Nu stiu ce m-a dezamagit mai tare : ideea ca se va intampla sau intamplarea in sine.
Am spus vorbe , m-am manifestat zgomotos, am dat ultimatumuri si tot de atatea ori , am renuntat la ele.
Suntem oameni, e adevarat. Gresim, e si asta adevarat ! Avem sentimente - bune, rele,puternice, de lunga durata si, sunt clipe, in care nu mai tinem cont de ele si mergem mai departe.
O facem pentru ca vrem sa schimbam - de dragul schimbarii, o facem pentru ca ceea ce avem nu mai corespunde starii noastre interioare , dar de cele mai multe ori recurgem la ea , pentru ca ajungem la capat.
N-am fost niciodata de acord cu cei care sustin ca o poveste trebuie traita pana in ultima clipa, insa, in ultimul timp , nu numai ca am trait "povestea" pana la capat , dar cred ca am depasit limita capatului.
Atunci, am inceput sa ma condamn si chiar sa ma judec. M-au chinuit teribil gandurile acestea de vinovatie proprie, dar dupa ceva timp mi-am spus " hei ! esti doar o fiinta ! nu te mai condamna pentru ca ai sperat, pentru ca ai vrut sa traiesti 'povestea' ! ai vrut ceva frumos, dar nu s-a intamplat!"
Nu voi mai considera speranta , prostie !!! E ceva ce nu ne lasa sa murim in interior !
E minunat sa o simt din nou, pentru ca o simt, dar altfel, mai profund si mai real.
Am spus vorbe , m-am manifestat zgomotos, am dat ultimatumuri si tot de atatea ori , am renuntat la ele.
Suntem oameni, e adevarat. Gresim, e si asta adevarat ! Avem sentimente - bune, rele,puternice, de lunga durata si, sunt clipe, in care nu mai tinem cont de ele si mergem mai departe.
O facem pentru ca vrem sa schimbam - de dragul schimbarii, o facem pentru ca ceea ce avem nu mai corespunde starii noastre interioare , dar de cele mai multe ori recurgem la ea , pentru ca ajungem la capat.
N-am fost niciodata de acord cu cei care sustin ca o poveste trebuie traita pana in ultima clipa, insa, in ultimul timp , nu numai ca am trait "povestea" pana la capat , dar cred ca am depasit limita capatului.
Atunci, am inceput sa ma condamn si chiar sa ma judec. M-au chinuit teribil gandurile acestea de vinovatie proprie, dar dupa ceva timp mi-am spus " hei ! esti doar o fiinta ! nu te mai condamna pentru ca ai sperat, pentru ca ai vrut sa traiesti 'povestea' ! ai vrut ceva frumos, dar nu s-a intamplat!"
Nu voi mai considera speranta , prostie !!! E ceva ce nu ne lasa sa murim in interior !
E minunat sa o simt din nou, pentru ca o simt, dar altfel, mai profund si mai real.
2 comentarii:
salut sunt nostalgica din cauza iubirii, iar m-am indragostit de cine nu trebuie, sufar in tacere da-mi un sfat te rog eu xenia_lucy@yahoo.com
Draga Lucy,
Intai, iti multumesc mult pentru vizita.
Tu ma rogi sa iti dau un sfat...si eu sunt prima care fuge de astfel de situatii. Si asta nu pentru ca nu as vrea, ci pentru ca nu ma consider un "invatator", ci doar un om care simte si scrie ce simte.:)
Cat despre iubire, e minunat sa iubim. Asta inseamna ca suntem vii!
Spui ca te-ai indragostit "de cine nu trebuie." Noi nu stim daca pe cine iubim e cine trebuie sau nu. Poate ca asta e drumul tau, calea ta... sa traiesti o astfel de experienta.
Parerea mea - bucura-te de ceea ce simti si nu lasa " uratul" sa iti inunde inima frumoasa!:)
Trimiteți un comentariu