marți, 4 august 2009

(Poate) Ultimul cuvant

Nu ma cunosti.Si, dupa ultimele intamplari, nici nu cred ca ai vrut.
In ultimul timp, am realizat ca e "foarte usor" sa definesti un om doar in functie de un cuvant, o atitudine sau o privire. Realitatea e mai complexa. Nu se rezuma la trei situatii.
Nu vreau sa ma substitui detinatorului adevarului absolut, dar atunci cand sunt implicata, nu pot sa tac si sa nu ma intreb cum eram perceputa de cei din jur cand emanam doar energii negative?! Cred ca le era foarte greu si, probabil, ca unii se simteau neputinciosi. Astfel , m-am simtit si eu aseara - fara putere.
Imi amintesc cat de negre imi erau zilele cand ma trezeam dimineata si, in loc, sa vad lumina,nu pridideam sa fac scenarii de platit polite. Imi amintesc cat imi schimba fizionomia dorinta de razbunare si fiecare rautate pe care o faceam, ma facea sa ma simt bine pe moment, cateva ore dupa sau poate o saptamana. Venea , insa, un moment in care imi simteam sufletul gol si nu stiam de ce - nu realizam ca, de fapt, nu ma "imbogatisem" cu nimic. Ba mai mult, ma intrebam de ce oare mi se intampla toate astea, pentru ca eu nu am gresit cu nimic. Si nedumerirea se transforma intr-o mare de resentimente.
Pot spune, acum, ca mi-e jena , pentru felul in care ma comportam atunci, ca nu sunt mandra de tot raul pe care l-am facut si , daca as putea , le-as spune tuturor celor implicati ca imi pare rau.
Ma veti intreba de ce scriu toate astea sau, avand in vedere inceputul acestui post, cui...
Le scriu pentru ca imi pasa. Pentru ca neputinta mea de aseara , m-a facut sa inteleg cat de bine imi este traind in LUMINA! Pentru ca vreau sa ma bucur de fiecare clipa pe care o gasesc frumoasa si imi atinge sufletul, spiritul sau ochii.
Pentru ca nu am nici o urma de regret pentru trei zile din viata mea. Pentru ca voi ramane cu amintirea unor momente absolut extraordinare petrecute impreuna. Pentru prima baie in piscina, noaptea pe o ploaie torentiala.
Si, mai ales, pentru ca voi ramane cu bratele deschise catre o noua zi ...

Un comentariu:

Daiana Prundurel spunea...

Sunt fara cuvinte, ce ar mai fi de spus decat ca ma bucur ca traiesti iar lumina.Vei fi fericita, Viviana, foarte fericita!Asa imi place mie sa ma joc de-a prezicatoarea si in general imi iese bine:) Te imbratisez:)