Flori de 11 mai

Am trait ziua de ieri ( adica, miercuri) la maxim. De la prima ora, am fost emotii intense. M-am bucurat de fiecare gand bun si am incercat sa intorc, asa cum am simtit in acel moment.

Marturisesc ca de doua saptamani, viata mea se desfasoare intr-un ritm nebunesc. Se intampla lcruri multe, bune,  pe care insa nu le pot "savura" asa cum imi place, pentru ca nu e momentul pentru asta. Am incercat, dar am realizat ca acum e momentul constructiei. Sa construim, asadar.

Desi ar fi multe de spus despre cele intamplate aseara, n-am sa spun nimic.Va arat doar niste flori ce mi-au bucurat sufletul si au schimbat culoarea zilei, usor intunecata din cauza norilor si a ploii.

Lalele in plasa.

Orhideea din fereastra.

 

Lalele tepoase, dar pline de culoare.

Si trandafiri la cos.

Sarbatori de aprilie la Iasi

Prin februarie m-am gandit prima data ca anul acesta de Paste, voi fi acasa, la Iasi. Nu stiu daca m-au chemat radacinile sau a fost altceva.
De cand nu mai locuiesc acolo, de 11 ani, desi as fi vrut , lipsa timpului nu mi-au permis sa imi petrec aceasta sarbatoare impreuna cu ai mei. Drumul a fost interesant, dar obositor pentru ca ploaia ne-a insotit de la iesirea din Urziceni pana aproape de Bacau. Am admirat si, aproape, adulmecat  verdele ce incepuse sa acopere din ce in ce mai evident campurile. Primavara, totusi.

Uitasem cum e linistea de la Iasi, din Vinerea Mare. M-am bucurat de tot. Si nu foarte tarziu am adormit.
Dimineata, m-am trezit cu un chef de plimbare prin soarele de aprilie. Si asa am ajuns intr-unul din parcurile Iasului, cel denumit al expozitiei. M-am asezat in soare, in Lumina sa simt pulsul vietii, langa un picior din lemn asezat langa trandafiri ce parea usor stingher.

Ziua a fost plina si bucuroasa. M-am intalnit cu oameni, zambete, amintiri si...viata. Ce poate fi mai simplu si mai minunat?

In vizita de la Gradina Botanica, pe langa un calm ce parea etern, pasarile ce se auzeau si aerul gol de toate relele, mi-a ramas in suflet un malin. O frumusete cu miros proaspat. L-am iubit din prima clipa.

Pus cap la cap, timpul petrecut in Iasi s-a limitat la 48 de ore. N-a fost mult, dar a fost intens. Poate ca nu durata e importanta sau nu a fost importanta de aceasta data.

Lumina!

Dragilor,
Ma bucur pentru ca suntem impreuna aici. Si nu numai de aceea:

Binele

Pacea

Iubirea

Lumina

sa fie cu voi acum si  mereu! 

foto

Asadar, multumesc Andreea !

Imi amintesc  momentul- era in vara lui 2008, cand debusolata din multe puncte de vedere si cautandu-mi sinele mai mult decat o facusem pana atunci, am descoperit mai intai Da mai departe .
Rasfoindu-l, am gasit doua postari care aveau sa imi imbogateasca sufletul si apoi, viata. Una dintre ele ii apartine Andreei   , careia i-am citit intamplarile "din scoarta in scoarta". Aveam sentimentul ca toata viata si framantarile mele le descoperise ea cumva, pentru ca nu ne cunosteam, si le tastatase pentru a ramane in jurnalul virtual.
Am plans, am zambit, m-am bucurat si i-am multumit de multe ori in gand pentru toate cate mi le daruise.
La un moment dat, am decis sa ii scriu. Dialogul a fost simplu si de o normalitate pe care o intalnesc rar.
Prima noastra intalnire a fost in toamna, prin octombrie, intr-o cafenea de langa Universitate-unde am vorbit mult, amandoua. Eu m-am bucurat mult - ii multumeam pentru ca m-a ajutat sa ma trezesc, sa vad lucruri, situatii pe care nu le vazusem multi ani.
Am continuat sa comunicam, insa din ce in ce mai rar. Andreea se bucura de viata si isi urma calea, drumul pe care si ea la randu-i si-l dorise.
Imi umplea ziua de bucurie, atunci cand imi dadea un semn si faptul ca astepta un copil, desi l-am aflat de pe blog, m-a incantat enorm. Intamplarile din viata ei imi dadeau un sentiment de normalitate si, "lupta" pe care o declansasem in acea vara, nu imi mai parea dura si grea, asa cum eram tentata sa o definesc.
Tot Andreei trebuie sa ii multumesc pentru ca, intr-o dupa-amiaza plicticoasa de duminica, mi-a dat un link catre un blog a carui autoare avea sa schimbe multe in viata mea.
Cuvintele despre acest om frumos ar putea fi multe si toate gandurile mele catre ea nu pot fi decat bune, asta in conditiile in care viata nu ne-a mai "ajutat" sa ne intalnim.
Pentru toate cele povestite mai sus si pentru multe altele, ii multumesc!

Bucuria de viata

Azi, m-am intrebat " de ce ma lupt?" Pentru ca fiecare om are dreptul la viata si nu ma refer la acela despre care toata lumea il considera un precept. Ma refer la dreptul de a-ti trai fiecare clipa, dar nu ca pe un chin sau ca pe o apasare.
Recunosc ca nu am gandit si trait asa de cand ma stiu. Am trecut prin toate incercarile si inca mai trec, dar acum nu ma mai sperii de ele. Le consider ca facand parte din viata, asa cum si eu fac parte din ea.
Si pentru ca am ales viata, nu mai vreau sa imi impun limite care sa imi creeze sentimente de apasare. Nu mai vreau sa simt un bolovan apasandu-mi pieptul pentru ca e limita ce mi-am impus-o tot eu.
Stiu ca traiesc intr-o societate care a murdarit orice si a transformat oamenii in niste bipezi ignoranti si ahtiati dupa material. Stiu ca exista niste reguli pe care e bine sa le respect, si fac intocmai pentru ca altfel nu as putea functiona.
Dar refuz sa nu ma  respect doar pentru ca sa nu depasesc o limita impusa tot de mine. Poate parea egoism, dar cred ca merit sa traiesc si sa ma bucur de viata.

Primii ghiocei

Acum, cateva zile, am trait iarasi un rau fizic ce m-a tintuit o zi intreaga in pat. In astfel de momente, nu pot citi, nu pot vedea filme, nu ma pot  bucura de lumina si de soarele de afara. Singura "activitate" pe care creierul mi-o permite este sa ma plimb printre ganduri. Si le-am vazut pe toate. De fapt, mi-am reamintit...cum eram si ce era cu un an in urma.
Februarie 2010. Era frig, era urat, era zapada pana la genunchi si o mizerie fara sfarsit, parca, pe strazi. Insa, ceva se dezgheta intr-un ritm propriu si chiar imperceptibil, pe alocuri.
Se intampla ca in romanul pe care il iubesc mult ..."Mi-e rusine ca am stat atat timp departe de tot ce se intampla. Parca am trait singura, intr-o odaie cu toti peretii de oglinda, si m-am vazut pe mine, numai pe mine, si iar pe mine, in mii de exemplare."(Cella Serghi - Panza de paianjen)
Ma trezeam incet-incet dintr-un somn impus de concentrarea pentru "reeducare". Si era frumos ce vedeam. Vedeam oameni si situatii si flori si locuri. Si, pentru prima data vedeam viata vie, frumoasa, in fata mea, ca un drum drept pana la linia orizontului. Am zambit, atunci. Am zambit si acum, in ciuda durerii puternice pe care corpul meu, pe care am decis sa il ascult, o "emitea".
Si poate, nu intamplator, atunci cand am deschis ochii, primele imagini au fost ale unor ghiocei nascuti mult prea devreme... Dar pana la urma, cine stie daca e prea devreme?

Viata are ritmul ei si a mea are unul pe care il urmez, ascultand-o cuminte.

Confort

Imi doresc sa scriu aproape zilnic, aici. Traiesc o perioada pe care as numi-o creativa si constructiva. Stiu si simt ca tot ceea ce "sadesc" in timpul trecut de la revenirea mea si in cel pe care il traiesc zilnic, ma ajuta sa construiesc.
Nu mai bat din picior si nici nu astept cu infrigurare sa se intample. Pentru ca ea, viata, se intampla in fiecare clipa si refuz sa mai alung ceea ce imi cere, doar pentru ca nu corespunde cutumelor stabilite de societate.
Starea mea actuala e definita perfect de cantecul acesta:

As fi enorm de fericita daca as putea sa fiu langa o astfel de apa, dar pentru moment, confortul meu este dat de altceva. Simt nevoia sa citesc mult. In lectura, imi gasesc starea de liniste. Abia am terminat "Fiul risipitor" al lui Radu Tudoran. M-am analizat si m-am intrebat daca mai vreau sa citesc. Raspunsul a venit simplu, in momentul cand am luat o alta carte din raft.
E bine. Mi-e bine, astfel.