2010

A inceput intr-o vineri si, pentru ca e iarna sau nu, nu a fost o zi cu mult soare!
Am sarbatorit simplu, dar alaturi de oameni dragi.

Ceva insa, ma debusola. Nu stiu exact ce - daca era faptul ca luasem o decizie care avea sa imi marcheze si sa imi schimbe viata sau pentru ca ma lasasem prada momentului care prin cumulul de emotii, devenea astfel.
M-am incapatanat sa traiesc cu ochii larg deschisi fiecare clipa.

Tara magica a fost " un varf" al anului ce s-a dus. O minune de loc! O minune de om ce m-a ajutat sa il descopar! Ii multumesc si o imbratisez cu mare drag!

La intoarcere, desi usor speriata, a inceput pregatirea pentru acea calatorie. Si pentru ca sunt o norocoasa, situatie pentru care ii multumesc vietii, am intalnit oameni extraordinari care au ales sa imi stea alaturi.
Cu unul dintre ei am trait o vacanta frumoasa la Nisipurile de Aur. Ii multumesc pentru ca este si pentru ca e prietena mea! Stie ea de ce!;)

Tot Gabrielei ii multumesc pentru ca  prin intermediul ei, viata mi-a adus  omul pe care il asteptam cuminte de ceva vreme si alaturi de care "construiesc" in doi.
Ii multumesc mult si "surorii" arhitecte, Diana,  care m-a sustinut in clipele in care aveam sentimentul ca lumea aluneca in haos!
Ma bucur tare ca omul de langa mine este el si ca a venit atunci cand a fost momentul sa vina. Ma bucur si pentru ca traim plenar, fara cosmetizari.
Finele lui 2010 m-a gasit langa mare. Cunoscand oin real un alt om frumos, cunoscut intai in virtual, despre care eu spun ca e un "copil bun". Ii doresc sa nu se schimbe!:)
Sigur, nu am amintit de parintii mei, carora le multumesc de fiecare data cand am ocazia si imi doresc sa fie sanatosi si pe care ii imbratisez tare-tare!
Da, azi, am decis sa vorbesc despre oamenii din viata mea. Anul acesta, ei au fost cei care au format momentele traite. Si ...ehi, bine, da, sunt fericita ca sunt langa mine!
Un An Nou extraordinar, tuturor, dragilor!

Craciun Fericit!

A trecut repede. Parca mai ieri va marturiseam ca imi doresc ca anul acesta sa fie "sparkling".
Chiar si asa, in conditiile in care nu au trecut decat 365 de zile, am sentimentul ca am trait cel putin dublu.
M-am bucurat, am plans, mi-a fost teama, dar am trait. Nu oricum, nu in virtutea inertiei ci "arzand" fiecare clipa pana la capat.

Acum, se intampla sa trec printr-o perioada in care "creez" in bucatarie. Gatesc mult - pentru ca imi place si pentru ca am cui. Totul e o aventura si o bucurie continua.
Ultima  e una dulce pe care o daruiesc cu drag - tortul pe care, in copilaria mea, visam sa il fac si eu la fel de bine, precum il facea mama.
Nu stiu daca e la fel de savuros, dar imaginea lui e una deosebita!
Si pentru ca e sarbatoare, si pentru ca e Craciunul -  va doresc sa il sarbatoriti cu mare bucurie, cu multa liniste si cu toti cei dragi alaturi!
Va imbratisez tare-tare!

(Re)Intoarcerea

Dupa 2 luni sau 60 de zile, am luat carnetelul maro si am inceput sa scriu.
Marturisesc ca a fost o perioada complexa.
Calatoria mea in tara magica a fost mai scurta decat mi-am imaginat si m-am intors, aici.
Intr-un fel, mi-ar fi usor sa va descriu motivele pentru care am revenit, dar ar putea parea superficiale. Cea mai importanta, a fost experienta. Despre asta, insa, am mai scris.
Revenind in Bucuresti, m-am bucurat pentru ca, in ciuda unei raceli prelungite ce m-a chinuit destul de tare, mi-am revazut prietenii aceia foarte putini care au ales sa ramana langa mine si carora le multumesc pentru ca sunt.
M-am si indragostit. Omul pe care il iubesc este normal si minunat, in acelasi timp. Incerc sa traiesc savurand fiecare clipa traita impreuna.
Cu toate astea, nu traim pe un nor roz. Avem o relatie la care " lucram" zilnic si vrem sa "contruim o viata", cum imi place mie sa spun si asta e foarte important pentru mine. Pentru toate astea si nu numai, ii multumesc.
N-am sa va ascund ca au fost momente considerate dificile. Momente de neputinta si de teama, despre care ma intrebam si pe care le vroiam departe, insa uitam ca si ele trebuiau traite . Ca si ele fac parte din viata.
Acum, m-am (re)intors! Sunt aici.
foto

Experienta

Am auzit pentru prima data cuvantul "experienta", prin clasa a - V-a. Atunci, la biologie, prin microscop si cu ajutorul unei foite de ceapa, am vazut pentru prima data o celula.
Stim bine istoria - de la celula porneste totul...
Azi, vreau sa vorbesc despre  o astfel de situatie, traita constient.
La 11 ani, am primit o lectie de la viata, care m-a speriat teribil. N-am inteles-o, pentru ca nimeni nu s-a chinuit sa imi explice ce se intamplase in asa fel incat sa pot intelege. Erau intrebari continue si o frica apasatoare imi pusese stapanire pe suflet. Iar pentru ca eram singura, am gasit o portita de uitare si confort, am preferat sa fug, trecand dincolo de ea, considerand-o inexistenta.
14 ani mai tarziu, am trait o alta intamplare, care m-a marcat definitiv. A fost dureroasa, poate cea mai dureroasa de pana acum. La fel de singura, la fel de intrebatoare si cu aceeasi teama in suflet, am depasit si acel moment.
Ultima din "triunghiul" imaginat de mine, s-a desfasurat si continua sa se desfasoare cel putin 24 de ore de acum inainte.
Nu o pot defini. Stiu doar ca a fost si este.Ceva insa pot spune - am trait-o si o traiesc constient.
Fiecare clipa a fost una "arsa" la maximum.N-am ratat nimic - bucurie sau tristete, fericire sau furie, adoratie sau revolta, revelatie sau frustrare, descoperire sau singuratate. Toate astea m-au ajutat sa vad bine in jur.
Din multitudinea de optiuni nu ramasesera decat cateva neevaluate anterior. Acum, stiu cum sunt si stiu cum se traiesc.
De aceasta data, insa, n-am mai fost singura. Ii pot numi prieteni, dar pentru mine sunt intamplari  fericite ce m-au ajutat la trairea completa a experientei si multumesc vietii pentru ca mi le-a daruit. G, A, R, G, D, C, A, M (ordinea este aleatorie).
Multumesc. Va imbratisez si va iubesc.

(30 Septembrie 2010)

Culori sepia, parfum dulceag si decadenta

Am fost iar in parc. Mi-am luat cartea si am plecat sa citesc.
Parcul acesta, l-am descoperit in aprilie. De atunci, cand m-am asezat naucita pe una dintre bancile lui, mi-a dat o stare de bine, de liniste.
De fiecare data, cand sunt in el, agitatia orasului e undeva departe, e "surda", desi autostrada care duce la Lisabona e in imediata lui apropiere.

Mai mult, azi fiind sambata, autocarele cu turisti au invadat strada din dreapta Cazinoului si ar fi putut transforma locul acesta verde, intr-un furnicar.Deloc. Turistii vin, se fotografiaza, fotografiaza, dupa care isi vad linistiti de explorarea locurilor.
M-am asezat pe banca si am privit in soarele dupa-amiezii, oamenii, palmierii, copiii care alergau fericiti prin iarba grasa. Adica viata.
Desi, in jurul meu, nu se auzea nimic, in interiorul meu "tipa" ceva. Initial, nu stiam ce si trebuie sa recunosc ca m-am cam luptat cu mine. Despre motivul acestei lupte, nu am aflat nimic decat in momentul in care ma pregateam sa plec spre faleza, pentru ca soarele coborase binisor spre apus.
S-a creionat simplu, intr-un decor in culori sepia, din vremuri ceva cam indepartate, pline de parfum dulceag si decadenta.
Si pentru ca totul sa fie si mai clar, cand am ridicat privirea, printre palmieri, Palacio isi contura silueta aristocratica.

( 18 Septembrie 2010)

Iubirea

In ultima vreme, am auzit destul voci polemizand pe tema "te iubesc". Cui , de ce, cat sau daca sa spunem sau nu cele doua cuvinte. Doar doua cuvinte...
In seara asta, am zabovit o vreme pe malul apei ce pare nesfarsita. In larg, cateva vapoare ancorate si un vas de croaziera, ce se misca alene, stralucind in ultimele raze ale soarelui coborat spre apus.Da, in seara asta, a venit momentul sa vad apusul.A fost unul extraordinar, pe un cer clar.
Ma bucuram de el in timp ce priveam oamenii ce treceau pe faleza. Unii faceau sport, altii se indreptau grabiti sau agale spre restaurantele micute  din Cascais pentru a cina, unii veneau de la plaja sau altii care priveau oceanul.
Majoritatea lor era formata din cupluri si daca ar fi sa fac o statistica, desi nu sunt deloc adepta lor, mai bine de jumatate se tineau de mana. Cu alte cuvinte, era un sentiment acolo. Varsta lor e nesemnificativa.
Am hotarat, in cele din urma, sa fac si eu cativa pasi pe faleza si sa ajung la unul dintre vechile faruri. Mergand spre el, am intalnit si altfel de cupluri - de prieteni ( femei si barbati), de oameni care se bucurau ca sunt impreuna. Zambeau sau discutau, oricum, complicitatea dintre ei era mai mult decat evidenta.
Ajungand la far, am trait un moment special. A fost ca o dedublare.Tot ceea ce stiam ca are o anumita culoare, lumina sau stare, se vedea diferit  de pe digul pe care eram.
Cam asa e si cu iubirea  Ca iubim, asta e sigur, dar cum si pe cine, doar inima e norocoasa sa stie si nu cred ca are importanta gradul de rudenie sau statutul, in raport cu noi, al persoanei pentru care simtim.Ea simte, pentru ca asta e rolul ei.
Acum cateva zile, spuneam ca viata e pentru trait. Azi sunt ca iubirea e pentru simtit. Evident, pentru cine are puterea sa simta.

Later edit:
Si fotografiile.

Cherish the day

Initial, am vrut sa povestesc despre toate cele cate s-au intamplat in ultimele saptamani. Ca a fost dificil si ca am avut sentimentul unei "nasteri" interioare, asa cum bine spunea un prieten drag.Dar, nu o sa le mai spun aici si nu pentru ca nu ar fi importante, ci pentru ca au trecut si azi, e o alta realitate.
Prima mea zi, aici, a inceput pe la ora 10.00, cand Cristina s-a trezit si a facut cafeaua. Am vrut sa o beau pe terasa si asa, am explorat si imprejurimile, pe care nu le vazusem bine, la sosire.

In dreapta, am vazut oceanul. Era ca in aprilie, la prima vedere si de la distanta, dar, totusi diferit.Am savurat fiecare moment. Chiar si linistea.

Pranzul, ne-a gasit in Carcavelos, unde am si mancat intr-o carciuma braziliana. Mancarea gustoasa, simpla, normala.
Abia, dupa ce am baut si cafeaua, la o terasa linistita, am inceput sa ma dezmeticesc. Cald si aici, dar clima diferita.
Am coborat spre plaja. Oamenii sunt linistiti. Desi, e marti, nu am simtit nici un fel de agitatie - in trafic sau aiurea.
Aerul devine din ce in ce mai sarat, semn ca ne apropiem. Oricum, oceanul il poti vedea, de oriunde ai fii, in aceasta zona, daca privesti in dreapta.
L-am "salutat" asa cum se cuvine, mergand langa el, lasandu-l sa imi mangaie picioarele si sa imi ude fusta. Dar ce mai conta? Bucuria a fost mare si este in continuare.
Pe nisip, am respirat si am simtit linistea pe care o stiam, pe care o cautam, pe care o doream cu mine mereu.
E bine. E cald. E bun.