sâmbătă, 29 august 2009

Descoperirea unei forte (I)

A venit momentul si va voi povesti cum am descoperit linistea intr-o forta imensa.
Nu-mi aduc aminte sa fi avut vreo pasiune pentru munte. In copilarie , mergeam la munte fara sa ma gandesc prea mult daca imi place sau nu. Mergeam in locurile obisnuite de vizitat si cam asta era tot.
Cand mi s-a propus o escapada, am strambat din nas. Mi-am spus "ce sa fac eu acolo?". Si intr-o seara, am spus "hai sa mergem"!
Intai a fost putina istorie si mit...

Apoi a inceput expeditia in adevaratul sens al cuvantului. Muntele imi arata una cate una fetele pe care le are in fiecare loc prin care treceam. Iar eu... respiram si alungam ganduri, priveam si ma incarcam, inconstient, la inceput.

Un pic mai aproape de cer ...

Pana aici, cand am simtit forta. Am zambit si mi-am spus "ai pierdut cam mult timp,Viviana", dar el - muntele - imi spunea imbratisandu-ma, parca, " esti binevenita!".

Dimineata "am zacut " intr-un aer limpede , clar si am realizat ca nimic nu imi mai poate face rau. Nici macar vietatile salbatice ce ar putea fi prin zona..
.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Tare frumoase impresii, mi-a fost dor de tine, Viviana!...
Ma bucur ca ai trait asa momente aparte!
Te imbratisez.

viviana b spunea...

Si nu sunt toate ! Vor mai fi! Am avut o vara plina, spun eu.
Si mie mi-a fost dor de tine, draga Acuarele...
Si eu te imbratisez !