E deja 25 Noiembrie 2009. De obicei, nu ma uit la timp ca si la ceva ce trece repede. Am acceptat trecerea lui. E naturala si fireasca , intocmai ca si moartea. Dar, au trecut 22 zile de cand nu am mai fost prezenta aici. In fiecare zi, il deschideam; deschideam si blogurile prietenilor mei, citeam titlurile, mai spicuiam din posturi, dar .... nimic nu venea din mine. M-am intrebat, atunci, daca se intamplase ceva. Se intamplase - o agitatie continua si care parea fara sfarsit pusese stapanire pe trupul meu. Un vartej de intamplari, sentimente si ganduri m-a prins ca intr-un cocon. Am vrut sa ies , dar era ca o impotrivire din aceea care actioneaza ca un elastic. Si mi-am spus ca e nevoie sa trec prin asta, fiindu-mi, oarecum, mai usor. Au fost momente in care am spus "sunt la capatul puterilor!", pentru ca simteam ca totul se naruie, in jurul meu. Cand oameni pe care ii stiam intr-un anume fel se transformasera in niste fiinte pe care nu le mai recunoasteam. Am primit "loviturile", in plin, una dupa alta. Totul pana azi cand s-a deschis " o fereastra" prin care am vazut LUMINA! Acea lumina care ma face sa ma simt vie, astfel incat sa consider fiecare rautate, test, provocare, mister nejustificat, lipsa a transparentei in actiuni si cuvinte, minciuna - problema lor. Azi, am realizat , din nou, ca am un drum al meu si ca nimic nu ma va opri sa il urmez!
In viata mea au fost multe momente. De cele mai multe imi amintesc ca si cum le-as fi trait acum cateva ore. Mi-au ramas intiparite in minte, dar si in suflet ( desi aceasta nu este neaparat ordinea).
Le-am trait in felul meu sau in felul in care stiam sa le traiesc atunci.
Personajele principale au fost oamenii pe care i-am cunoscut si care au creat impreuna cu mine, acele momente.
Sunt multi , dar majoritatea lor au fost femei : Cella, Nineta, Andreea, Adi, Pet, Gabi,Costina, Lola, Ileana, Monica....
Cu toti am o comunicare extraordinara, chiar daca nu vorbim zilnic. I-am ascultat pe toti si, toti, la randul lor m-au ascultat. Am trait impreuna experiente unice pe care mintea si sufletul meu nu le vor uita.
Toti au ajutat-o pe Viviana sa devina ceea ce este azi.
Iar, azi, e randul Vivianei sa le multumeasca daruindu-le aceasta melodie .....
Am deschis ochii si am privit cerul. Nu mi s-a parut prea clar si mi-am spus "oh, azi sunt iarasi fara lumina!". Dar, imi era cald si bine si era liniste. Ah, cat iubesc linistea asta !
Am facut cafea pentru doi.
Si, desi, nu mai urmaresc televizorul de ceva vreme, am butonat si am descoperit cu bucurie ca pe unul dintre posturi se difuza "Bucket list". L-am revazut!
Mi se intampla, adesea, cand revad un film sa gasesc detalii pe care nu le-am vazut initial. De aceasta data, n-am decoperit ceva nou, doar "s-a intarit" mesajul pe care il transmite - bucura-te de fiecare moment pe care ti-l ofera viata!
A aparut si soarele. Din nou in lumina.
Parcul ma asteapta. Voi gasi o banca, aproape de apa si voi privi oamenii, ratele, frunzele in vant, lumina...
Traiesc intr-un vartej , de o saptamana. Si,desi, pare inspaimantator nu este. Se intampla totul cu repeziciune, dar natural, firesc.
Sambata trecuta am fost la shopping si am intrat si intr-o librarie , asa, doar pentru ca imi place sa intru in locul acela. In vitrina am zarit o carte si pentru ca nu o gaseam pe raft, am intrebat daca cea din vitrina este ultima. Una dintre fetele de acolo, m-au ajutat sa o gasesc. Am rasfoit-o , dar eram deja convinsa ca o voi cumpara.
In aceeasi seara, le-am cunoscut pe fete - Lola, Kitten, Mara si Maria. Am trait emotii pe care nu le-am trait de mult. Am primit margele verzi , am plans, am ras,mi-am sprijinit iar coatele pe genunchi,mi-am tinut barbia in palme si am deschis ochii mari, intocmai ca un copil ce descopera noul. Am descoperit o lume, o alta lume, care imi face bine. Mult bine.
Am trait fiecare clipa cu nesat. Pentru un moment, m-am intrebat "oare ce ne uneste?", dar imediat am realizat ca nu are importanta.
La ultima pereche de dresuri cumparata, am descoperit ceva ce semana cu un ravas.
Initial am ridicat din sprancene, dar la deschiderea si citirea lui, am respirat, din nou.
Vi-l reproduc : "Clara,
Cat de fericit m-au facut scrisorile tale, mai ales cele de la Ajunul Craciunului incoace! Mi-ar placea sa te numesc dupa toate epitetele indragirii, si iata ca nu gasesc un cuvant mai fermecator decat simplul cuvant 'draga', dar exista un mod neobisnuit de a-l exprima. Draga mea, deci, am plans de bucurie gandindu-ma ca esti a mea, si deseori ma intreb daca te merit.
Unii ar crede ca inima si mintea nici unui om nu ar putea suporta toate lucrurile ce i se intampla intr-o singura zi.
De unde vin miile de ganduri , dorinte, necazuri, bucurii si sperante?
Zi de zi , convoiul merge mai departe. Dar cat de voios am fost ieri si in ziua de dinainte! Scrisorile tale straluceau ca un spirit nobil, atata incredere si iubire bogata !
Ce n-as da pentru dragostea ta, draga mea Clara! Vechii cavaleri o duceau mai bine; ei trebuiau sa treaca prin foc si sa ucida dragoni pentru a cuceri doamnele, dar noi, cei din zilele de azi, trebuie sa ne multumim cu metode mai prozaice, cum ar fi fumatul mai putinor trabucuri, si altele. Dar totusi, in cele din urma, putem iubi, cavaleri fiind sau nu, si astfel, ca niciodata, doar vremurile se schimba, nu si inimile oamenilor...
Nici nu iti poti imagina cate de mult m-a ridicat si cata forta mi-a dat scrisoarea ta...
Esti minunata si am cu atat mai multe motive sa fiu mandru de tine decat poti fi tu mandra de mine. M-am hotarat, totusi, sa-ti citesc dorintele de pe chip.
Astfel vei putea gandi, desi nu vei spune nimic, ca Robert al tau este dintre cei mai buni, ca e numai al tau si ca te iubeste mai presus de orice.
Vei avea intr-adevar motive sa gandesti asa in viitorul apropiat. Inca te vad purtand acea palarie mica din ultima seara. Inca te mai aud spunandu-mi du. Clara, nu am auzit altceva din ce ai spus , decat acel du. Iti amintesti ?
Dar mi te inchipui si in alte ipostaze memorabile. Odata, ai purtat o rochie neagra si mergeai la teatru cu Emilia Liszt, atunci cand eram despartiti. Sunt sigur ca nu ai uitat, pentru mine este totul inca viu.
O alta data, te plimbai pe Thomasgasschen, cu umbrela deschisa si ma evitai cu disperare. Iar cu o alta ocazie, in timp ce iti puneai o palarie pe cap dupa concert, ochii nostri s-au intalnit din greseala, iar ai tai erau plini de o dragoste veche neschimbatoare.
Mi te imaginez in nenumarate feluri, deoarece te-am mai vazut. Nu m-am uitat mult timp la tine, dar m-ai fermecat nemarginit....
Ah, nu te-as putea slavi indeajuns pentru cine esti si pentru dragostea ta fata de mine, dragoste pe care nu o merit.
Robert "
Randurile acestea au fost scrise in 1838 , de catre Robert Schumann catre Clara Wieck.
M-au incantat mult pentru ca autorul lor nu se sfieste sa isi recunoasca sentimentele , fara false pudori, intr-o perioada in care acest lucru era tabu.
Mi-am reamintit, astfel, un post mai vechi, din august, in care declaram ca am ales definitiv sa nu ascund ceea ce simt.
A spune, pentru ca simt, "te iubesc", "mi-e dor" sau, dupa caz, "dragul meu/draga mea" nu ma face mai slaba, ci imi da putere sa traiesc viata ... deplin.
Prin aprilie spuneam cat de mult imi plac fluturii. Nu am incetat nici o clipa sa ii iubesc, de atunci. M-au bucurat de fiecare data cand imi ieseau in cale. Pe unii as fi vrut sa ii ating, pentru ca ma incanta textura catifelata a aripilor lor. Dar, ma gandesc , de fiecare data, ca atingerea mea le-ar face rau si ii las sa zboare. In jurul pranzului, am primit unul in dar si de atunci zambesc in continuu. Iata-l ......
Darul acesta a fost ca o za care a inchis un lant - inceput luni cu acea minunata floare. Un lant frumos, linistit, minunat, liber .....
Vorbeam astazi cu un prieten despre inceputurile de saptamana. Ii spuneam ca mie imi plac si ca le primesc, de obicei, cu ganduri bune si zambete largi. M-a contrazis , dandu-mi suficiente motive pentru care el nu e de acord cu aceasta abordare. Am zambit, chiar daca aceasta zi de luni nu a fost una dintre cele mai fericite. Am gandit iarasi ca asa e viata si ca nu toate zilele sunt la fel. Mai bine las agitatia si nemultumirile, in momentele lor si ma bucur de lumina. Chiar a fost o lumina frumoasa. Si ca o confirmare, dupa-amiaza, am primit ceva numai pentru mine - o floare. E drept, e una virtuala, dar este atat de speciala , incat nu m-am putut abtine sa nu o arat tuturor.
