duminică, 13 noiembrie 2011

Impacarea cu mine

M-am gandit sa scriu despre fericire, dar inca nu pot.
Daca va ganditi ca e timpul pentru altceva, pentru furie, spre exemplu, o sa va spun ca a fost. Acum, e timpul pentru vindecare, pentru (re)invatare.
Debusolata fiind, nu am stiut ce sa simt mai intai. Spre ce sa ma indrept si cum sa ma port cu mine. Recunosc ca m-am luptat .Dar numai pana intr-un moment cand, de oboseala sau de sfarsit de etapa, m-am oprit lasand loc simtamintelor cele mai felurite. In momentele de liniste,  ma intrebam blazata ce va  urma si nu intrezaream nimic. Nu vedeam decat un drum care mi se parea anost si cam gol.
Ceva, insa, ca o forta, ma impingea inainte.
Azi, pentru prima data de atunci, am zarit lumina. Lumina ce era partenera mea de calatorie si zbor.
Povara pe care o simteam pe umeri, am lasat-o deoparte si o bucurie calda si plina mi-a cotropit sufletul si trupul.
M-am impacat cu mine. Ma simt din nou, vie si ... e bine.


2 comentarii:

acuarele spunea...

E atat de mult aceasta impacare a noastra cu noi insine!... Un dar autentic pe care ni-l putem face, printre putinele cu adevarat semnificative intr-o viata de om!
Te sarut, fii bine!

viviana b spunea...

Si eu, draga mea draga!
Incerc, in fiecare zi!