My fire and ice rose !!!

"Iubim pentru ca putem, iubim pentru ca ne implineste, iubim pentru ca e mai bun decit cafeaua, iubim… dar cui ii pasa de ce iubim, atata vreme cat iubim."

Sunt 5 luni de cand ma ascund ! Ma ascund de oameni si de situatii ! Prefer sa nu vorbesc despre ceva ce e real si exista in viata mea !

Fraza care deschide aceasta umila scriere apartine unui om, care din punctul meu de vedere este extraordinar si nu atat pentru aceasta idee, ci pentru faptul ca a inteles ca atunci cand iubesti o faci in primul rand pentru tine, pentru ceea ce iti aduce sentimentul acesta in viata, in minte, in tot !

Exista multi care isi permit sa iti spuna ce e mai bine pentru tine, dar oare cine se poate erija in atotcunoscator in ale dragostei, in ale iubirii? NIMENI !!! Iar noi am primit in dar iubirea tocmai ca sa ne putem bucura de ea, nicidecum sa o ascundem !

Ei, bine : nici eu nu mai vreau sa ascund ! Da ! Iubesc ! Iubesc un om, care nu e nici pe departe minunat, bun ca painea calda sau corect pana in maduva oaselor ! Nu e nici un infractor, un drogat sau un criminal ! Il iubesc pentru ca mi-a oferit si imi ofera momente frumoase, de care nu am stiut sa ma bucur , dar pe care am invatat sa le pretuiesc ! Il iubesc pentru ca are sentimente frumoase pentru mine si ..... dar oare chiar trebuie sa avem explicatii mereu pentru ceea ce simtim?

Vor exista destui care vor spune ca gresesc si poate ca asa e, dar nu pot sa-mi ascund sufletul intr-un clopot de sticla pentru a ma feri de suferinta !

Vreau sa traiesc aceste sentimente asa cum sunt ele - frumoase - asa cum mi-am propus in prima noapte a acestui an !

Vreau sa ma bucur !

P.S. Trandafirul din fotografie lumineaza acum, incaperea in care ma aflu !!!!!

M-am abandonat

M-am abandonat in mainile LUI.

Nu mai puteam sa spun sau sa fac ceva. Imi era imposibil. Ma simteam paralizata. De fapt, nu mai simteam nimic. Eram goala si in acelasi timp plina de sentimente care mi se invalmaseau in suflet , asfel incat am spus ca e mai bine sa ma opresc.

Si m-am oprit, dintr-odata. Am spus atunci : " sunt gata sa ma abandonez".

Din acel moment e mai bine. Sau, mai bine-zis, e un pic mai bine. Am inceput sa ma eliberez. Gandurile au inceput sa se limpezeasca si au aparut sentimentele, cele pe care le cautam.

Le-am crezut uitate, pierdute , trecute. Le-am regasit. Nu mi-a venit sa cred. Sunt , parca, mai puternice sau le simt eu diferit. Sunt diferite de cele pe care le-am simtit in urma cu o perioada.

E minunat sa te simti din nou vie. Sa realizezi ca inima ta nu bate doar pentru ca acesta e cursul vietii.

Si haideti sa va mai spun ceva, cadoul a avut un efect extraordinar.




P.S. "Si acum raman acestea trei : credinta, nadejdea si dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea." Cap. 13. Corinteni. Noul Testament.

Cadoul

In urma cu sase luni am primit un cadou. Mi s-a spus ca este pentru prima data cand ofera un astfel de cadou.

Dimineata, cand m-am trezit , mi-am spus ca , oriunde voi merge, azi, il voi purta cu mine. Si asa am facut.

Se spune ca nu trebuie sa pui pret pe lucruri, dar cum poti face diferenta intre real si ipotetic, daca nu te ajuta un lucru, un obiect, un cadou .... in cazul de fata.

In ultimul timp, am fugit mancand pamantul de cuvinte si promisiuni si am luat in considerare doar realitatile vii , palpabile. Iar cadoul acesta este o realitate.

As fi vrut sa ii spun persoanei care mi l-a daruit ca l-am purtat cu mine, ca imi face placere sa il privesc si ca este extraordinar.

Din pacate, acestea sunt doar cuvinte de care eu fug si nu stiu daca , in spate, se mai afla sau nu sentimente.

Dar voi afla, promit!

Am vrut sa traiesc 'povestea'

Nu stiu ce m-a dezamagit mai tare : ideea ca se va intampla sau intamplarea in sine.

Am spus vorbe , m-am manifestat zgomotos, am dat ultimatumuri si tot de atatea ori , am renuntat la ele.

Suntem oameni, e adevarat. Gresim, e si asta adevarat ! Avem sentimente - bune, rele,puternice, de lunga durata si, sunt clipe, in care nu mai tinem cont de ele si mergem mai departe.



O facem pentru ca vrem sa schimbam - de dragul schimbarii, o facem pentru ca ceea ce avem nu mai corespunde starii noastre interioare , dar de cele mai multe ori recurgem la ea , pentru ca ajungem la capat.

N-am fost niciodata de acord cu cei care sustin ca o poveste trebuie traita pana in ultima clipa, insa, in ultimul timp , nu numai ca am trait "povestea" pana la capat , dar cred ca am depasit limita capatului.

Atunci, am inceput sa ma condamn si chiar sa ma judec. M-au chinuit teribil gandurile acestea de vinovatie proprie, dar dupa ceva timp mi-am spus " hei ! esti doar o fiinta ! nu te mai condamna pentru ca ai sperat, pentru ca ai vrut sa traiesti 'povestea' ! ai vrut ceva frumos, dar nu s-a intamplat!"



Nu voi mai considera speranta , prostie !!! E ceva ce nu ne lasa sa murim in interior !



E minunat sa o simt din nou, pentru ca o simt, dar altfel, mai profund si mai real.

Imi doresc ....

De prea multe ori , am cedat si am acceptat variante care nu ma reprezentau.

De prea multe ori , am ajuns sa nu-mi placa nici ceea ce devenisem in interior , nici ceea ce vedeam in oglinda.

Acum ceva vreme, m-am privit intr-una si nu mi-a placut ce-am vazut. Nici macar nu m-am recunoscut! Atunci , am realizat ca acceptasem prea mult timp ceva ce, in mod normal, n-as fi acceptat nicicum. In momentul acela am spus : ajunge !

Singurele cuvinte care mi-au venit atunci in minte au fost : imi doresc...

Imi doresc dimineti proaspete cu foarte mult soare.

Imi doresc zile, pline de zambete .

Imi doresc nopti calde si blande, prinse intr-o imbratisare care sa-mi dea linistea absoluta.(ce minunata e ! am simtit-o !!!)

Imi doresc ganduri normale, fara temeri , fara angoase.

Imi doresc certitudini reale. (oare pot fi asa ?)

Imi doresc simplitate, bun-simt, responsabilitate, respect.

Imi doresc un om bun si corect, alaturi de care sa pot construi ceva frumos si unic.

Imi doresc un copil sau poate doi, sa ma bucur de lumina din ochii lor.

Imi doresc sa fiu un om bun, sa nu-i supar si sa nu-i dezamagesc pe cei care ma sustin si ma iubesc , iar daca o fac sa am puterea sa le cer iertare.

Imi doresc sa am credinta pana la capat.

Au inceput sa se intample si ma bucur de ele !!!

De patru zile sunt nostalgica.

De patru zile ma zgaiesc la locuri, la oameni, la flori sperand ca prin ignoranta sa determin eliminarea goliciunii dinauntrul meu. Ca de obicei, am sperat prost. Si asta pentru ca vroiam sa fug de ceea ce simteam, de faptul ca nu vroiam sa-mi infrunt durerea. Era oricum o durere surda, din aceea care staruie si staruie undeva si desi o simti si te enerveaza, o suporti . Nu mai vroiam sa o suport, vroiam sa o scot afara pentru ca nu-mi dadea voie sa ma bucur de ceea ce era frumos in jurul meu.



Totul pana azi. Dimineata, m-am trezit greu , de parca nu mai dormisem cateva nopti bune.Mi-am facut o cafea in fuga( pe care nici n-am baut-o ) si am iesit . Ceva lipsea : durerea aceea , nu mai era . Am cautat-o repede-repede prin toate ungherele pe unde ar fi putut fi , dar n-am gasit-o. Am vrut sa ma bucur , dar mi-am spus : mai asteapta un pic ca poate apare .



N-a mai aparut ! Atunci, am inceput din nou sa inspir mirosul diminetii ( petuniile, aerul un pic mai proaspat , pana si vantul mi s-a parut altfel ). A fost altfel !





Mai spre seara , mi s-a clarificat disparitia nostalgiei mele. Si pentru prima data, n-am stiut cum sa reactionez si nici nu am avut o imagine clara a sentimentelor mele . Si nu pentru ca eram confuza , ci pentru ca nu simteam nimic - nu era un sentiment pozitiv si tocmai de aceea !




P. S. Let it go/ Let it roll right off your shoulder/ Don't you know/ The hardest part is over ......

Multumesc ! Stie cui ii multumesc .... :)

La Florenta, undeva in Italia....

Am sa va spun o poveste....

In urma cu vreo 70 de ani undeva , la Florenta , in umilul lor atelier, niste restauratori de antichitati ceramice au produs cateva obiecte din portelan pe care le-au expus in propria vitrina.

Nu numai ca au fost apreciate de iubitorii de arta care ii vizitau dar au si comandat produsele pentru a le putea folosi sau decora propria casa.

Mi-am dorit foarte mult sa va vorbesc despre aceste frumuseti pe care le numim generic " portelanuri" si care unora le pot parea desuete.

N-am sa va spun prea multe despre ele decat faptul ca sunt acoperite cu diverse - foite de aur sau platina, ca sunt colectii dedicate interioarelor clasice dar si moderne.

Priviti-le , dar nu asa cum priveam eu in copilarie cucoanele acelea care isi aratau cam mult picioarele si ma intreb intotdeauna la ce le foloseste.

Priviti-le ca pe niste elemente ce va pot infrumuseta si transforma locuinta intr-un spatiu absolut special si divers de ceea ce ati vazut pana acum.

P.S. Vreti sa vorbim despre ele? Le vreti la voi in casa ? Scrieti-mi si va ajut sa le aveti . :)