait-o , intr-un fel sau altul ....
Dar ce dans si ce melodie ... Unice !



Farewell....

Intalnirea magica

"Am intalnit-o" intr-o dupa-amiaza plictisitoare de iunie. Pe atunci nu stiam cat e de dreapta.Dreapta in ganduri si in atitudine.
Considera ca viata se traieste azi,acum.
Se inconjoara de culori , de iubire si de foarte multa lumina. Parfumul anilor '40 nu ii este strain si, uneori, se regaseste in atmosfera de atunci.
Traieste frumos si liber, pentru ca ea e astfel.
Daruieste mult prin tot ceea ce este - are o fabrica de vise.
In ceea ce ma priveste, desavarseste "lucrarea" inceputa anul trecut, iar eu stau cuminte cu ochii mari si ascult sau simt tot ceea ce imi spune sau imi transmite.

Despre vara

Iubesc vara muuuuuult de tot. Si inca de la primele ei semne, imi dezgolesc umerii pentru a ma lasa "batuta" de soarele cald si de lumina.
Dar vara asta parca le-a intrecut pe toate celelalte de pana acum.A fost plina cu de toate - bune si rele, VIATA. Dar nu orice fel, ci una din aceea traita deplin.
Practic a inceput cam de pe la mijlocul lui mai, cand imi admiram, in oglinda, culoarea cafenie a pielii. Culoare capatata intr-un week-end la mare, primul dintre multele din lunile urmatoare.
Si vara mea a continuat cu evenimente care m-au marcat pentru totdeauna - am pierdut pe cineva drag, am muncit mult pe toate fronturile, am transpirat la fel de mult ( nici nu se putea altfel in orasul asta care, in anumite zile din iulie, parca aduna toata caldura universului), am consumat si multa energie, am obosit, am ranit.
Am descoperit o forta pe care o ignoram - forta muntelui. Am inceput sa il indragesc, in conditiile in care eu ii eram draga de mult.M-a primit cu bratele deschise larg - ma astepta de mult.
Am vazut locuri minunate despre care habar n-aveam ca exista.
Am cunoscut si oameni. Frumosi, deosebiti, corecti,(un pic)prea duri cu ei si cu ceilalti,insa cu o caldura speciala pe care mi-au daruit-o si pentru care le multumesc.
Am si iubit lunile astea. Si iubesc si acum. Acelasi om din vara, pe care il voi iubi mereu si nu pentru ca mi-am propus asta , ci pentru ca a reusit sa faca parte din mine intr-un mod nu tocmai usor. Poate ca tocmai asta e motivul ce l-a asezat in sufletul meu si, nu demult, am facut pace, intelegand si acceptand sentimentele mele.

Si iata-ne in 10 septembrie 2009. Inca mai port bluze subtiri , dar umerii mei nu mai sunt in soare. Poate par nostalgica, dar nu sunt. Am vrut doar sa povestesc cat de minunat a fost (ano)timpul ce e urmat de unul un pic prea galben pentru gustul meu, dar care face parte din viata.

Altfel

De o saptamana sunt intr-un fel de stare.

Nu ma sperie, doar ma face sa ma gandesc la soare, verde si un mod divers de viata. Sunt altfel. Ma simt altfel si parca , toata agitatia de pana acum imi pare inutila, fada.

Ascult Cohen des ( l-am vazut in concert si nu ma pot desprinde de energia minunata pe care a degajat-o 3 ore si 3 bisuri !).

Ba chiar am inceput sa ma apreciez si sa consider ca MERIT!

Si poate ca cel mai important a fost sa constat ca iubesc - cu fluturi in stomac, dar linistiti si calzi. Si cine vede stralucirea ochilor mei, zilele astea, nu are cum sa stie ca i se datoreaza lui ...

Descoperirea unei forte (I)

A venit momentul si va voi povesti cum am descoperit linistea intr-o forta imensa.

Nu-mi aduc aminte sa fi avut vreo pasiune pentru munte. In copilarie , mergeam la munte fara sa ma gandesc prea mult daca imi place sau nu. Mergeam in locurile obisnuite de vizitat si cam asta era tot.

Cand mi s-a propus o escapada, am strambat din nas. Mi-am spus "ce sa fac eu acolo?". Si intr-o seara, am spus "hai sa mergem"!

Intai a fost putina istorie si mit...

Apoi a inceput expeditia in adevaratul sens al cuvantului. Muntele imi arata una cate una fetele pe care le are in fiecare loc prin care treceam. Iar eu... respiram si alungam ganduri, priveam si ma incarcam, inconstient, la inceput.

Un pic mai aproape de cer ...

Pana aici, cand am simtit forta. Am zambit si mi-am spus "ai pierdut cam mult timp,Viviana", dar el - muntele - imi spunea imbratisandu-ma, parca, " esti binevenita!".

Dimineata "am zacut " intr-un aer limpede , clar si am realizat ca nimic nu imi mai poate face rau. Nici macar vietatile salbatice ce ar putea fi prin zona..

.

Dor

Mi-e dor sa iti aud cuvintele. Mi-e dor sa ma trezesc dimineata de un mesaj trimis ca din intamplare, care sa ma umple de lumina. Mi-e dor sa te intreb(stupid, de altfel!)daca "pot sa te intreb" si tu sa imi spui "ascult". Mi-e dor sa te vad.Mi-e dor sa rad cum am facut-o de atatea ori impreuna pentru toate prostiile din lume. Mi-e dor sa ma certi pentru ca nu am grija de mine. Mi-e dor sa te aud. Mi-e dor sa te stiu si sa te simt acolo, langa mine, oriunde m-as afla.

Nu stiu ce va fi maine, peste cinci zile sau peste doua luni, dar acum stiu ca mi-e dor....

Respiratia

Acum 2 saptamani am invatat sa respir. O fac din momentul in care am venit pe lume, dar abia atunci am constientizat ce inseamna sa respiri cu adevarat.
Exercitiul acesta mi l-a recomandat o prietena intr-un moment in care aveam sentimentul ca "ma sufoc", pentru ca nu intelegeam situatii, gesturi, atitudini. Mi-a facut bine. Nu m-a ajutat sa patrund realitatile neintelese, dar am reusit sa descopar in mine niste forte nebanuite.
A fost ca o imbratisare calda , intr-o noapte linistita de vara cand e foarte usor sa asculti greierii. Pentru prima data , nu am avut nici macar un gand de teama. Am lasat-o sa ma invaluie. Am acceptat-o, pentru ca mi-a fost data si pentru ca am vrut sa trec prin ea. Ba mai mult, am trait-o !
Azi, am avut din nou senzatia de sufocare. Uitasem oare sa respir?Am verificat.
Nu a mai fost, insa, la fel! Ceva lipsea - cantecul greierilor. Tacusera, desi noaptea linistita de vara ramasese inca ...

Aseara....

Aseara cuvintele imi veneau cu repeziciune.As putea spune chiar cu furie.N-am scris.Am indurat. M-am chinuit."Am izbit", "le-am aruncat cat colo","am ucis".
Nu imi mai sta in fire sa fiu asa, de un an ! M-am detasat de trairile negative din viata mea.
Insa, aseara, vroiam sa musc din viata mea si din mine!Vroiam sa nu mai stiu de nimic! Vroiam sa arunc tot ceea ce construisem cu mine in tot acest timp!Vroiam sa urlu pe strada si sa spun ca nu e bine sa fii cald si sincer! Vroiam sa ucid tot ceea ce era LUMINA, in mine !Vroiam sa nu mai vad oamenii,de fapt, nici nu ii mai vedeam!
Am mers, o distanta destul de mare, cu piciorul! A fost supliciul meu! Am ajuns acasa cu buzele vinete, de atata durere, dar nu m-am lasat, am continuat ,inca vreo jumatate de ora!
Dupa care , s-a lasat linistea! O liniste surda, dar simpla, egala.M-am privit in interior si am redescoperit o mica , dar foarte mica raza de lumina. Era lumina mea, in care alesesem sa traiesc. M-am indreptat spre ea. I-am simtit caldura si atunci, am inceput sa zambesc.
Am inchis ochii. Si am realizat ca nu voi mai putea sa revin la ceea ce am fost, indiferent cat de multa durere strang in 60 minute.
Cineva scria " love will keep us together" - parerea mea este alta - "love will keep us alive!"
Nu stiu ce va fi maine - poate o noua zi, poate un soare mult prea arzator, poate o noua sansa ca in "Gone with the wind", dar ceva e cert LUMINA va fi cu mine si chiar si zambetul.

Am ales definitiv

In seara asta, am inteles pentru ultima data pe lumea asta ca sinceritatea e singura maniera in care vreau sa traiesc.

Am inteles ca toate momentele in care ne ascundem si vrem sa parem altfel decat suntem, sunt doar minciuni. Cei pe care ii mintim, dintru inceput, suntem chiar noi.

La ce sunt bune momentele in care aratam ceea ce nu suntem? Sa ne protejam ?! In nici un caz! Toate acestea ne determina o imagine, din care incepem sa luam gesturi , priviri, cuvinte si ne transforma in niste personaje care par autentice, puternice, stapane pe situatie.

In realitate, in interior, suntem sfasiati de temeri si nu suntem in stare sa spunem " mi-e dor" sau "imi esti drag".

De aceea, am ales definitiv sa fiu prietena cea mai buna a sinceritatii !

(Poate) Ultimul cuvant

Nu ma cunosti.Si, dupa ultimele intamplari, nici nu cred ca ai vrut.
In ultimul timp, am realizat ca e "foarte usor" sa definesti un om doar in functie de un cuvant, o atitudine sau o privire. Realitatea e mai complexa. Nu se rezuma la trei situatii.
Nu vreau sa ma substitui detinatorului adevarului absolut, dar atunci cand sunt implicata, nu pot sa tac si sa nu ma intreb cum eram perceputa de cei din jur cand emanam doar energii negative?! Cred ca le era foarte greu si, probabil, ca unii se simteau neputinciosi. Astfel , m-am simtit si eu aseara - fara putere.
Imi amintesc cat de negre imi erau zilele cand ma trezeam dimineata si, in loc, sa vad lumina,nu pridideam sa fac scenarii de platit polite. Imi amintesc cat imi schimba fizionomia dorinta de razbunare si fiecare rautate pe care o faceam, ma facea sa ma simt bine pe moment, cateva ore dupa sau poate o saptamana. Venea , insa, un moment in care imi simteam sufletul gol si nu stiam de ce - nu realizam ca, de fapt, nu ma "imbogatisem" cu nimic. Ba mai mult, ma intrebam de ce oare mi se intampla toate astea, pentru ca eu nu am gresit cu nimic. Si nedumerirea se transforma intr-o mare de resentimente.
Pot spune, acum, ca mi-e jena , pentru felul in care ma comportam atunci, ca nu sunt mandra de tot raul pe care l-am facut si , daca as putea , le-as spune tuturor celor implicati ca imi pare rau.
Ma veti intreba de ce scriu toate astea sau, avand in vedere inceputul acestui post, cui...
Le scriu pentru ca imi pasa. Pentru ca neputinta mea de aseara , m-a facut sa inteleg cat de bine imi este traind in LUMINA! Pentru ca vreau sa ma bucur de fiecare clipa pe care o gasesc frumoasa si imi atinge sufletul, spiritul sau ochii.
Pentru ca nu am nici o urma de regret pentru trei zile din viata mea. Pentru ca voi ramane cu amintirea unor momente absolut extraordinare petrecute impreuna. Pentru prima baie in piscina, noaptea pe o ploaie torentiala.
Si, mai ales, pentru ca voi ramane cu bratele deschise catre o noua zi ...

Pentru tine...

Imi plac oamenii.
Pe unii chiar ii iubesc. Si chiar daca nu primesc inapoi ceea ce ofer, nu condamn si nu judec.
De altfel, de un an de cand s-a produs un click in mintea, inima si fiinta mea, am incercat sa traiesc frumos, sa ma bucur si sa nu ma mai limitez la pierdere de energie inutila.Mi-a fost greu, marturisesc sincer, pentru ca obisnuinta de a trai intr-o agitatie interioara nu e usor de eliminat.
Am inceput sa construiesc o noua Viviana si in doua luni, deja se remarcau schimbarile - ma simteam altfel, gandeam altfel, incetasem sa ma inveninez cu diverse ganduri sau obsesii, cu alte cuvinte ma transformam.
Transformarea aceasta m-a ajutat sa inteleg ca atunci cand sunt "obosita", e bine sa elimin ceea ce imi face rau. Dupa acest pas, mi-am recapatat cu fiecare zi starea de spirit initiala. A fost bine si , in acest fel, am realizat ca e momentul pentru un nou inceput.
Marturisesc ca nu a venit repede. S-a lasat asteptat, desi mi-l doream cu toata fiinta.
A venit.
L-am trait, dar usor buimacita, pentru ca imi parea ca totul se rostogoleste ca un tavalug, dar l-am acceptat pentru ca simteam ca e bun, benefic, cald, altfel...
Mi-a placut si imi place , insa am uitat ca toate intamplarile, la debut , trebuiesc abordate cu blandete. Am uitat ca modul meu de abordare, direct, fara falsitati poate crea disconfort, poate fi inteles gresit, poate rani, desi intentia nu este aceasta.
Marturisesc ca , desi pare o explicatie ambalata intr-o hartie stralucitoare, nu e asa.
Este un mesaj pentru tine fara a fi cosmetizat - simplu, sincer si pornit dintr-un locsor ascuns in interiorul meu.

Ambulanta veterinara ?!

Va recomand sa evitati cabinetul veterinar (?), farmacia veterinara(?) si ambulanta veterinara( ?????) Freidavet din Iasi !!!!!

Desi promit , nu se tin de cuvant si nici nu au decenta sa comunice ca nu mai ajung la consultatia programata!

Leapsa de la Costina ;)

Luati cartea cea mai la indemana, deschideti la pagina 18 si scrieti aici al 4-lea rand -... sa-l insele pe opresor, sa-l serveasca, in timp ce-l uraste ...

Fara sa verificati, cat e ora? - 20.15

Verificati! - 20.17

Cum sunteti imbracat(a)? - lejer

Inainte de a raspunde la acest chestionar, la ce va uitati? - la stiri

Ce zgomot auziti in afara celui al calculatorului? - ciripit

Cand ati iesit ultima data si ce ati facut cu ocazia respectiva? - aseara, in vizita, la o prietena

Ce-ati visat ieri noapte? - (culmea!) doua personaje publice

Cand ati ras ultima data? - azi, pe la 14.30.

Ce aveti pe peretii incaperii unde sunteti? - un tablou, cu o ramura de maslin si niste fluturi

Daca ati deveni multimilionar peste noapte, care ar fi primul lucru pe care l-ati cumpara? - o insula in Oceanul Indian, unde sa pot primi toti oamenii mei dragi

Care este ultimul film pe care l-ati vazut? - The talented Mr. Ripley

Ati vazut ceva neobisnuit astazi? - nu

Ce parere aveti despre acest chestionar? - amuzant

Spuneti-ne ceva ce nu stim inca. - ...

Care ar fi prenumele copilului dvs. daca ar fi vorba de o fetita? - Miruna

Si daca ar fi vorba de un baiat? - Serban

V-ati gandit deja sa locuiti in strainatate? - da

Ce ati dori ca Dumnezeu sa va spuna cand intrati pe portile Raiului? - lasa-te in mainile Mele

Daca ati putea schimba ceva in lume (in afara de politica), ce ati schimba? - gandurile si actiunile urate

Daca as putea schimba numai la nivel de societate umana - lipsa de bun-simt

Va place sa dansati? - foarte mult

George Bush? - nu

Ce ati vazut la televizor ultima data? - emisiunea de dimineata

Care sunt cele 4 persoane care ar trebui sa preia acest chestionar? - hmmmmm, doar 4 ???

Maci in nisip

De o luna jumate , ma gandesc sa scriu despre un colt din Romania.

E foarte cunoscut. In diverse moduri.

Unii il vorbesc de bine , altii de rau. Eu l-am vazut prima data, anul asta.

Am ajuns acolo , ca in multe din calatoriile mele , noaptea . Era racoare si un pic de vant, dar auzeam marea. Era atat de aproape incat aveam senzatia ca doar la cativa pasi o puteam atinge. Nu numai ca o auzeam, dar ii simteam mirosul - acela sarat, il stiti.

M-am bucurat ca un copil. Am mai asteptat vreo doua ore si am vazut si rasaritul. Era prima data in viata. Aveam un motiv dublu de bucurie - marea si soarele.

Locurile mi s-au aratat intr-un anume fel. Usor salbatice. Mi s-au parut departe de lumea pe care o vad zilnic. Si, desi, toata lumea spune ca nu mai sunt ca alta data, pe mine m-au incantat.

Am petrecut, astfel, doua zile relaxante - fara televizor si fara informatii. Creierul s-a improspatat.

Ceva m-a impresionat sau mai exact , m-a lasat fara cuvinte .

Macii rasariti din nisip. Frumosi, firavi, rosi, dar .... si in nisip....

Minunata lumea asta , totusi....

"A promise of another tomorrow"

Cioburi

Saptamana aceasta nu s-a diferentiat prea mult de cele doua anterioare. A fost ciudata si plina de necunoscute. Am avut tot timpul sentimentul ca sub talpile mele ( goale) se afla doar cioburi.
Ceva parca m-a tinut in loc. Unii ar spune astrele, altii ar spune situatia generala, eu o sa tac, nu voi comenta.
Luni a fost greu, chiar foarte greu. Dar am terminat ziua binisor.Insa marti si miercuri au fost doar zile, egale. Doar "cioburile" imi atrageau atentia ca nu dorm.
Azi e vineri. Ar fi normal sa imi revin si sa ma simt altfel, dar nu. E aproape la fel - desi incerc, din rasputeri , sa fac ceva constructiv.Ma apuc de citit, insa un gand care imi spune ca ar mai fi ceva de facut ma indeparteaza de prima ocupatie. Si tot asa....
Sunt agitata si ma incapatanez sa incerc sa fac ceva. Mi-a venit o idee. Voi iesi - 10 minute.

Important !!!!!

Voi prelua in intregime un post de pe site-ul organizatiei pe care o sustin - implica-T :


"25 Iunie 2009 - Ziua Europeana a sigurantei la trecerile la nivel cu calea ferata

implica-t

Despre Consiliul Interministerial pentru Siguranta Rutiera am aflat cand am pornit pe urmele Saptamanii Sigurantei Rutiere.

Am aflat, in schimb, ca maine, 25 iunie 2009, 23 de tari europene vor celebra Ziua Europeana a sigurantei la trecerile la nivel cu calea ferata.

Desi circulatia feroviara prezinta un grad de siguranta net superior circulatiei rutiere, 600 accidente au loc anual pe trecerile la nivel cu calea ferata in Europa. Sub sloganul „Stop accidentelor! Europa pentru treceri la nivele mai sigure!” se vor organiza actiuni de constientizare in acest sens.

Cat de vizibila va fi Ziua Europeana a sigurantei la trecerile la nivel cu calea ferata? Asta ramane sa descoperim impreuna. Joi nu voi fi la nici o trecere la nivel, insa astept cu interes pareri, daca ajungeti pe la vreuna. Aceasta vizibilitate depinde si de noi; faptul ca la nivel de tara nu avem o traditie a actiunilor de siguranta rutiera nu trebuie sa ne opreasca. De ce?
- Pentru ca avem nevoie sa invatam sa respectam regulile traficului, ca sa putem avea un trafic civilizat si cat mai putin periculos pentru sanatate.
- Pentru ca avem nevoie sa atragem atentia asupra acestor treceri la nivel. Zoso se preocupa nu atat de constientizare, cat despre calitatea acestor treceri. Poate este bine ca ele sa aiba o zi a lor, de care noua sa ne pese, asa incat sa inceapa sa le pese si altora, iar ele sa se regaseasca mai sus pe agenda prioritatilor.

Ca atare, va invit sa vorbiti despre Ziua Europeana a sigurantei la trecerile la nivel cu calea ferata. Cui? Vorbiti familiiilor, prietenilor, colegilor, vorbiti pe forumuri, puneti-va status pe messegenger, scrieti pe bloguri. Este prima astfel de zi despre care aud la noi. Vorbiti despre ea: ce credeti ca reprezinta? ce asteptari aveti de la ea? ce ar trebui sa se intample intr-o astfel de zi? cine ce ar trebui sa faca? ce ai putea sa faci chiar tu?

logo-campaign

Ii provoc sa scrie despre trecerile la nivel cu calea ferata pe Zmeura, pe Viviana, pe Tomata, pe Razvan, pe Loredana si pe Vera.

Va astept pe toti cu vesti despre cum au decurs discutiile despre Ziua Europeana a sigurantei la trecerile la nivel cu calea ferata.

PS1: Cei de la Chestionare Auto ne reamintesc ce e si cu trecerile astea la nivel cu calea ferata.
PS2: X-ul care semnalizeaza cele mai periculoase zone in care circulatia rutiera se intersecteaza cu cea feroviara poarta numele de Crucea Sf. Andrei. Dupa ce a propovaduit crestinismul la romani, Sf. Andrei a fost rastignit intr-un orasel din Grecia. Considerandu-se nedemn de a fi rastignit la fel ca Iisus Hristos, Sf. Andrei a cerut sa i se faca o cruce de forma diferita. Feroviarii considera Crucea Sf. Andrei ca fiind un semn protector si simbol al umilintei."

Dupa amiaza unui faun

Zi definitiv proasta si, azi! Spre final parca s-a mai inseninat!

Si mai spunem sa nu fim tributari teoriei care spune ca totul e ciclic ! Ba este !

Totul a inceput luni , a continuat ieri si s-a terminat azi!

Nu imi place ideea de a cersi aproape nimic sau nimic ! Am facut-o, totusi, pentru ca unii prefera sa se fofileze in loc sa isi asume responsabilitati. Mi-a fost greu pentru ca aceasta situatie imi depaseste puterea de intelegere obisnuita . Am considerat mai important motivul "cerselii" decat actiunea in sine!

Toate astea , insa mi-au creat o stare de lehamite si scarba , care m-au impiedicat sa invat. Am consumat energie multa si nu am mai avut aproape nici un strop pentru a ma implac in proiectul meu , hai sa ii spunem " intelectual".

Azi, insa , am aflat o veste despre o boala incurabila care afecteaza pe cineva din familie.

A fost inca un moment , din multele , in care am inteles ca pana si putinul soare aratat spre dupa-amiaza e mai frumos si mai important decat staruinta in analizarea evenimentelor sau a gesturilor urate.

Pana la urma ce e frumos ramane , ce e urat se duce..... cat mai departe , ma gandesc eu .

Mananc cirese. Imi plac foarte mult. De fapt, sunt fructele mele preferate. As manca muuuulte. :)

Imi place sa le savurez. Probabil toata aceasta placere a gustului vine si din semnul astrologic caruia ii apartin. Dar nu ma plang.

Ciresele din castron seamana cu cele pe care le mancam in copilarie. Adevarul e ca de cand am constientizat pe lumea asta, una dintre marile placeri era sa vina vara si sa ma pot catara in ciresul de la poarta bunicilor , ulterior in cel din gradina de pe beci.

Era o nebunie , pentru ca intai mancam din fructele abia iesite din floare - verzi si cu gust de apa. Conta mult aceasta " prima actiune" pentru ca anunta venirea timpului cand se parguiau .

Asteptam aproape cu infrigurare , iunie .

Si venea. Schimbam hainele "de oras" cu un tricou si pantaloni scurti. Urcatul in copac era usor si mancatul era usor :) ( chiar daca scopul era sa culegem la propriu - aveam fiecare o galetusa, care de cele mai multe ori era plina pe jumatate, la coborare.)

Dupa vreo cateva ore , cu burtile pline si usor obositi, coboram. Era greu si de cele mai multe ori ma juleam, dar placerea gustului acesta , ma determina sa imi treaca orice usturime sau durere.

Eram fericita.

Asa sunt si acum pentru ca pot sa ma bucur de amintirea acelor momente. Si pentru ca mananc cirese !

Cat costa UN OM ?

Cand mergi la piata ai deja un plan foarte bine stabilit. Stii ca ai nevoie de aia, de aia si de aia si cam de fiecare data, mai apare o aia la care nu te gandisei la plecare, dar ti s-a parut parca aratoasa si n-ar strica sa cumperi, macar asa de pofta.

Cand mergi la supermarket , ai o intreaga lista . Ba chiar bifezi si faci si calcule, pentru ca nu vrei sa ajungi la casa sa constati ca nu ai bani destui ( vorba reclamei) sau bonuri de masa suficiente.

Intre noi oamenii , cumparaturile ar fi firesc sa se intample doar atunci cand achizitionezi o casa sau o masina.

In ultimul timp, multe dintre relatii se bazeaza "pe ceva" - adica, au o baza materiala, ceva concret. Si poate ca e normal. Poate ca ceea ce mi se pare mie aiurea si nelalocul lui face parte din normaliltatea lumii in care traim. Poate ca anul 2009 , permite tuturor sa aleaga in viata in functie de conturi sau de proprietati.

Se prea poate ca eu sa fiu o idealista si sa nu inteleg ratiunile pentru care nu mai avem nici o limita, nicaieri : nici in familie, nici cu prietenii, nici in suflet.

Ma intreb daca, macar, in fata lui Dumnezeu avem limite ?!

Dar cine sunt eu sa incerc sa judec ? Cine sunt eu sa enunt aceste ganduri? Cine sunt eu sa ma intreb "cum pot trai asa "?

Si totusi , nu ma pot abtine : OAMENI BUNI , CAT COSTA UN OM ?

Inceputul

Uite ca a aparut ceva nou.

Am schimbat "outfit"-ul. :)

Nu mi se par potrivite intotdeauna expresiile astea preluate, dar , de asta parca e ok.

Sper sa ma obisnuiesc cu aceasta noua prezentare .

E efectul "tratamentului". E doar inceputul.

Nimic nou

Desi, incerc, in adancul fiintei mele,nu am liniste. Nu ma pot desprinde de un sentiment de neputinta si de durere.

Asta se intampla, nu neaparat din cauza nereusitei "cu sentiment", ci pentru ceea ce a ramas dupa.

Continuarea acelui "dupa" e un amalgam de speranta, mizerie, dorinta de impacare cu sinele sau cu cealalta persoana, noi inceputuri, dorinta de razbunare, neputinta, iubire, cuvinte aruncate la voia intamplarii ( fara ca cineva sa se gandeasca la consecinte), scrasnet din dinti si din inima ( dar cine se mai gandeste la inima ?) si la capatul tuturor .... tristetea, desertaciunea .

Ultimele doua simtaminte le pot vindeca, dar nu usor.

Ma gandesc sa incep "tratamentul", chiar daca , in seara asta, mi-am simtit , din nou, sufletul scrijelit parca de o mie de gheare in acelasi timp.

Intre minte si suflet

De cele mai multe ori uitam sau macar ratacim prin gand situatia "x" sau "y".
Si totusi, ce ne face sa mai zabovim asupra unui moment, lasandu-ne sufletul sa vibreze si sa se entuziasmeze nostalgic ?
Poate o privire, poate un gand , poate o imagine, poate un rasarit sau un apus de soare, poate marea sau , pana la urma, chiar noi.
Tocmai ceea ce ne-a facut atunci sa ne inaltam si sa simtim asa cum nu am mai simtit vreodata.
Dar nu dureaza prea mult si ne scuturam usor gandurile si ne intoarcem la chestiunile noastre concrete, imediate, reale.
E parca o trezire ,dar nici acum nu stiu cand si unde incepe si se termina normalitatea sufletului. E o poate doar o chestiune legata de timp sau de maturitate.

Insula

De vreo saptamana , ma chinui sa va scriu despre o insula. O insula pe care mi-as dori sa o vad si sa ii simt toata energia.

M-am gandit sa ma informez inainte de a ajunge acolo, ceea ce am si facut. Am rasfoit repede paginile internetului si am descoperit mult verde, multe flori si multa ..... mare. Frumos, mi-am spus . Si , am inceput sa visez. Dar , m-am trezit repede si mi-am spus "hei, unde ai plecat? revino-ti ! deocamdata ,esti doar intr-un oras prafuit, cu un trafic infernal si oameni ce au uitat ce inseamna frumusetea!" Si am revenit la gandurile mele normale.

A mai trecut ceva vreme si parca inima mea canta o anumita melodie. Era frumoasa. Era speciala. Era altfel.

Si o tot fredona. Mereu. Din ce in ce mai tare , tocmai pentru ca vroia sa imi atraga atentia, sa imi arate ca uitasem ceva atunci cand alungasem reveria. Si ma tot intrebam ce anume si raspunsul era aproape.

(Pseudo)Jurnal

19.45. Mi-am facut un ceai pentru ca e prea frig , pentru un sfarsit de aprilie. Ceaiul e unul "de primavara ", asa il numesc producatorii , numai ca anotimpul care imi da un tonus bun, intarzie sa vina. Ne-a amagit un pic la mijlocul lui martie si dupa , ne-a lasat sa il cautam in zile deloc prietenoase pentru cei care o asteptau.

Am vizitat o prietena , azi, si am zarit pe un raft al bibliotecii un roman care mie mi-a marcat tineretea - "Panza de paianjen", a Cellei Serghi. Nu m-am putut abtine si l-am rasfoit. La fel de frumoasa mi s-a parut descrierea Dianei si la fel de plina de farmec descrierea unui personaj masculin - Petre Barbu.

M-am trezit din nou visand la perioada interbelica din Romania. Se spune ca sufletul nostru calatoreste mult si ca , la nastere, primim identitatea spirituala a altei persoane. Probabil ca eu " am imprumutat" identitatea spirituala a unei persoane care a trait in acea perioada. Si nu numai ca a trait atunci , dar s-a si bucurat din plin de deliciile oferite de perioada respectiva.

E nevoie sa recunosc ca ma fascineaza orice detaliu sau informatie din anii aceia. Cat despre fotografii, nici nu mai vorbesc. Le privesc minute in sir si nu ma mai satur.

Iata una dintre ele ....

Culori altfel...

De ceva vreme au inceput sa imi placa fluturii. Nu cred ca imi plac doar pentru culorile aripilor lor, ci pentru sentimentul de libertate pe care mi-l da vederea lor.
Un sentiment de nou , de ceva proaspat si bun imi inunda fiinta atunci cand ii vad.
Pentru ca imi plac atat de mult, am hotarat sa ii am si in noua mea locuinta. Am decorat un perete cu trei dintre ei. Sunt dintr-o oglinda falsa, dar forma lor e originala.
Sunt frumosi si ma fac sa zambesc de fiecare data cand ii vad, intocmai ca un copil care nu se poate desparti de jucaria preferata.

Nu-i asa ca si voua va plac ?

Momentul sosit ....

Si vine un moment in care te gandesti ca e mai bine sa renunti sau sa accepti.

Nu stii daca ceea ce vine in clipa urmatoare e bun sau rau , dar simti ca la capatul gandului se gaseste ceva care iti aduce aminte de mirosul primaverii - de acelverde crud si de aer curat , proaspat , tonic si parca nu iti mai pare nimic apasator.

Si asta , in ciuda faptului ca ai mai vrea "sa mai simti o data "- vorba cantecului.

Cat e de greu ? Habar n-am.Totul depinde de moment - dar pentru ca se naste din sentiment si din orizontul unei viitoare iubiri , atunci putem uita de ceea ce ne doare sau ne-a durut.

21 zile

O prietena , imi spunea cu ceva vreme in urma, ca statistic vorbind timpul acordat alinarii ranilor unei rupturi sentimentale nu este mai mare de 21 zile.
Nu stiu daca se aplica tuturor , dar stiu ca atunci cand elimini una dintre motivatiile care nu te lasa sa traiesti in liniste, se intampla ceva . Ceva bun.
Acest "bun" iti schimba tonusul, privirea , gestica si, chiar, respiratia.
Si , deja, te simti mai bine si poate ca nu e nevoie de cele 21 de zile. Oricum, dupa ce treci de momentul in care suferinta e crancena , nu mai stai sa numeri zilele. Te arunci inainte inspre noile zari pe care ti le arata fiecare zi. Si traiesti ! Doar traiesti ! Si te bucuri !

Mai tarziu, deschizi ochii si privesti in jurul tau. Si vezi oamenii - unii te atrag si ai vrea sa iti petreci timpul sau ( poate) viata alaturi de ei , altii normali , pe care ai putea sa ii saluti si sa le zambesti, zilnic, dar nicidecum nu ai sa vezi oameni urati ! Toate acestea se intampla pentru ca in tine a renascut speranta!

Nu stii daca si cum vei simti , din nou, dar te gandesti - chiar din ce in ce mai des si parca ceva iti spune ca e 'in apropiere'. Si incepi sa adulmeci. Nu cu nerabdare . Ci cu liniste si curiozitate, pentru ca fiinta si inima ta nu poate trai fara. Iti doresti fluturii in stomac si pe urma sentimentul acela minunat de bine, pe care il simti cand te trezesti dimineata.

E frumos si deja ai schimbat ceva. Abia atunci ai schimbat ceva pentru ca ..... IUBIREA E DIVINA !!!!






P.S. Din pacate , videoclipul oficial al acestei melodii nu mai este valabil pe site. Prin urmare , am ales varianta cea mai buna gasita.Am sa va rog sa faceti abstractie de finalul inregistrarii si sa ascultati cu inima.

Va imbratisez cu mare drag si va doresc numai momente extraordinare !

7 zile

O zi obisnuita. O zi ca oricare alta. Insa, ca nu e chiar asa.

A mai trecut o saptamana din viata mea. Dar saptamana asta m-a intampinat cu o noua stare de spirit si cu o alta viziune asupra lucrurilor.

Initial, am zacut. Dupa 2 zile am infrant orice durere pentru ca mi-am spus ca dramatizarea interioara si exterioara nu are nici un rost. M-am ridicat , am privit ziua insorita - chiar daca , friguroasa - si am zambit.

Am realizat atunci, ca singura noastra 'arma' care ne aduce stropul acela de bine este zambetul. Si ... este absolut la indemana. Asadar , am zambit, am tras aer in piept , am ridicat privirea si " am inceput sa merg " INAINTE ! Doar INAINTE

!

8 martie

La Multi Ani, fetelor si o zi doar pentru voi ! :)

Restul ramane " nescris ".

Va imbratisez cu cel mai mare drag .

Primul pas

Azi a plouat. A plouat intr-un mod ciudat.
De fapt, intreaga zi a fost ciudata. Si parca lipsita de stralucire . Ca una dintre acelea in care timpul sta in loc. In care nimic extraordinar nu se intampla si in care mintea si corpul tau sunt in vacanta .
Numai sufletul simte, traieste si "vede". Numai el m-a trezit din starea de lancezeala pe care mi-a dat-o aceasta zi.
Si m-am trezit cand mi-a atras atentia cel mai mare si mai clar curcubeu.
Am zambit , pentru ca m-am bucurat exact ca un copil.
A fost primul pas. Maine sau poate intr-un minut va fi al doilea. Si voi accepta sa ii fac, asa , unul cate unul, pentru bucuriile pe care mi le ofera.

O pauza.

In lumea in care traim se spune ca orice este supus ciclicitatii. Sau macar asa considera unii dintre noi.

M-am gandit adesea ca nu au dreptate. M-am gandit ca ciclicitatea o determina doar intamplarile neplacute din vietile noastre. Si pe atunci aveam dreptate.

De cateva zile gandesc altfel. M-a ajuns si pe mine aceasta ciclicitate. Nu stiu de ce pentru ca nu am poftit-o in viata mea. Am realizat prezenta ei pentru ca au revenit tensiunile, discutiile in contradictoriu, vorbe spuse aiurea , ascunzisurile, lipsa de determinare, lipsa de maturitate, tergiversarile, sentimentele care s-au transformat in resentimente si s-a instalat oboseala.

O oboseala care ma determina sa vreau o pauza. Nu stiu cat de lunga va fi pauza. Stiu doar ca va fi o pauza.

La Multi Ani !

La Multi Ani, Florin Piersic !

Ne bucuram ca va suntem contemporani !

Respect.....

Cum e in paradis !

Ce faci atunci cand te trezesti dimineata, in prima zi a anului si ai un sentiment ciudat ? Sau cand sentimentul acesta nu iti dispare nici dupa o zi , nici dupa doua si nici chiar dupa zece!
Realizezi case intampla ceva cu tine. Ca ceva nu mai este cum era . Ca poate ai obosit?! Sau poate realizezi ca viata ta , trebuie sa inceapa sa capete un contur si , parca, ceva te impiedica.Ceva te tine intr-un loc, in care ai vrea sa nu mai fii.
Atunci apare teama. Un sentiment pe care il au doar cei resemnatisau cei cazuti. De cele mai multe ori , incerci sa il elimini , pentru ca nu esti obisnuit cu el. Teama produce panica si panica te impiedica sa fii obiectiv.

Pentru asta si numai pentru asta as vrea ,ca in seara asta, sa imi arati cum e in paradis !