luni, 19 iulie 2010

Nothing to lose

Acum  20 de ani, cam pe vremea asta, sedeam pe propria canapea si citeam orice imi pica in mana. Inghiteam avida orice informatie si eram convinsa ca toate astea ma vor ajuta. Cum sau  cand, nu ma interesa. Pe atunci, visam jurnalistica.
Am si scris in liceu vreo cateva povestiri. Unele au fost publicate in revista liceului.
Nu-mi amintesc foarte clar starile mele de atunci, cu exceptia fricii teribile  cauzata de profesoara de matematica  sau de posibila rusine  in fata colegilor, pentru absolut orice.
Momentele in care disparea sentimentul de mai sus, erau cele in care puteam  sa ma privesc singura  in oglinda din baie, pentru ca aceea imi parea cea mai clara, si sa zambesc. Atunci imi puteam privi ochii, mandra si imi spuneam ca povestirea mea era citita de toti elevii scolii in care invatam. Cu frica asta m-am luptat multi ani.
Insa, de doi ani, m-am hotarat sa o scot din viata mea.Si am reusit. Pas cu pas.
Mai apare cateodata, in minte, dar nu o mai tratez ca pe cea mai importanta intamplare a vietii mele. O consider ca pe un fapt al vietii, pe care il las sa se duca.
Viata se intampla,oricum, in fiecare clipa, in fiecare celula.
Azi, nu m-am mai uitat in oglinda, ci la o fotografie, care se reduce la o stare - seninatate.

L.E.

2 comentarii:

georgiana75 spunea...

Ce simpatica era doamna Paunescu! :))

viviana b spunea...

Minunata! Mai ales atunci cand ne spunea ca unghii lungi sa ne lasam cand o sa fim prezentatoare la TVR. :))