duminică, 28 februarie 2010

Scoica spalata in mare

De fiecare data cand plecam in “calatorii”, se intampla deodata, pentru ca asa simtim. Eu am dorit un week-end linistit, calm, eu si cu mine, cu cei mai aproiati ( ca si distanta in km) dintre oamenii pe care ii iubesc, alaturi. Am vrut Moeciu. N-a fost.

A fost marea. Am plecat nu foarte de dimineata. Pe la 10.30, cred, si am ajuns in Eforie, in jur de ora 14.00. Drumul a fost plat - ceata, apasare, ploaie marunta. In apropierea Constantei, s-a mai luminat cerul si parca incepeam sa zambesc, pentru ca mi-am amintit si eu ca soarele e acolo sus, dupa nori.

Prima oprire a fost la masa. Dar ceva , ca un nerv sacaitor, ma framanta. Ceva ca o chemare, imi inunda fiinta. Stiam ce e sau mai exact "cine" era...

Si am ajuns langa ea. Era agitata sau poate bucuroasa. Am simtit-o aproape si mi-a daruit ceea ce imi da de fiecarea data cand ii cer - energie. Plaja era pustie. Am respirat . Aerul era sarat. Pescarusii venisera aproape. Priveau si ei marea de pe tarm.

Pentru un moment, m-am oprit. Am privit-o si am numit L, M, K, D, G, C, R .... adica, toate persoanele pe care "au fost" cu mine, acolo pe stabilopozi.

Inainte de a urca scarile falezei, am mai privit-o o data. Era bucuroasa. Si eu, la randul meu.

Drumul spre casa a fost amuzant. Am cantat. Am ras. Am zambit la ce simteam. Am zambit la viata.

Si am ajuns si acasa, unde aveam sa port o discutie cu M. Foarte importanta, de altfel. A fost un dialog extraordinar. Pentru ca discutia cu el m-a ajutat sa constat ce si cum e lipsa, in "interior". Cum stau cu "adevarurile spuse". Dar nu doar asta. A mai fost o marturisire si ...o scoica spalata in mare. Adica , in marea de ieri...

A fost o noapte agitata, ciudata.

Dimineata, m-am trezit cu ganduri proaspete si clare. Si, desi, toata linistea mi-a fost maturata de o problema medicala a pisicii mele, dupa vizita la medic, am revenit.

De cateva ore traiesc o emotie continua. O emotie a vietii care e mine, pentru ca sunt vie. Pentru ca SUNT.... !





3 comentarii:

MOnica Mitrica spunea...

Apropierea de apa mare - mare, ocean - imi face bine. Nu conteaza daca e linistita, zbuciumata, doar jucausa, cer senin sau ceata....simt ca ma intelege....si apoi simt ca ma inteleg, ca ma curat, ca ma impac cu mine si cu restul, simt ca mie dor de ce iubesc, simt ca ma colorez ... simt ca SUNT si ca am nevoie sa TRAIESC in bogatie ... simt ca SUNT prin ea, pentru mine .... am o relatie cu ea, greu de definit in cuvinte ... e miraculos ... simt ca si pentru tine e la fel!

MOnica Mitrica spunea...

very niceeeee....header ....fluturi ... imi plac mult mai mult .... culoare, energie...multi fluturi....frumos!!!

viviana b spunea...

Mo, draga mea....
marea e parte din mine. E energie si viata, in acelasi timp. De fapt, alaturi de Lumina e esenta, in ceea ce ma priveste... si ai scris bine e MIRACOL !

Fluturii...ah, fluturii....sunt cei mai frumosi si ii iubesc si ii multumesc creatoarei lor...
Imbratisez...:)