Mananc cirese. Imi plac foarte mult. De fapt, sunt fructele mele preferate. As manca muuuulte. :)

Imi place sa le savurez. Probabil toata aceasta placere a gustului vine si din semnul astrologic caruia ii apartin. Dar nu ma plang.

Ciresele din castron seamana cu cele pe care le mancam in copilarie. Adevarul e ca de cand am constientizat pe lumea asta, una dintre marile placeri era sa vina vara si sa ma pot catara in ciresul de la poarta bunicilor , ulterior in cel din gradina de pe beci.

Era o nebunie , pentru ca intai mancam din fructele abia iesite din floare - verzi si cu gust de apa. Conta mult aceasta " prima actiune" pentru ca anunta venirea timpului cand se parguiau .

Asteptam aproape cu infrigurare , iunie .

Si venea. Schimbam hainele "de oras" cu un tricou si pantaloni scurti. Urcatul in copac era usor si mancatul era usor :) ( chiar daca scopul era sa culegem la propriu - aveam fiecare o galetusa, care de cele mai multe ori era plina pe jumatate, la coborare.)

Dupa vreo cateva ore , cu burtile pline si usor obositi, coboram. Era greu si de cele mai multe ori ma juleam, dar placerea gustului acesta , ma determina sa imi treaca orice usturime sau durere.

Eram fericita.

Asa sunt si acum pentru ca pot sa ma bucur de amintirea acelor momente. Si pentru ca mananc cirese !

Cat costa UN OM ?

Cand mergi la piata ai deja un plan foarte bine stabilit. Stii ca ai nevoie de aia, de aia si de aia si cam de fiecare data, mai apare o aia la care nu te gandisei la plecare, dar ti s-a parut parca aratoasa si n-ar strica sa cumperi, macar asa de pofta.

Cand mergi la supermarket , ai o intreaga lista . Ba chiar bifezi si faci si calcule, pentru ca nu vrei sa ajungi la casa sa constati ca nu ai bani destui ( vorba reclamei) sau bonuri de masa suficiente.

Intre noi oamenii , cumparaturile ar fi firesc sa se intample doar atunci cand achizitionezi o casa sau o masina.

In ultimul timp, multe dintre relatii se bazeaza "pe ceva" - adica, au o baza materiala, ceva concret. Si poate ca e normal. Poate ca ceea ce mi se pare mie aiurea si nelalocul lui face parte din normaliltatea lumii in care traim. Poate ca anul 2009 , permite tuturor sa aleaga in viata in functie de conturi sau de proprietati.

Se prea poate ca eu sa fiu o idealista si sa nu inteleg ratiunile pentru care nu mai avem nici o limita, nicaieri : nici in familie, nici cu prietenii, nici in suflet.

Ma intreb daca, macar, in fata lui Dumnezeu avem limite ?!

Dar cine sunt eu sa incerc sa judec ? Cine sunt eu sa enunt aceste ganduri? Cine sunt eu sa ma intreb "cum pot trai asa "?

Si totusi , nu ma pot abtine : OAMENI BUNI , CAT COSTA UN OM ?

Inceputul

Uite ca a aparut ceva nou.

Am schimbat "outfit"-ul. :)

Nu mi se par potrivite intotdeauna expresiile astea preluate, dar , de asta parca e ok.

Sper sa ma obisnuiesc cu aceasta noua prezentare .

E efectul "tratamentului". E doar inceputul.

Nimic nou

Desi, incerc, in adancul fiintei mele,nu am liniste. Nu ma pot desprinde de un sentiment de neputinta si de durere.

Asta se intampla, nu neaparat din cauza nereusitei "cu sentiment", ci pentru ceea ce a ramas dupa.

Continuarea acelui "dupa" e un amalgam de speranta, mizerie, dorinta de impacare cu sinele sau cu cealalta persoana, noi inceputuri, dorinta de razbunare, neputinta, iubire, cuvinte aruncate la voia intamplarii ( fara ca cineva sa se gandeasca la consecinte), scrasnet din dinti si din inima ( dar cine se mai gandeste la inima ?) si la capatul tuturor .... tristetea, desertaciunea .

Ultimele doua simtaminte le pot vindeca, dar nu usor.

Ma gandesc sa incep "tratamentul", chiar daca , in seara asta, mi-am simtit , din nou, sufletul scrijelit parca de o mie de gheare in acelasi timp.

Intre minte si suflet

De cele mai multe ori uitam sau macar ratacim prin gand situatia "x" sau "y".
Si totusi, ce ne face sa mai zabovim asupra unui moment, lasandu-ne sufletul sa vibreze si sa se entuziasmeze nostalgic ?
Poate o privire, poate un gand , poate o imagine, poate un rasarit sau un apus de soare, poate marea sau , pana la urma, chiar noi.
Tocmai ceea ce ne-a facut atunci sa ne inaltam si sa simtim asa cum nu am mai simtit vreodata.
Dar nu dureaza prea mult si ne scuturam usor gandurile si ne intoarcem la chestiunile noastre concrete, imediate, reale.
E parca o trezire ,dar nici acum nu stiu cand si unde incepe si se termina normalitatea sufletului. E o poate doar o chestiune legata de timp sau de maturitate.

Insula

De vreo saptamana , ma chinui sa va scriu despre o insula. O insula pe care mi-as dori sa o vad si sa ii simt toata energia.

M-am gandit sa ma informez inainte de a ajunge acolo, ceea ce am si facut. Am rasfoit repede paginile internetului si am descoperit mult verde, multe flori si multa ..... mare. Frumos, mi-am spus . Si , am inceput sa visez. Dar , m-am trezit repede si mi-am spus "hei, unde ai plecat? revino-ti ! deocamdata ,esti doar intr-un oras prafuit, cu un trafic infernal si oameni ce au uitat ce inseamna frumusetea!" Si am revenit la gandurile mele normale.

A mai trecut ceva vreme si parca inima mea canta o anumita melodie. Era frumoasa. Era speciala. Era altfel.

Si o tot fredona. Mereu. Din ce in ce mai tare , tocmai pentru ca vroia sa imi atraga atentia, sa imi arate ca uitasem ceva atunci cand alungasem reveria. Si ma tot intrebam ce anume si raspunsul era aproape.

(Pseudo)Jurnal

19.45. Mi-am facut un ceai pentru ca e prea frig , pentru un sfarsit de aprilie. Ceaiul e unul "de primavara ", asa il numesc producatorii , numai ca anotimpul care imi da un tonus bun, intarzie sa vina. Ne-a amagit un pic la mijlocul lui martie si dupa , ne-a lasat sa il cautam in zile deloc prietenoase pentru cei care o asteptau.

Am vizitat o prietena , azi, si am zarit pe un raft al bibliotecii un roman care mie mi-a marcat tineretea - "Panza de paianjen", a Cellei Serghi. Nu m-am putut abtine si l-am rasfoit. La fel de frumoasa mi s-a parut descrierea Dianei si la fel de plina de farmec descrierea unui personaj masculin - Petre Barbu.

M-am trezit din nou visand la perioada interbelica din Romania. Se spune ca sufletul nostru calatoreste mult si ca , la nastere, primim identitatea spirituala a altei persoane. Probabil ca eu " am imprumutat" identitatea spirituala a unei persoane care a trait in acea perioada. Si nu numai ca a trait atunci , dar s-a si bucurat din plin de deliciile oferite de perioada respectiva.

E nevoie sa recunosc ca ma fascineaza orice detaliu sau informatie din anii aceia. Cat despre fotografii, nici nu mai vorbesc. Le privesc minute in sir si nu ma mai satur.

Iata una dintre ele ....