Primii ghiocei

Acum, cateva zile, am trait iarasi un rau fizic ce m-a tintuit o zi intreaga in pat. In astfel de momente, nu pot citi, nu pot vedea filme, nu ma pot  bucura de lumina si de soarele de afara. Singura "activitate" pe care creierul mi-o permite este sa ma plimb printre ganduri. Si le-am vazut pe toate. De fapt, mi-am reamintit...cum eram si ce era cu un an in urma.
Februarie 2010. Era frig, era urat, era zapada pana la genunchi si o mizerie fara sfarsit, parca, pe strazi. Insa, ceva se dezgheta intr-un ritm propriu si chiar imperceptibil, pe alocuri.
Se intampla ca in romanul pe care il iubesc mult ..."Mi-e rusine ca am stat atat timp departe de tot ce se intampla. Parca am trait singura, intr-o odaie cu toti peretii de oglinda, si m-am vazut pe mine, numai pe mine, si iar pe mine, in mii de exemplare."(Cella Serghi - Panza de paianjen)
Ma trezeam incet-incet dintr-un somn impus de concentrarea pentru "reeducare". Si era frumos ce vedeam. Vedeam oameni si situatii si flori si locuri. Si, pentru prima data vedeam viata vie, frumoasa, in fata mea, ca un drum drept pana la linia orizontului. Am zambit, atunci. Am zambit si acum, in ciuda durerii puternice pe care corpul meu, pe care am decis sa il ascult, o "emitea".
Si poate, nu intamplator, atunci cand am deschis ochii, primele imagini au fost ale unor ghiocei nascuti mult prea devreme... Dar pana la urma, cine stie daca e prea devreme?

Viata are ritmul ei si a mea are unul pe care il urmez, ascultand-o cuminte.

Confort

Imi doresc sa scriu aproape zilnic, aici. Traiesc o perioada pe care as numi-o creativa si constructiva. Stiu si simt ca tot ceea ce "sadesc" in timpul trecut de la revenirea mea si in cel pe care il traiesc zilnic, ma ajuta sa construiesc.
Nu mai bat din picior si nici nu astept cu infrigurare sa se intample. Pentru ca ea, viata, se intampla in fiecare clipa si refuz sa mai alung ceea ce imi cere, doar pentru ca nu corespunde cutumelor stabilite de societate.
Starea mea actuala e definita perfect de cantecul acesta:

As fi enorm de fericita daca as putea sa fiu langa o astfel de apa, dar pentru moment, confortul meu este dat de altceva. Simt nevoia sa citesc mult. In lectura, imi gasesc starea de liniste. Abia am terminat "Fiul risipitor" al lui Radu Tudoran. M-am analizat si m-am intrebat daca mai vreau sa citesc. Raspunsul a venit simplu, in momentul cand am luat o alta carte din raft.
E bine. Mi-e bine, astfel.

2010

A inceput intr-o vineri si, pentru ca e iarna sau nu, nu a fost o zi cu mult soare!
Am sarbatorit simplu, dar alaturi de oameni dragi.

Ceva insa, ma debusola. Nu stiu exact ce - daca era faptul ca luasem o decizie care avea sa imi marcheze si sa imi schimbe viata sau pentru ca ma lasasem prada momentului care prin cumulul de emotii, devenea astfel.
M-am incapatanat sa traiesc cu ochii larg deschisi fiecare clipa.

Tara magica a fost " un varf" al anului ce s-a dus. O minune de loc! O minune de om ce m-a ajutat sa il descopar! Ii multumesc si o imbratisez cu mare drag!

La intoarcere, desi usor speriata, a inceput pregatirea pentru acea calatorie. Si pentru ca sunt o norocoasa, situatie pentru care ii multumesc vietii, am intalnit oameni extraordinari care au ales sa imi stea alaturi.
Cu unul dintre ei am trait o vacanta frumoasa la Nisipurile de Aur. Ii multumesc pentru ca este si pentru ca e prietena mea! Stie ea de ce!;)

Tot Gabrielei ii multumesc pentru ca  prin intermediul ei, viata mi-a adus  omul pe care il asteptam cuminte de ceva vreme si alaturi de care "construiesc" in doi.
Ii multumesc mult si "surorii" arhitecte, Diana,  care m-a sustinut in clipele in care aveam sentimentul ca lumea aluneca in haos!
Ma bucur tare ca omul de langa mine este el si ca a venit atunci cand a fost momentul sa vina. Ma bucur si pentru ca traim plenar, fara cosmetizari.
Finele lui 2010 m-a gasit langa mare. Cunoscand oin real un alt om frumos, cunoscut intai in virtual, despre care eu spun ca e un "copil bun". Ii doresc sa nu se schimbe!:)
Sigur, nu am amintit de parintii mei, carora le multumesc de fiecare data cand am ocazia si imi doresc sa fie sanatosi si pe care ii imbratisez tare-tare!
Da, azi, am decis sa vorbesc despre oamenii din viata mea. Anul acesta, ei au fost cei care au format momentele traite. Si ...ehi, bine, da, sunt fericita ca sunt langa mine!
Un An Nou extraordinar, tuturor, dragilor!

Craciun Fericit!

A trecut repede. Parca mai ieri va marturiseam ca imi doresc ca anul acesta sa fie "sparkling".
Chiar si asa, in conditiile in care nu au trecut decat 365 de zile, am sentimentul ca am trait cel putin dublu.
M-am bucurat, am plans, mi-a fost teama, dar am trait. Nu oricum, nu in virtutea inertiei ci "arzand" fiecare clipa pana la capat.

Acum, se intampla sa trec printr-o perioada in care "creez" in bucatarie. Gatesc mult - pentru ca imi place si pentru ca am cui. Totul e o aventura si o bucurie continua.
Ultima  e una dulce pe care o daruiesc cu drag - tortul pe care, in copilaria mea, visam sa il fac si eu la fel de bine, precum il facea mama.
Nu stiu daca e la fel de savuros, dar imaginea lui e una deosebita!
Si pentru ca e sarbatoare, si pentru ca e Craciunul -  va doresc sa il sarbatoriti cu mare bucurie, cu multa liniste si cu toti cei dragi alaturi!
Va imbratisez tare-tare!

(Re)Intoarcerea

Dupa 2 luni sau 60 de zile, am luat carnetelul maro si am inceput sa scriu.
Marturisesc ca a fost o perioada complexa.
Calatoria mea in tara magica a fost mai scurta decat mi-am imaginat si m-am intors, aici.
Intr-un fel, mi-ar fi usor sa va descriu motivele pentru care am revenit, dar ar putea parea superficiale. Cea mai importanta, a fost experienta. Despre asta, insa, am mai scris.
Revenind in Bucuresti, m-am bucurat pentru ca, in ciuda unei raceli prelungite ce m-a chinuit destul de tare, mi-am revazut prietenii aceia foarte putini care au ales sa ramana langa mine si carora le multumesc pentru ca sunt.
M-am si indragostit. Omul pe care il iubesc este normal si minunat, in acelasi timp. Incerc sa traiesc savurand fiecare clipa traita impreuna.
Cu toate astea, nu traim pe un nor roz. Avem o relatie la care " lucram" zilnic si vrem sa "contruim o viata", cum imi place mie sa spun si asta e foarte important pentru mine. Pentru toate astea si nu numai, ii multumesc.
N-am sa va ascund ca au fost momente considerate dificile. Momente de neputinta si de teama, despre care ma intrebam si pe care le vroiam departe, insa uitam ca si ele trebuiau traite . Ca si ele fac parte din viata.
Acum, m-am (re)intors! Sunt aici.
foto

Experienta

Am auzit pentru prima data cuvantul "experienta", prin clasa a - V-a. Atunci, la biologie, prin microscop si cu ajutorul unei foite de ceapa, am vazut pentru prima data o celula.
Stim bine istoria - de la celula porneste totul...
Azi, vreau sa vorbesc despre  o astfel de situatie, traita constient.
La 11 ani, am primit o lectie de la viata, care m-a speriat teribil. N-am inteles-o, pentru ca nimeni nu s-a chinuit sa imi explice ce se intamplase in asa fel incat sa pot intelege. Erau intrebari continue si o frica apasatoare imi pusese stapanire pe suflet. Iar pentru ca eram singura, am gasit o portita de uitare si confort, am preferat sa fug, trecand dincolo de ea, considerand-o inexistenta.
14 ani mai tarziu, am trait o alta intamplare, care m-a marcat definitiv. A fost dureroasa, poate cea mai dureroasa de pana acum. La fel de singura, la fel de intrebatoare si cu aceeasi teama in suflet, am depasit si acel moment.
Ultima din "triunghiul" imaginat de mine, s-a desfasurat si continua sa se desfasoare cel putin 24 de ore de acum inainte.
Nu o pot defini. Stiu doar ca a fost si este.Ceva insa pot spune - am trait-o si o traiesc constient.
Fiecare clipa a fost una "arsa" la maximum.N-am ratat nimic - bucurie sau tristete, fericire sau furie, adoratie sau revolta, revelatie sau frustrare, descoperire sau singuratate. Toate astea m-au ajutat sa vad bine in jur.
Din multitudinea de optiuni nu ramasesera decat cateva neevaluate anterior. Acum, stiu cum sunt si stiu cum se traiesc.
De aceasta data, insa, n-am mai fost singura. Ii pot numi prieteni, dar pentru mine sunt intamplari  fericite ce m-au ajutat la trairea completa a experientei si multumesc vietii pentru ca mi le-a daruit. G, A, R, G, D, C, A, M (ordinea este aleatorie).
Multumesc. Va imbratisez si va iubesc.

(30 Septembrie 2010)

Culori sepia, parfum dulceag si decadenta

Am fost iar in parc. Mi-am luat cartea si am plecat sa citesc.
Parcul acesta, l-am descoperit in aprilie. De atunci, cand m-am asezat naucita pe una dintre bancile lui, mi-a dat o stare de bine, de liniste.
De fiecare data, cand sunt in el, agitatia orasului e undeva departe, e "surda", desi autostrada care duce la Lisabona e in imediata lui apropiere.

Mai mult, azi fiind sambata, autocarele cu turisti au invadat strada din dreapta Cazinoului si ar fi putut transforma locul acesta verde, intr-un furnicar.Deloc. Turistii vin, se fotografiaza, fotografiaza, dupa care isi vad linistiti de explorarea locurilor.
M-am asezat pe banca si am privit in soarele dupa-amiezii, oamenii, palmierii, copiii care alergau fericiti prin iarba grasa. Adica viata.
Desi, in jurul meu, nu se auzea nimic, in interiorul meu "tipa" ceva. Initial, nu stiam ce si trebuie sa recunosc ca m-am cam luptat cu mine. Despre motivul acestei lupte, nu am aflat nimic decat in momentul in care ma pregateam sa plec spre faleza, pentru ca soarele coborase binisor spre apus.
S-a creionat simplu, intr-un decor in culori sepia, din vremuri ceva cam indepartate, pline de parfum dulceag si decadenta.
Si pentru ca totul sa fie si mai clar, cand am ridicat privirea, printre palmieri, Palacio isi contura silueta aristocratica.

( 18 Septembrie 2010)