duminică, 23 noiembrie 2008

Speranta de pace interioara.



In seara asta am facut un gest pe care regret ca l-am facut.


Nu e demn si nici nu ma reprezinta. Nu ma simt mai bine, doar m-am convins ca necesitatea justificarilor este un subiect inchis.


De fapt, gestul meu are legatura cu niste ganduri care imi strabat mintea de vreo cateva zile.


Desi, azi, am avut revelatia esentei unei "probleme interioare" ( datorita unei persoane care a avut rabdare sa ma asculte si sa fie obiectiva - careia , ii multumesc inca o data ) si am hotarat ca e necesar sa imi schimb mecanismul gandurilor, am facut ceea ce regret acum.

As cere iertare, dar nu va sterge gestul. Chiar in acest moment mi-e rusine ! Mi-e rusine de mine si realizez ca sunt un om slab care nu poate avea incredere! Unde sunt afirmatiile pozitive si convingerea ca va fi bine ? Unde e intelegerea pe care o recomand cu mare caldura ?

Ma las inveninata de ceva ce a prins radacini in subconstientul meu si nu ii permit sa iasa si sa fie smuls de acolo.

Sunt trista pentru ca realizez ca nu sunt atat de puternica pe cat ma credeam si nici nu sunt persoana care imi place sa cred ca sunt de ceva vreme.

Toate aceste trairi ma fac totusi sa inteleg ca sunt un simplu om, lipsit doar de putina intelepciune, azi, sper.




2 comentarii:

gabi spunea...

Usor, usor se vor aseza apele in matca lor. Continua sa intaresti stalpii increderii si vei culege ghioceii albi ca neaua ce se asterne zilele astea.
Te imbratisez !

viviana b spunea...

Nu am cuvinte suficiente, uneori, sa spun ceea ce simt, atunci cand imi sunt adresate atatea incurajari binefacatoare !

Si eu te imbratisez !