Scoica spalata in mare

De fiecare data cand plecam in “calatorii”, se intampla deodata, pentru ca asa simtim. Eu am dorit un week-end linistit, calm, eu si cu mine, cu cei mai aproiati ( ca si distanta in km) dintre oamenii pe care ii iubesc, alaturi. Am vrut Moeciu. N-a fost.

A fost marea. Am plecat nu foarte de dimineata. Pe la 10.30, cred, si am ajuns in Eforie, in jur de ora 14.00. Drumul a fost plat - ceata, apasare, ploaie marunta. In apropierea Constantei, s-a mai luminat cerul si parca incepeam sa zambesc, pentru ca mi-am amintit si eu ca soarele e acolo sus, dupa nori.

Prima oprire a fost la masa. Dar ceva , ca un nerv sacaitor, ma framanta. Ceva ca o chemare, imi inunda fiinta. Stiam ce e sau mai exact "cine" era...

Si am ajuns langa ea. Era agitata sau poate bucuroasa. Am simtit-o aproape si mi-a daruit ceea ce imi da de fiecarea data cand ii cer - energie. Plaja era pustie. Am respirat . Aerul era sarat. Pescarusii venisera aproape. Priveau si ei marea de pe tarm.

Pentru un moment, m-am oprit. Am privit-o si am numit L, M, K, D, G, C, R .... adica, toate persoanele pe care "au fost" cu mine, acolo pe stabilopozi.

Inainte de a urca scarile falezei, am mai privit-o o data. Era bucuroasa. Si eu, la randul meu.

Drumul spre casa a fost amuzant. Am cantat. Am ras. Am zambit la ce simteam. Am zambit la viata.

Si am ajuns si acasa, unde aveam sa port o discutie cu M. Foarte importanta, de altfel. A fost un dialog extraordinar. Pentru ca discutia cu el m-a ajutat sa constat ce si cum e lipsa, in "interior". Cum stau cu "adevarurile spuse". Dar nu doar asta. A mai fost o marturisire si ...o scoica spalata in mare. Adica , in marea de ieri...

A fost o noapte agitata, ciudata.

Dimineata, m-am trezit cu ganduri proaspete si clare. Si, desi, toata linistea mi-a fost maturata de o problema medicala a pisicii mele, dupa vizita la medic, am revenit.

De cateva ore traiesc o emotie continua. O emotie a vietii care e mine, pentru ca sunt vie. Pentru ca SUNT.... !