Lunile astea, am fost agitata si linistita. Momentele traite astfel, alternau. Pe cele agitate le simteam si le traiam constient, ceea ce a insemnat va aveam de trecut un prag.
Si mai era ceva. O furie grea, mistuitoare si otravita imi dadea tarcoale. Despre ea scrisesem in iulie si, atunci, crezusem ca o traisem pana la capat, astfel incat sa fac loc iertarii si acceptarii. Ma inselasem. "Ain't over till it's over", spune Lenny Kravitz intr-un cantec de-al sau. Si... spune bine. Nu era momentul sa o elimin.
Am fost la mare, la inceputul lui septembrie. Era la un pas de mine si nu o vedeam. Cat am stat acolo nu am fost langa ea si nici nu am mai avut dorinta sa o imbratisez, asa cum mi se intampla de fiecare data cand o vad.
Reintoarcerea nu mi-a adus ceva nou, decat dorinta de a face ceva cu mainile, de a ma pierde in stari pe care ti le pot crea lucrurile facute de tine. Din motivul asta, am invatat lucruri noi si am descoperit ca nu am doua maini stangi, asa cum am crezut intotdeauna despre mine. Hmm... am crezut...
Nu vreau sa traiesc in trecut, dar amintirile erau prezente de cand ma trezeam si pana adormeam. Iesirile au fost rare. Imi erau suficiente camera, laptop-ul, cate o carte ( dar citeam rar, pentru ca nu ma puteam concentra) si, uneori, tv-ul, desi priveam prin el.
Culoarea cerului o priveam pe fereastra. Ma bucuram de albastrul lui unic datorat toamnei "indiene" si de verdele mai putin intens al frunzelor, in tacere, insa fara concentrare.
Totul devvenise fara concentrare. Ma pierdeam in zare... Traiam timpul meu.
De doua saptamani, am ales sa fac un tratament. E un pic diferit, dar simt ca ma ajuta sa imi regasesc puterea si sa imi refac putin cate putin concentrarea. Si pentru ca a venit si momentul acesta, de azi, am decis sa incep si un regim alimentar care se impunea. Am reinceput sa dansez. Imi era dor.
E luni, poate de aceea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu