Accept cu drag ...

A fost o zi grea, azi. Din nou, o zi grea.
Intotdeauna dupa zilele grele am vrut sa zac. Asa am vrut si in seara asta, dar nu , nu mai vreau.
Am primit ceva foarte frumos, pe neasteptate si din toata inima.
Am ras nervos cand l-am primit, dar radeam pentru ca nu vroiam sa plang - de bucurie.
Cred ca pot spune ca sunt fericita!
In urma cu o luna , cineva drag imi spunea " sa nu uiti sa fii fericita!", raspunsul meu a fost " iti promit!".
Atunci nu m-am gandit prea mult la aceasta urare si nici daca ma voi tine de promisiune, dar ceea ce am primit azi m-a facut sa imi amintesc.
E minunat sa primesti si e si mai minunat sa accepti ceea ce ti se ofera !
Maine , chiar daca va fi o zi grea , nu voi mai vrea sa zac, voi zambi si " voi accepta" cu drag !

Fara titlu !

De cateva zile, nu sunt tocmai ok.
De cateva zile, toata linistea mea si toata increderea mea nu mai sunt cum erau. Ceva s-a intamplat. Eu stiu bine ce anume nu mai este la fel. E vorba de o atitudine , de niste cuvinte care m-au ranit. M-au ranit si inainte , insa inainte era alta situatia. Sau cel putin asa credeam.
Ceea ce nu inteleg este de ce se repeta o situatie pe care o credeam trecuta. Si explicatia am avut-o , in seara asta citind o postare a cuiva foarte cald si foarte intelept - am uitat sa daruiesc.

Atunci cand uitam sa daruim, devenim egoisti si incepem sa gandim doar pentru noi. Vrem si pretindem. Nu ne gandim la celalalt sau daca o facem, o facem prin prisma a ceea ce ne dorim noi. Empatia nu mai functioneaza. Si cerem si vrem si nu primim. Iar daca nu primim incepem sa reprorosam si judecam si intrebam si orice raspuns ni se da nu ne multumeste.
Nemultumirea creeaza situatii neplacute : incertitudini, suspiciuni si neincredere - de cele mai multe ori nejustificate. Iar de aici , pana a trage concluzii si a da verdicte nu e decat un pas.
De aici si imposibilitatea mea de a fi ok.
Am dat verdictul si nu a fost corect!

Vreau sa inchei frumos, pozitiv, dar ceva ma impiedica sau poate ca nu !

Incerc sa nu stric ceva, dar probabil ca nu fac totul !

Cat de mult conteaza culoarea pielii ?!

Cand eram copil , imi alegeam prietenele nu dupa cate papusi au sau cat de frumoase sunt, ci dupa cat mult le simteam aproape sau pentru ce puteam sa vorbesc cu ele. Sigur, ne jucam si noi cu papusile : le faceam hainute, le imbracam in cele mai trasnite culori, faceam si mancare ( aveam aproape o bucatarie completa , in miniatura evident), totul era natural.

Mai tarziu, in adolescenta , unele dintre prieteniile din copilarie s-au pierdut pentru ca nu mai aveam aceleasi preocupari, dar cele care au fost alaturi de mine au fost doar niste fete - foarte dragi mie - carora li s-au adaugat si niste baieti : bruneti, blonzi, sateni - baieti.

Unii mi-au placut, chiar mai mult decat un simplu coleg sau un amic si poate ca m-am si indragostit de unii dintre ei.

Mi-au placut, in ansamblu , si nu m-am gandit niciodata ca unul era extrem de alb sau ca unul avea pielea mai inchisa. Pentru mine, au fost niste oameni care mi-au placut si atat.

Acum... iubesc ! E un barbat! Normal, cred eu! Poate e mai frumos decat toti ceilalti din jurul meu , pentru ca imi place mie ! Insa, niciodata , nu m-am gandit ca nu il pot iubi pentru ca are pielea mai inchisa decat a mea si nu cred - si o spun cu sinceritate - ca iubirea ar trebui sa tina cont de culoarea pielii !

Suntem cu totii creatia lui Dumnezeu si pe fruntea mea nu scrie ALBA si trebuie sa iubesc un barbat pe a carui frunte scrie ALB!

Iubirea e un sentiment pe care il primim in dar o data, de doua ori, de cate ori ne este dat si , intodeauna, iubirea nu ne intreaba si nici nu se intreaba " ce culoare are pielea ea sau el ? ", e doar un sentiment ce se traieste pana la capat frumos, atunci cand nu ne impiedicam de prejudecati si stavile impuse tot de noi !!!

Ascultam cu adevarat ?

Sunt sigura ca ati avut momente in care ati catalogat multe atitudini drept "postura de victima" si poate ati avut toate motivele sa o faceti.
Asa am crezut ca am si eu - ca e dreptul meu sa consider o anumita situatie in care s-a aflat cineva foarte apropiat drept una "de victima".
In urma cu doua zile, am aflat ca respectiva situatie e reala. Dar , nu numai atat , ci si ca e destul de dramatica.
M-a tulburat destul de mult povestea si am inteles ( din nou - pentru ca se pare ca era nevoie ) ca e bine sa-i asculti cu adevarat pe cei ce vor sa iti impartaseasca problema lor si mai presus de toate sa nu le pui etichete. Nu esti in pielea lor, nu traiesti ceea ce traiesc ei.
Nu suntem la fel. Nu reactionam la fel. Nu gandim la fel. Doar presupunem si cu putin noroc, intuim.
Dar cel mai bine e sa comunicam. Nu cu forta, nu sub presiune, ci cu inima deschisa si ganduri pozitive.

My fire and ice rose !!!

"Iubim pentru ca putem, iubim pentru ca ne implineste, iubim pentru ca e mai bun decit cafeaua, iubim… dar cui ii pasa de ce iubim, atata vreme cat iubim."

Sunt 5 luni de cand ma ascund ! Ma ascund de oameni si de situatii ! Prefer sa nu vorbesc despre ceva ce e real si exista in viata mea !

Fraza care deschide aceasta umila scriere apartine unui om, care din punctul meu de vedere este extraordinar si nu atat pentru aceasta idee, ci pentru faptul ca a inteles ca atunci cand iubesti o faci in primul rand pentru tine, pentru ceea ce iti aduce sentimentul acesta in viata, in minte, in tot !

Exista multi care isi permit sa iti spuna ce e mai bine pentru tine, dar oare cine se poate erija in atotcunoscator in ale dragostei, in ale iubirii? NIMENI !!! Iar noi am primit in dar iubirea tocmai ca sa ne putem bucura de ea, nicidecum sa o ascundem !

Ei, bine : nici eu nu mai vreau sa ascund ! Da ! Iubesc ! Iubesc un om, care nu e nici pe departe minunat, bun ca painea calda sau corect pana in maduva oaselor ! Nu e nici un infractor, un drogat sau un criminal ! Il iubesc pentru ca mi-a oferit si imi ofera momente frumoase, de care nu am stiut sa ma bucur , dar pe care am invatat sa le pretuiesc ! Il iubesc pentru ca are sentimente frumoase pentru mine si ..... dar oare chiar trebuie sa avem explicatii mereu pentru ceea ce simtim?

Vor exista destui care vor spune ca gresesc si poate ca asa e, dar nu pot sa-mi ascund sufletul intr-un clopot de sticla pentru a ma feri de suferinta !

Vreau sa traiesc aceste sentimente asa cum sunt ele - frumoase - asa cum mi-am propus in prima noapte a acestui an !

Vreau sa ma bucur !

P.S. Trandafirul din fotografie lumineaza acum, incaperea in care ma aflu !!!!!

M-am abandonat

M-am abandonat in mainile LUI.

Nu mai puteam sa spun sau sa fac ceva. Imi era imposibil. Ma simteam paralizata. De fapt, nu mai simteam nimic. Eram goala si in acelasi timp plina de sentimente care mi se invalmaseau in suflet , asfel incat am spus ca e mai bine sa ma opresc.

Si m-am oprit, dintr-odata. Am spus atunci : " sunt gata sa ma abandonez".

Din acel moment e mai bine. Sau, mai bine-zis, e un pic mai bine. Am inceput sa ma eliberez. Gandurile au inceput sa se limpezeasca si au aparut sentimentele, cele pe care le cautam.

Le-am crezut uitate, pierdute , trecute. Le-am regasit. Nu mi-a venit sa cred. Sunt , parca, mai puternice sau le simt eu diferit. Sunt diferite de cele pe care le-am simtit in urma cu o perioada.

E minunat sa te simti din nou vie. Sa realizezi ca inima ta nu bate doar pentru ca acesta e cursul vietii.

Si haideti sa va mai spun ceva, cadoul a avut un efect extraordinar.




P.S. "Si acum raman acestea trei : credinta, nadejdea si dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea." Cap. 13. Corinteni. Noul Testament.

Cadoul

In urma cu sase luni am primit un cadou. Mi s-a spus ca este pentru prima data cand ofera un astfel de cadou.

Dimineata, cand m-am trezit , mi-am spus ca , oriunde voi merge, azi, il voi purta cu mine. Si asa am facut.

Se spune ca nu trebuie sa pui pret pe lucruri, dar cum poti face diferenta intre real si ipotetic, daca nu te ajuta un lucru, un obiect, un cadou .... in cazul de fata.

In ultimul timp, am fugit mancand pamantul de cuvinte si promisiuni si am luat in considerare doar realitatile vii , palpabile. Iar cadoul acesta este o realitate.

As fi vrut sa ii spun persoanei care mi l-a daruit ca l-am purtat cu mine, ca imi face placere sa il privesc si ca este extraordinar.

Din pacate, acestea sunt doar cuvinte de care eu fug si nu stiu daca , in spate, se mai afla sau nu sentimente.

Dar voi afla, promit!