Experienta

Am auzit pentru prima data cuvantul "experienta", prin clasa a - V-a. Atunci, la biologie, prin microscop si cu ajutorul unei foite de ceapa, am vazut pentru prima data o celula.
Stim bine istoria - de la celula porneste totul...
Azi, vreau sa vorbesc despre  o astfel de situatie, traita constient.
La 11 ani, am primit o lectie de la viata, care m-a speriat teribil. N-am inteles-o, pentru ca nimeni nu s-a chinuit sa imi explice ce se intamplase in asa fel incat sa pot intelege. Erau intrebari continue si o frica apasatoare imi pusese stapanire pe suflet. Iar pentru ca eram singura, am gasit o portita de uitare si confort, am preferat sa fug, trecand dincolo de ea, considerand-o inexistenta.
14 ani mai tarziu, am trait o alta intamplare, care m-a marcat definitiv. A fost dureroasa, poate cea mai dureroasa de pana acum. La fel de singura, la fel de intrebatoare si cu aceeasi teama in suflet, am depasit si acel moment.
Ultima din "triunghiul" imaginat de mine, s-a desfasurat si continua sa se desfasoare cel putin 24 de ore de acum inainte.
Nu o pot defini. Stiu doar ca a fost si este.Ceva insa pot spune - am trait-o si o traiesc constient.
Fiecare clipa a fost una "arsa" la maximum.N-am ratat nimic - bucurie sau tristete, fericire sau furie, adoratie sau revolta, revelatie sau frustrare, descoperire sau singuratate. Toate astea m-au ajutat sa vad bine in jur.
Din multitudinea de optiuni nu ramasesera decat cateva neevaluate anterior. Acum, stiu cum sunt si stiu cum se traiesc.
De aceasta data, insa, n-am mai fost singura. Ii pot numi prieteni, dar pentru mine sunt intamplari  fericite ce m-au ajutat la trairea completa a experientei si multumesc vietii pentru ca mi le-a daruit. G, A, R, G, D, C, A, M (ordinea este aleatorie).
Multumesc. Va imbratisez si va iubesc.

(30 Septembrie 2010)

Culori sepia, parfum dulceag si decadenta

Am fost iar in parc. Mi-am luat cartea si am plecat sa citesc.
Parcul acesta, l-am descoperit in aprilie. De atunci, cand m-am asezat naucita pe una dintre bancile lui, mi-a dat o stare de bine, de liniste.
De fiecare data, cand sunt in el, agitatia orasului e undeva departe, e "surda", desi autostrada care duce la Lisabona e in imediata lui apropiere.

Mai mult, azi fiind sambata, autocarele cu turisti au invadat strada din dreapta Cazinoului si ar fi putut transforma locul acesta verde, intr-un furnicar.Deloc. Turistii vin, se fotografiaza, fotografiaza, dupa care isi vad linistiti de explorarea locurilor.
M-am asezat pe banca si am privit in soarele dupa-amiezii, oamenii, palmierii, copiii care alergau fericiti prin iarba grasa. Adica viata.
Desi, in jurul meu, nu se auzea nimic, in interiorul meu "tipa" ceva. Initial, nu stiam ce si trebuie sa recunosc ca m-am cam luptat cu mine. Despre motivul acestei lupte, nu am aflat nimic decat in momentul in care ma pregateam sa plec spre faleza, pentru ca soarele coborase binisor spre apus.
S-a creionat simplu, intr-un decor in culori sepia, din vremuri ceva cam indepartate, pline de parfum dulceag si decadenta.
Si pentru ca totul sa fie si mai clar, cand am ridicat privirea, printre palmieri, Palacio isi contura silueta aristocratica.

( 18 Septembrie 2010)

Iubirea

In ultima vreme, am auzit destul voci polemizand pe tema "te iubesc". Cui , de ce, cat sau daca sa spunem sau nu cele doua cuvinte. Doar doua cuvinte...
In seara asta, am zabovit o vreme pe malul apei ce pare nesfarsita. In larg, cateva vapoare ancorate si un vas de croaziera, ce se misca alene, stralucind in ultimele raze ale soarelui coborat spre apus.Da, in seara asta, a venit momentul sa vad apusul.A fost unul extraordinar, pe un cer clar.
Ma bucuram de el in timp ce priveam oamenii ce treceau pe faleza. Unii faceau sport, altii se indreptau grabiti sau agale spre restaurantele micute  din Cascais pentru a cina, unii veneau de la plaja sau altii care priveau oceanul.
Majoritatea lor era formata din cupluri si daca ar fi sa fac o statistica, desi nu sunt deloc adepta lor, mai bine de jumatate se tineau de mana. Cu alte cuvinte, era un sentiment acolo. Varsta lor e nesemnificativa.
Am hotarat, in cele din urma, sa fac si eu cativa pasi pe faleza si sa ajung la unul dintre vechile faruri. Mergand spre el, am intalnit si altfel de cupluri - de prieteni ( femei si barbati), de oameni care se bucurau ca sunt impreuna. Zambeau sau discutau, oricum, complicitatea dintre ei era mai mult decat evidenta.
Ajungand la far, am trait un moment special. A fost ca o dedublare.Tot ceea ce stiam ca are o anumita culoare, lumina sau stare, se vedea diferit  de pe digul pe care eram.
Cam asa e si cu iubirea  Ca iubim, asta e sigur, dar cum si pe cine, doar inima e norocoasa sa stie si nu cred ca are importanta gradul de rudenie sau statutul, in raport cu noi, al persoanei pentru care simtim.Ea simte, pentru ca asta e rolul ei.
Acum cateva zile, spuneam ca viata e pentru trait. Azi sunt ca iubirea e pentru simtit. Evident, pentru cine are puterea sa simta.

Later edit:
Si fotografiile.

Cherish the day

Initial, am vrut sa povestesc despre toate cele cate s-au intamplat in ultimele saptamani. Ca a fost dificil si ca am avut sentimentul unei "nasteri" interioare, asa cum bine spunea un prieten drag.Dar, nu o sa le mai spun aici si nu pentru ca nu ar fi importante, ci pentru ca au trecut si azi, e o alta realitate.
Prima mea zi, aici, a inceput pe la ora 10.00, cand Cristina s-a trezit si a facut cafeaua. Am vrut sa o beau pe terasa si asa, am explorat si imprejurimile, pe care nu le vazusem bine, la sosire.

In dreapta, am vazut oceanul. Era ca in aprilie, la prima vedere si de la distanta, dar, totusi diferit.Am savurat fiecare moment. Chiar si linistea.

Pranzul, ne-a gasit in Carcavelos, unde am si mancat intr-o carciuma braziliana. Mancarea gustoasa, simpla, normala.
Abia, dupa ce am baut si cafeaua, la o terasa linistita, am inceput sa ma dezmeticesc. Cald si aici, dar clima diferita.
Am coborat spre plaja. Oamenii sunt linistiti. Desi, e marti, nu am simtit nici un fel de agitatie - in trafic sau aiurea.
Aerul devine din ce in ce mai sarat, semn ca ne apropiem. Oricum, oceanul il poti vedea, de oriunde ai fii, in aceasta zona, daca privesti in dreapta.
L-am "salutat" asa cum se cuvine, mergand langa el, lasandu-l sa imi mangaie picioarele si sa imi ude fusta. Dar ce mai conta? Bucuria a fost mare si este in continuare.
Pe nisip, am respirat si am simtit linistea pe care o stiam, pe care o cautam, pe care o doream cu mine mereu.
E bine. E cald. E bun.

Asa

"Sunt in viata... Cand mananc, nu fac altceva decat sa mananc. Daca merg, doar atat voi face, voi umbla. Daca va trebui sa lupt, orice zi va fi la fel de buna ca sa mor.
Si asta pentru ca nu traiesc nici in trecutul meu, nici in viitor. Nu am decat prezentul si numai el ma intereseaza. Daca vei putea ramane mereu in prezent, vei fi un om fericit. Vei simti ca in desert exista viata, ca cerul are stele si ca razboinicii se lupta pentru ca asta face parte din rasa omeneasca.
Viata va fi o sarbatoare, o mare sarbatoare pentru ca ea este numai si numai momentul in care traim."
Paulo Coelho

Inima

Incerc sa imi adun amintirile si sa imi dau seama cate experiente unice am trait. Imi veti spune, poate ca fiecare intamplare traita e unica. Adevarat. Insa unele, lasa niste amprente puternice.
De prin aprilie, am cunoscut si am trait momente determinante. Asa le-am simtit.
Tot de atunci, am inceput sa fiu atenta la tot ce se intampla cu mine, fara, insa, sa caut o explicatie. In ultimul timp, ma aflu, iar, in mijlocul unui vartej. Si primesc tot sau aproape tot.
Spun aproape tot, pentru ca rapiditatea si profunzimea trairilor m-a debusolat putin. Am fost tentata sa ma lupt cu mine, sa neg, dar la ce bun? De ce sa lupt impotriva vietii pe care o iubesc atat de mult?
E frumos si straniu si , acum, in noapte, lumea mi se deschide toata. Ii simt pulsul si totul se transforma intr-o inima. Nu ii cunosc limitele sau culoarea, dar iubeste, deci traieste.

viv's butterflies: Sensul...

viv's butterflies: Sensul...: "Varsta nu conteaza decat in lumea fizica. Esenta unei fiinte umane rezista in fata timpului.Viata noastra interioara e eterna, adica sufletu..."