Din nou , la inceput....

Mm... da. Am cam ajuns si la sfarsit. Mai sunt doar vreo 8 ore si gata, trecem intr-un Nou An!
Aici, unde sunt eu e cam frig si parca nu a fost o dimineata mai intunecata ca cea de azi.A fost chiar respingatoare. Am fost nevoita sa ies si chiar ma gandeam, nostalgica, la zilele trecute, cand soarele ne-a facut cu ochiul. Dar pentru ca sa imi arate contrariul, surpriza a venit asa singura : soarele e pe cer si zambeste cat de frumos poate pentru o astfel de zi.
M-am bucurat foarte tare si ma voi bucura , in continuare,pentru ca asa cum am spus si la Craciun binele ma inconjoara , oamenii buni imi sunt alaturi si anul care va veni, in ciuda finantelor nesigure, pana la urma va fi unul promitator sau poate chiar extraordinar si asta pentru ca ni-l dorim astfel !

Bine ai sa vii 2009 ! :)

Cu intarziere despre un Craciun Fericit!

De cand stiu aceasta melodie, ascultarea ei reprezenta inceputul perioadei ce se termina pe 25 decembrie.
In fiecare an, o "sorbeam" la propriu si ma gandeam ce frumoasa este si ce versuri triste are, dar ma regaseam in ea.
Fiecare iarna , venea asadar cu "Last Christmas" si lipsa sperantei, in sufletul meu.

Anul acesta , insa, e diferit !(A inceput sa imi placa din ce in ce mai mult acest cuvant "diferit", pentru ca inseamna altfel, altceva si ,poate inseamna ceva mai bun!)
Prima ei auditie, a fost intr-o seara , nu tocmai friguroasa , in care am stabilit impreuna cu omul pe care il vreau langa mine , o prioritate pentru Craciunul 2009!
Pentru prima data, gandul bun, ma insoteste si va doresc din inima sa va insoteasca si pe voi!

Va imbratisez cu cel mai mare drag pe toti si va doresc sa VA BUCURATI de oamenii din viata voastra, de toate clipele frumoase pe care vi le ofera aceste zile si de tot....

BUN !

A fost cam liniste, pe aici, in ultimul timp. :)

Stiu, dar nu am uitat acest loc unde am inceput sa construiesc. La momentul acela, incercam doar sa ma eliberez, fara sa stiu ca este doar o etapa.O etapa prin care treceam si la capatul careia stiam foarte bine ce este - detasarea definitiva.
Ceva sau mai exact Cineva, avea alte planuri cu sufletul meu.
M-am speriat la inceput si vreo cateva zile am suferit pentru ca nu vroiam sa accept ceea ce mi se intampla. Atunci, am invatat sa accept si sa constientizez. A fost greu , pentru ca am dus o lupta cu mine si cu niste reguli pe care mi le impusesem.
Sufletul mi s-a luminat , insa, si am inceput sa vad si sa simt cum nu mi se intamplase pana atunci.
Este o situatie diferita. Privita altfel. Mult mai profund si mai pozitiv.
Am inceput sa vad lumina. Am invatat sa renunt si la lacrimi.
Sigur momente dificile au mai fost si vor mai fi , dar intelepciunea - pe care am inceput sa o descopar , m-a ajutat si ma ajuta sa le depasesc.
Important este finalul, iar finalul va fi BUN !

Restul.... e tacere

Despre casatorie

De vreo cateva zile , ma chinuie un gand si imi propun sa scriu despre asta, dar nu cred ca a fost suficient de sedimentata informatia. E vorba despre casatorie.
Nu-mi amintesc cum vedeam in copilarie ideea de a fi mireasa - sigur , imi placea sa merg la nunti si sa admir "fetele in alb", dar nu imi amintesc sa imi fii dorit sa fiu si eu ca una dintre ele.
Din perioada adolescentei , imi amintesc ca spuneam intruna: " eu nu vreau sa ma marit!". Cu alte cuvinte, prea dornica de a avea un sot nu am fost.
Pe la 20 de ani , trecusem si de aceasta etapa si , parca , incepeam sa imi conturez ideea de a ma casatori , dar nu ma atragea ideea de a intemeia o familie - cat organizarea petrecerii in sine. Si o vroiam pe un vapor, eventual pe Dunare.:)
Dar nu a trecut mult timp si , desi implicarea in relatii serioase nu-mi este straina, nu am "ars" niciodata de nerabdare sa fiu sotie.
Nu ma aflu in postura barbatilor speriati de ideea de a spune "da". Chiar nu ma sperie ideea de casatorie, dar pot spune ca nici nu alerg sa imbrac rochia alba.
Stiu e frumos. Dar oare totul se rezuma la acea zi sau la acel " vapor"? Gandesc ca pasul acesta tine de felul in care simte fiecare si daca simte ca e momentul si persoana, atunci nu poate fi decat extraordinar.

Asadar, dragilor, daca simtiti ca e momentul, sunt foarte fericita pentru voi si va doresc tot binele din lume!

Speranta de pace interioara.

In seara asta am facut un gest pe care regret ca l-am facut.

Nu e demn si nici nu ma reprezinta. Nu ma simt mai bine, doar m-am convins ca necesitatea justificarilor este un subiect inchis.

De fapt, gestul meu are legatura cu niste ganduri care imi strabat mintea de vreo cateva zile.

Desi, azi, am avut revelatia esentei unei "probleme interioare" ( datorita unei persoane care a avut rabdare sa ma asculte si sa fie obiectiva - careia , ii multumesc inca o data ) si am hotarat ca e necesar sa imi schimb mecanismul gandurilor, am facut ceea ce regret acum.

As cere iertare, dar nu va sterge gestul. Chiar in acest moment mi-e rusine ! Mi-e rusine de mine si realizez ca sunt un om slab care nu poate avea incredere! Unde sunt afirmatiile pozitive si convingerea ca va fi bine ? Unde e intelegerea pe care o recomand cu mare caldura ?

Ma las inveninata de ceva ce a prins radacini in subconstientul meu si nu ii permit sa iasa si sa fie smuls de acolo.

Sunt trista pentru ca realizez ca nu sunt atat de puternica pe cat ma credeam si nici nu sunt persoana care imi place sa cred ca sunt de ceva vreme.

Toate aceste trairi ma fac totusi sa inteleg ca sunt un simplu om, lipsit doar de putina intelepciune, azi, sper.

Un sat din Bucovina

Week-end-ul acesta, cineva m-a certat ca nu am scris despre ultima mea excursie.

A fost cu ceva timp , in urma, dar impactul asupra mea a fost unul extraordinar.

E vorba despre Voronet. Dar nu , neaparat despre manastire , ci despre satul care are acelasi nume.

Am plecat spre Voronet, intr-o zi de octombrie, care se anunta frumoasa, desi cam friguroasa, dar sfarsitul zilei avea sa fie urat ( ii spun doar urat, pentru ca nu vreau sa folosesc cuvinte prea dure). A plouat infricosator tot drumul , noaptea -intre timp coborase printre noi - era parca mai neagra ca de obicei. Si ploua. Ploua puternic , iar frigul iti intra in oase - asa cum s-a intamplat in seara aceasta. Ma gandeam ca e pacat sa nu ma pot bucura de aceasta excursie si m-am trezit spunand cu voce tare " maine, cand ma voi trezi soarele va fi pe cer".

Am ajuns la destinatie : frig, ploaie, apa de munte , brazii - nu mi-a placut si n-am inteles nimic. Ne-am retras in cabana - de lemn , asa cum mi-ar place sa le vad pe toate in zona de munte, dar arhitectii nostri au inteles prost ideea de casa de vacanta si s-au multumit sa adauge putin lemn, eventual doar la balcoane. Pacat ! Am pierdut o idee originala si placuta privirii.

Si noaptea s-a dus incet.

Dimineata, ochii si sufletul meu au inceput sa zambeasca pentru ca au vazut ceea ce imi dorisem.

Ce a urmat a fost sa descopar locuri superbe, din care nu puteai decat sa te incarci cu energie pozitiva. Ma gandesc ca imi veti da dreptate.

Va invit cu drag sa mergeti sa le vedeti si voi! :)