2010

A inceput intr-o vineri si, pentru ca e iarna sau nu, nu a fost o zi cu mult soare!
Am sarbatorit simplu, dar alaturi de oameni dragi.

Ceva insa, ma debusola. Nu stiu exact ce - daca era faptul ca luasem o decizie care avea sa imi marcheze si sa imi schimbe viata sau pentru ca ma lasasem prada momentului care prin cumulul de emotii, devenea astfel.
M-am incapatanat sa traiesc cu ochii larg deschisi fiecare clipa.

Tara magica a fost " un varf" al anului ce s-a dus. O minune de loc! O minune de om ce m-a ajutat sa il descopar! Ii multumesc si o imbratisez cu mare drag!

La intoarcere, desi usor speriata, a inceput pregatirea pentru acea calatorie. Si pentru ca sunt o norocoasa, situatie pentru care ii multumesc vietii, am intalnit oameni extraordinari care au ales sa imi stea alaturi.
Cu unul dintre ei am trait o vacanta frumoasa la Nisipurile de Aur. Ii multumesc pentru ca este si pentru ca e prietena mea! Stie ea de ce!;)

Tot Gabrielei ii multumesc pentru ca  prin intermediul ei, viata mi-a adus  omul pe care il asteptam cuminte de ceva vreme si alaturi de care "construiesc" in doi.
Ii multumesc mult si "surorii" arhitecte, Diana,  care m-a sustinut in clipele in care aveam sentimentul ca lumea aluneca in haos!
Ma bucur tare ca omul de langa mine este el si ca a venit atunci cand a fost momentul sa vina. Ma bucur si pentru ca traim plenar, fara cosmetizari.
Finele lui 2010 m-a gasit langa mare. Cunoscand oin real un alt om frumos, cunoscut intai in virtual, despre care eu spun ca e un "copil bun". Ii doresc sa nu se schimbe!:)
Sigur, nu am amintit de parintii mei, carora le multumesc de fiecare data cand am ocazia si imi doresc sa fie sanatosi si pe care ii imbratisez tare-tare!
Da, azi, am decis sa vorbesc despre oamenii din viata mea. Anul acesta, ei au fost cei care au format momentele traite. Si ...ehi, bine, da, sunt fericita ca sunt langa mine!
Un An Nou extraordinar, tuturor, dragilor!

Craciun Fericit!

A trecut repede. Parca mai ieri va marturiseam ca imi doresc ca anul acesta sa fie "sparkling".
Chiar si asa, in conditiile in care nu au trecut decat 365 de zile, am sentimentul ca am trait cel putin dublu.
M-am bucurat, am plans, mi-a fost teama, dar am trait. Nu oricum, nu in virtutea inertiei ci "arzand" fiecare clipa pana la capat.

Acum, se intampla sa trec printr-o perioada in care "creez" in bucatarie. Gatesc mult - pentru ca imi place si pentru ca am cui. Totul e o aventura si o bucurie continua.
Ultima  e una dulce pe care o daruiesc cu drag - tortul pe care, in copilaria mea, visam sa il fac si eu la fel de bine, precum il facea mama.
Nu stiu daca e la fel de savuros, dar imaginea lui e una deosebita!
Si pentru ca e sarbatoare, si pentru ca e Craciunul -  va doresc sa il sarbatoriti cu mare bucurie, cu multa liniste si cu toti cei dragi alaturi!
Va imbratisez tare-tare!

(Re)Intoarcerea

Dupa 2 luni sau 60 de zile, am luat carnetelul maro si am inceput sa scriu.
Marturisesc ca a fost o perioada complexa.
Calatoria mea in tara magica a fost mai scurta decat mi-am imaginat si m-am intors, aici.
Intr-un fel, mi-ar fi usor sa va descriu motivele pentru care am revenit, dar ar putea parea superficiale. Cea mai importanta, a fost experienta. Despre asta, insa, am mai scris.
Revenind in Bucuresti, m-am bucurat pentru ca, in ciuda unei raceli prelungite ce m-a chinuit destul de tare, mi-am revazut prietenii aceia foarte putini care au ales sa ramana langa mine si carora le multumesc pentru ca sunt.
M-am si indragostit. Omul pe care il iubesc este normal si minunat, in acelasi timp. Incerc sa traiesc savurand fiecare clipa traita impreuna.
Cu toate astea, nu traim pe un nor roz. Avem o relatie la care " lucram" zilnic si vrem sa "contruim o viata", cum imi place mie sa spun si asta e foarte important pentru mine. Pentru toate astea si nu numai, ii multumesc.
N-am sa va ascund ca au fost momente considerate dificile. Momente de neputinta si de teama, despre care ma intrebam si pe care le vroiam departe, insa uitam ca si ele trebuiau traite . Ca si ele fac parte din viata.
Acum, m-am (re)intors! Sunt aici.
foto

Experienta

Am auzit pentru prima data cuvantul "experienta", prin clasa a - V-a. Atunci, la biologie, prin microscop si cu ajutorul unei foite de ceapa, am vazut pentru prima data o celula.
Stim bine istoria - de la celula porneste totul...
Azi, vreau sa vorbesc despre  o astfel de situatie, traita constient.
La 11 ani, am primit o lectie de la viata, care m-a speriat teribil. N-am inteles-o, pentru ca nimeni nu s-a chinuit sa imi explice ce se intamplase in asa fel incat sa pot intelege. Erau intrebari continue si o frica apasatoare imi pusese stapanire pe suflet. Iar pentru ca eram singura, am gasit o portita de uitare si confort, am preferat sa fug, trecand dincolo de ea, considerand-o inexistenta.
14 ani mai tarziu, am trait o alta intamplare, care m-a marcat definitiv. A fost dureroasa, poate cea mai dureroasa de pana acum. La fel de singura, la fel de intrebatoare si cu aceeasi teama in suflet, am depasit si acel moment.
Ultima din "triunghiul" imaginat de mine, s-a desfasurat si continua sa se desfasoare cel putin 24 de ore de acum inainte.
Nu o pot defini. Stiu doar ca a fost si este.Ceva insa pot spune - am trait-o si o traiesc constient.
Fiecare clipa a fost una "arsa" la maximum.N-am ratat nimic - bucurie sau tristete, fericire sau furie, adoratie sau revolta, revelatie sau frustrare, descoperire sau singuratate. Toate astea m-au ajutat sa vad bine in jur.
Din multitudinea de optiuni nu ramasesera decat cateva neevaluate anterior. Acum, stiu cum sunt si stiu cum se traiesc.
De aceasta data, insa, n-am mai fost singura. Ii pot numi prieteni, dar pentru mine sunt intamplari  fericite ce m-au ajutat la trairea completa a experientei si multumesc vietii pentru ca mi le-a daruit. G, A, R, G, D, C, A, M (ordinea este aleatorie).
Multumesc. Va imbratisez si va iubesc.

(30 Septembrie 2010)

Culori sepia, parfum dulceag si decadenta

Am fost iar in parc. Mi-am luat cartea si am plecat sa citesc.
Parcul acesta, l-am descoperit in aprilie. De atunci, cand m-am asezat naucita pe una dintre bancile lui, mi-a dat o stare de bine, de liniste.
De fiecare data, cand sunt in el, agitatia orasului e undeva departe, e "surda", desi autostrada care duce la Lisabona e in imediata lui apropiere.

Mai mult, azi fiind sambata, autocarele cu turisti au invadat strada din dreapta Cazinoului si ar fi putut transforma locul acesta verde, intr-un furnicar.Deloc. Turistii vin, se fotografiaza, fotografiaza, dupa care isi vad linistiti de explorarea locurilor.
M-am asezat pe banca si am privit in soarele dupa-amiezii, oamenii, palmierii, copiii care alergau fericiti prin iarba grasa. Adica viata.
Desi, in jurul meu, nu se auzea nimic, in interiorul meu "tipa" ceva. Initial, nu stiam ce si trebuie sa recunosc ca m-am cam luptat cu mine. Despre motivul acestei lupte, nu am aflat nimic decat in momentul in care ma pregateam sa plec spre faleza, pentru ca soarele coborase binisor spre apus.
S-a creionat simplu, intr-un decor in culori sepia, din vremuri ceva cam indepartate, pline de parfum dulceag si decadenta.
Si pentru ca totul sa fie si mai clar, cand am ridicat privirea, printre palmieri, Palacio isi contura silueta aristocratica.

( 18 Septembrie 2010)

Iubirea

In ultima vreme, am auzit destul voci polemizand pe tema "te iubesc". Cui , de ce, cat sau daca sa spunem sau nu cele doua cuvinte. Doar doua cuvinte...
In seara asta, am zabovit o vreme pe malul apei ce pare nesfarsita. In larg, cateva vapoare ancorate si un vas de croaziera, ce se misca alene, stralucind in ultimele raze ale soarelui coborat spre apus.Da, in seara asta, a venit momentul sa vad apusul.A fost unul extraordinar, pe un cer clar.
Ma bucuram de el in timp ce priveam oamenii ce treceau pe faleza. Unii faceau sport, altii se indreptau grabiti sau agale spre restaurantele micute  din Cascais pentru a cina, unii veneau de la plaja sau altii care priveau oceanul.
Majoritatea lor era formata din cupluri si daca ar fi sa fac o statistica, desi nu sunt deloc adepta lor, mai bine de jumatate se tineau de mana. Cu alte cuvinte, era un sentiment acolo. Varsta lor e nesemnificativa.
Am hotarat, in cele din urma, sa fac si eu cativa pasi pe faleza si sa ajung la unul dintre vechile faruri. Mergand spre el, am intalnit si altfel de cupluri - de prieteni ( femei si barbati), de oameni care se bucurau ca sunt impreuna. Zambeau sau discutau, oricum, complicitatea dintre ei era mai mult decat evidenta.
Ajungand la far, am trait un moment special. A fost ca o dedublare.Tot ceea ce stiam ca are o anumita culoare, lumina sau stare, se vedea diferit  de pe digul pe care eram.
Cam asa e si cu iubirea  Ca iubim, asta e sigur, dar cum si pe cine, doar inima e norocoasa sa stie si nu cred ca are importanta gradul de rudenie sau statutul, in raport cu noi, al persoanei pentru care simtim.Ea simte, pentru ca asta e rolul ei.
Acum cateva zile, spuneam ca viata e pentru trait. Azi sunt ca iubirea e pentru simtit. Evident, pentru cine are puterea sa simta.

Later edit:
Si fotografiile.

Cherish the day

Initial, am vrut sa povestesc despre toate cele cate s-au intamplat in ultimele saptamani. Ca a fost dificil si ca am avut sentimentul unei "nasteri" interioare, asa cum bine spunea un prieten drag.Dar, nu o sa le mai spun aici si nu pentru ca nu ar fi importante, ci pentru ca au trecut si azi, e o alta realitate.
Prima mea zi, aici, a inceput pe la ora 10.00, cand Cristina s-a trezit si a facut cafeaua. Am vrut sa o beau pe terasa si asa, am explorat si imprejurimile, pe care nu le vazusem bine, la sosire.

In dreapta, am vazut oceanul. Era ca in aprilie, la prima vedere si de la distanta, dar, totusi diferit.Am savurat fiecare moment. Chiar si linistea.

Pranzul, ne-a gasit in Carcavelos, unde am si mancat intr-o carciuma braziliana. Mancarea gustoasa, simpla, normala.
Abia, dupa ce am baut si cafeaua, la o terasa linistita, am inceput sa ma dezmeticesc. Cald si aici, dar clima diferita.
Am coborat spre plaja. Oamenii sunt linistiti. Desi, e marti, nu am simtit nici un fel de agitatie - in trafic sau aiurea.
Aerul devine din ce in ce mai sarat, semn ca ne apropiem. Oricum, oceanul il poti vedea, de oriunde ai fii, in aceasta zona, daca privesti in dreapta.
L-am "salutat" asa cum se cuvine, mergand langa el, lasandu-l sa imi mangaie picioarele si sa imi ude fusta. Dar ce mai conta? Bucuria a fost mare si este in continuare.
Pe nisip, am respirat si am simtit linistea pe care o stiam, pe care o cautam, pe care o doream cu mine mereu.
E bine. E cald. E bun.

Asa

"Sunt in viata... Cand mananc, nu fac altceva decat sa mananc. Daca merg, doar atat voi face, voi umbla. Daca va trebui sa lupt, orice zi va fi la fel de buna ca sa mor.
Si asta pentru ca nu traiesc nici in trecutul meu, nici in viitor. Nu am decat prezentul si numai el ma intereseaza. Daca vei putea ramane mereu in prezent, vei fi un om fericit. Vei simti ca in desert exista viata, ca cerul are stele si ca razboinicii se lupta pentru ca asta face parte din rasa omeneasca.
Viata va fi o sarbatoare, o mare sarbatoare pentru ca ea este numai si numai momentul in care traim."
Paulo Coelho

Inima

Incerc sa imi adun amintirile si sa imi dau seama cate experiente unice am trait. Imi veti spune, poate ca fiecare intamplare traita e unica. Adevarat. Insa unele, lasa niste amprente puternice.
De prin aprilie, am cunoscut si am trait momente determinante. Asa le-am simtit.
Tot de atunci, am inceput sa fiu atenta la tot ce se intampla cu mine, fara, insa, sa caut o explicatie. In ultimul timp, ma aflu, iar, in mijlocul unui vartej. Si primesc tot sau aproape tot.
Spun aproape tot, pentru ca rapiditatea si profunzimea trairilor m-a debusolat putin. Am fost tentata sa ma lupt cu mine, sa neg, dar la ce bun? De ce sa lupt impotriva vietii pe care o iubesc atat de mult?
E frumos si straniu si , acum, in noapte, lumea mi se deschide toata. Ii simt pulsul si totul se transforma intr-o inima. Nu ii cunosc limitele sau culoarea, dar iubeste, deci traieste.

viv's butterflies: Sensul...

viv's butterflies: Sensul...: "Varsta nu conteaza decat in lumea fizica. Esenta unei fiinte umane rezista in fata timpului.Viata noastra interioara e eterna, adica sufletu..."

Foarte cald

E foarte cald si ma chinui de vreo doua ore sa dorm. Nu stiu de ce, dar chiar nu merge.
Ce a fost azi? Doar o zi ca oricare alta, la inceputul lui august. Poate mai torida ca de obicei.
Am hotarat ca de acum inainte, sa nu mai ascund nimic in spatele cuvintelor. E frumos atunci cand textul pare ca vorbeste despre ceva misterios, dar la ce bun sa omiti adevarul?
Cunoscandu-ma, intamplarile de azi  m-ar fi facut sa zac. As fi privit un anume punct sau, si mai rau, as fi incercat sa caut raspunsuri.
Am renuntat la cautari. Am si ales si , pentru prima oara chiar daca a fost iritant, imi ofera confort.
Pe seara, am iesit cu C.M-am bucurat tare sa-l revad.Ciudat si placut cum unii oameni prin prezenta, stare si energii raman alaturi , intr-un mod unic. Ii multumesc pentru  multe, stie el.
La intoarcere, am hotarat sa raspund unui mail ce necesita lamuriri de multa vreme. Imi doresc ca destinatarul lui sa fii inteles totul
Si iar cald. Greierii canta. Strada e linistita. Nu se mai aude nici un motor de masina. E un moment total.
Pentru a nu stiu cata oara azi, as vrea sa strig lumii intregi ca imi plac fluturii mei si ma bucur ca sunt.
foto

Lucruri simple

Mi s-a intamplat de multe ori sa nu recunosc lucrurile simple. Pentru ca nu imi dadeam ragazul sa "respir"  si sa privesc.
Si acum, mai sunt momente in care uit si nu vad toate intamplarile frumoase din jur.
Sambata. Cald, foarte cald. Aproape banal, totul. Intalnirea pentru eveniment fusese fixata pentru ora 14.15.N-am ajuns la timp si asta m-a agitat putin.
In fne, intru si toata agitatia se dizolva, lasand loc unei stari ce se termina intr-un zambet.
In cateva minute, am cunoscut oameni frumosi - gazdele Cristina si Ciprian si invitatii la eveniment, alaturi de care am descoperit creativitatea designer-ilor de mobilier si a celor de semne de carte.
Am vazut, pentru prima data iarba imprimata in hartie din care , apoi, au fost realizate semne de carte speciale. 
Am vorbit despre multe si de toate.  M-am bucurat de fiecare moment petrecut acolo, pentru ca a fost cald si bun, pentru ca am vrut sa recunosc simplitatea si, in acelasi timp, maretia lucrurilor.
foto

Nothing to lose

Acum  20 de ani, cam pe vremea asta, sedeam pe propria canapea si citeam orice imi pica in mana. Inghiteam avida orice informatie si eram convinsa ca toate astea ma vor ajuta. Cum sau  cand, nu ma interesa. Pe atunci, visam jurnalistica.
Am si scris in liceu vreo cateva povestiri. Unele au fost publicate in revista liceului.
Nu-mi amintesc foarte clar starile mele de atunci, cu exceptia fricii teribile  cauzata de profesoara de matematica  sau de posibila rusine  in fata colegilor, pentru absolut orice.
Momentele in care disparea sentimentul de mai sus, erau cele in care puteam  sa ma privesc singura  in oglinda din baie, pentru ca aceea imi parea cea mai clara, si sa zambesc. Atunci imi puteam privi ochii, mandra si imi spuneam ca povestirea mea era citita de toti elevii scolii in care invatam. Cu frica asta m-am luptat multi ani.
Insa, de doi ani, m-am hotarat sa o scot din viata mea.Si am reusit. Pas cu pas.
Mai apare cateodata, in minte, dar nu o mai tratez ca pe cea mai importanta intamplare a vietii mele. O consider ca pe un fapt al vietii, pe care il las sa se duca.
Viata se intampla,oricum, in fiecare clipa, in fiecare celula.

Azi, nu m-am mai uitat in oglinda, ci la o fotografie, care se reduce la o stare - seninatate.

L.E.

Bine

Imi place sa rememorez, dar nu cu manie. Imi place sa ma uit in "oglinda mea" si sa ma vad atunci si...acum.
Si nu dintr-o trufie pur umana, ci dintr-o bucurie ce a devenit zilnica, in cele din urma.
Pana in momentul cand am decis ca nu mai pot trai astfel, cenusiul era parte din mine. Acum, imi place zambetul meu, stralucirea din ochi si, mai presus de toate, verticalitatea corpului. Uitasem sa stau dreapta. Am reinvatat.
Lumea se vede altfel atunci cand stii si constientizezi ca nu esti mai prejos decat orice alt om, pe lumea asta.
Imi place ce descopar. Si ma bucur, de fiecare data, cand constat ca tot ceea ce pare de netrecut se dizolva intr-o lumina alba si blanda.
E bine. E chiar foarte bine.
Alaturi de toate astea, mai este ceva - iubirea.
"Time and reading did not change me. But love changed my life."  Paulo Coelho

De-a lungul drumului

Va amintiti aceasta carte?

Am descoperit-o si am vrut-o in biblioteca, in octombrie, anul trecut.

A fost primul moment dintr-o noua etapa. Intre copertile ei, s-au strans ganduri si simtiri care au facut-o si mai pretioasa.

Abia in inceputul acesta de vara, a venit timpul sa o citesc. Am descoperit pe rand America si  Franta  anilor '50.

Nu cunosteam atunci, insemnatatea acelui "prim moment".Stiam ca va veni.

Cum spun adesea, sunt momente in care "cad ziduri". Se desfac momente de coaja care le tinea intr-o anumita stare. Dar, nu ma mai sperie ca  inainte.

Viata curge si nu mai vreau sa o incadrez in nici o categorie de calificative.

Stiti ca imi plac oamenii si prezenta lor ma bucura si chiar daca se intampla ca drumurile noastre sa nu se mai intersecteze, continui sa merg.

Drumul meu e inainte si  e insotit, ca intotdeauna, de lumina.

Nu ca ar fi  atat de important: soarele-i aici, in palma mainii mele, si intind masinal aceasta palma spre el, dar fara s-o inchid.Asa cum nu trebuie sa-ncercam sa pastram timpul si dragostea, nu trebuie sa-ncercam sa pastram nici soarele, nici viata. Cobor catre oameni care rad, oameni care uita, oameni pregatiti sa plece mai departe, spre un altundeva, un oriunde, dar un altundeva care ar semana cu aici sau care ar incerca sa semene si care n-ar izbuti niciodata pe de-a-ntregul.

(Francoise Sagan)

Ploaia

De cand ma stiu, nu imi place ploaia. Cand eram copil, ma obliga sa raman in casa, cand timpul acela il puteam folosi jucandu-ma, afara. In adolescenta, ma impiedica sa merg sau sa ma plimb, cu prietenele.
Acum, imi da diferite stari, de cele mai multe ori, apasatoare.
Am scris despre ultima ploaie, in martie. Atunci, cerul coborase jos tare si, desi stiam ca soarele si lumina, sunt sus, dupa nori, nu m-am putut bucura de acea zi, decat spre final.
Ploaia de azi, a venit deodata, desi nimic nu o anunta. Toropeala tuturor provocata de caldura teribila de peste zi, a fost spalata repede de ploaia calda de vara.
In timpul rafalelor de apa, mi-am udat planta de pe  balcon ( un suculent pe care l-am salvat de doua ori de la moarte). Pe geam vedeam, soarele care stralucea spre apus si prin razele lui se vedeau picaturile ce alergau cu repeziciune spre pamant. M-am lipit de perete si am privit viata din fiecare particula de apa sau lumina.
M-am bucurat mult de moment si, atunci, pentru prima data, am realizat ca pot iubi si ploaia.

Un ceai si o prajitura

In fiecare clipa ma bucur de tot ceea ce primesc de la viata. Sunt momente in care rad sau sunt trista, dar am invatat sa nu mai definesc ceea ce traiesc. Adica o las sa isi urmeze cursul.
Si ea isi vede cuminte de drumul ei, alaturi de al meu.
Acum, mi-e bine cu mine. Si simt ca iubesc intreg pamantul pentru ca e frumos si bun.
E frumos peste tot in lumea asta, important este sa vedem frumusetea si sa nu o lasam sa moara.
Intr-o zi, am pornit intr-o calatorie ce am stiut ca e parte a drumului meu. Parte din aceasta calatorie a fost si o "pasteleria", unde mi-a fost recomandat sa beau un ceai.
M-am oprit - am baut ceaiul si am mancat si o prajitura. A fost una simpla cu blat de pandispan si crema de ciocolata, dar parca in ea si  in acel ceai era adunata esenta vietii.

Am plecat de acolo, un pic altfel - bucuroasa pentru acele momente minunate si  pentru ca zambetul meu venea din simplitatea vietii pe care nu am crezut-o posibila, dar pe care tocmai o descoperisem.

Samanta de baobab

Am mai spus-o - imi plac inceputurile sau ceea ce numim noi, inceputuri. 

Imi place prospetimea si elanul lor pentru ca imi dau o stralucire unica, in ochi 

Cand m-am hotarat sa vorbesc despre ele, mi-au revenit in minte momente specifice unora sau altora.M-am bucurat, pentru ca in ciuda faptului ca nu toate au fost extraordinare, amintirile pastrate sunt cele mai frumoase .

Prin februarie s-a mai produs un inceput. A fost rapid si asta pentru ca am simtit ca pot darui din nou. N-am premeditat si n-am proiectat nimic. Am urmat cursul vietii chiar si atunci cand totul parea inexplicabil de complicat. M-am revoltat tare si abia cand am inteles ca lucrurile sunt simple, atunci a aparut linistea si acceptarea. Iar in coltul gurii, zambetul.

Acum cateva zile,am primit un colier. Acesta...

La prima vedere, nu pare ceva spectaculos. Eu il iubesc, oricum, dar faptul ca o samanta de baobab e centrul lui, imi arata ca abia acum, e inceputul ce va ramane in amintirile pe care le voi invoca iarasi, peste un timp. 

This is where I wanna be

Cu putin timp, inainte de a pleca in vacanta la Cheia, anul trecut, in septembrie, am descoperit o melodie.Istoria ei incepe prin anii '60 si am mai ascultat-o, dar abia varianta aceasta, cu videoclipul acesta, mi-a atras atentia.

Locurile, atmosfera, ritmurile de bossa nova si vocea Dianei Krall, mi-au dat un sentiment aparte. Atunci, n-am stiut sa-l explic. L-am lasat acolo in interior, dar de fiecare data cand ascultam melodia si, implict, vedeam videoclipul, un fior placut imi strabatea corpul.
Dar de ce va povestesc toate astea?
Pentru ca am gasit explicatia sentimentului despre care tocmai v-am vorbit.
Sunt locuri ce te cheama incet, dar sigur. Uneori, asa se intampla si cu oamenii, desi exista momente in care "crash-ul" e instantaneu.
Asa s-a intamplat si cu locul acesta. Ceva, nu stiu ce, imi spunea ca voi ajunge acolo, poate de aceea, nerabdarea si agitatia n-au mai avut loc.
A fost calm totul, intocmai ca si ziua in care am ajuns acolo. Soarele era, dar lumina un pic ciudat si desi, era cald, in preajma apei aveai nevoie de jacheta.
La prima vedere, locul ar putea parea banal - o zona rezidentiala sau o un orasel instarit.

Pentru mine a fost si este locul. Parcul si hotelul din centru, m-au facut sa exclam "Da!".

Zambeam pentru ca incepuse sa capete sens... fiorul.
Am mers fara graba pe aleile parcului, pe strazile cu trotuare pietruite savurand fiecare traire simtita. Lumea, agitatia, tot ceea ce fusese pana atunci se dizolva incet, dar sigur.
Deodata, prin fiecare celula a fiintei mele incepuse sa curga, din nou, viata. Si...poate ca si panoul ce afisa o reclama a Cazinoului are un sens.

For you and only

Cantecul de duminica

Viata

Calatoria asta nu am visat-o. Mi-ar fi placut sa o fac, dar fara sa imi imaginez prea mult. Locurile m-au fascinat, vazand fotografiile, ca toate cele aflate in apropierea apei.
In ianuarie, la sfarsit, cumparam biletul de avion. Inafara de o caldura blanda ce mi-a curpins corpul si o stare de bine normala, linistita ce se putea remarca in zambetul si in ochii mei, nimic iesit din comun.
Cautam din cand in cand, informatii sau imagini de colo. Zambeam la vederea lor, imi salta inima de bucurie, dar nu retineam nimic. Era vid.
In ziua plecarii, un nor de cenusa ameninta inchiderea tuturor aeroporturilor din Europa. Eu eram linistita si capul meu se incapatana sa nu fabrice imagini.
In fine, ajung. Noapte. De la prima respiratie afara, aerul era diferit, poate si din cauza apei din apropiere.Primele zambete ale lucratorilor aeroportului. Zambesc si eu, dar putin mirata.
Dimineata, o liniste usoara ca si aerul, inunda strazile. Eu veneam dintr-o agitatie nebuna si credeam ca linistea e doar ceva temporar(?!), pana pe la 8-9, cand oamenii incep viata.
Ma inselam. Aceeasi tihna a fost si la 9 si la 1, cand m-am trezit si am vazut cel mai clar cer, pe lume, in ziua aceea.
Agitatia mea nu se potrivea cu locurile si ,pe plaja,langa ocean, am invatat prima lectie din Portugalia - calmul.
Au urmat, pe rand - zambetul, savuratul bucatelor, ascultatul si iubirea.
Cum au fost lectiile? Unele grele, aspre, dure - unele usoare, dar binefactoare cu totul.
Pe Frida, le-am primit intr-o dimineata, pe la 3. Le-am iubit din prima clipa.

Cu bratara din coral neslefuit a fost "coup de foudre". Dar, a devenit a mea doar cu o zi inaintea plecarii.

Iubirea, apa si creatia sunt, acum, in permanenta cu mine.

Acolo, pe plaja, privind oceanul si portul,realizam de ce nu au existat imagini inchipuite despre calatorie - totul era aici si nu putea fi imaginat, intocmai ca si viata.

Stele ?!

Azi-noapte, n-am mai visat libelule.Au ramas, intr-un colt de Bucuresti, undeva aproape de un lan de porumb.
Sunt aici de trei zile.

Nu o sa va povestesc despre oras sau locuri. Intr-o alta zi.

Azi, am inteles, inca o data, ca e vital sa comunic. Sunt momente in care am nevoie de cuvinte rostite sau scrise.

Ca pana si oceanul, total necunoscut pana ieri, vorbeste cu mine.In felul lui, simplu si aruncat sau linistit. Imi spune ca ii place sa fie liber, dar ca ii place sa vorbeasca cu mine.Imi spune ca ii este usor sa vorbim si ca este in largul lui, atunci cand il ascult. Ca ar putea vorbi cu mine, la infinit. Am zambit.

E buna comunicarea. Face bine la suflet, la corp, chiar si la ten....la tot.

Nimic nou pana aici. Exista niste fire nevazute care ne ajuta in acest proces Nu le pot defini, de altfel, nu cred ca le poate explica cineva. Ele exista in noi si le percepem cand e liniste in interior, pentru ca atunci le percepem cel  mai bine puterea.

Am mai spus-o - fiecare dintre noi face propriile alegeri. Fiecare dintre noi alege sa faca ceea ce considera a fi cel mai bine sau mai nimerit pentru el/ea. Nu judec. Nu condamn. 

Doar spun ca si dialogul are partea lui, in intregul meu si cine se simte strain de asta, ramane inafara usii ce se deschide spre interior.

P.S. "Stars" m-a insotit in timpul scrierii acestui post.

Balcic

In adolescenta, datorita ei m-am indragostit de carti si de toate amprentele pe care le pot lasa ele. Tot cam pe atunci am descoperit un roman care avea sa imi arate in cate feluri se poate iubi si cum. Dar nu le-am inteles.
Era necesar mult timp si multe trairi pentru a intelege macar in parte, toate acele emotii pe care mi le trezisera intamplarile Mironei din a ei "Panza de paianjen".
Ma aflam in vizita la un prieten si mi-au atras privirea niste coperti roz."Povestea vietii mele" acesta era titlul cartii, Regina Maria a Romaniei, autorul. Am rugat sa mi-o imprumute si mi-a imprumutat-o.N-am dormit prea multe ore in noptile urmatoare, dar am citit-o. Si acolo se vorbea despre Balcic.
Timpul, intamplarile urmatoare m-au facut sa uit de acea localitate. Insa, de vreo cativa ani imi suna intruna in minte Balcic, Balcic... Balcic...
Duminica, de Pasti, am pornit spre el. Ne-au ajutat toate si soarele si primavara si dorinta noastra de a ajunge acolo.
La trecerea granitei, m-au impresionat "fermele" eoliene ale bulgarilor. Nu voi dezvolta subiectul. Doar voi spune ca au facut o treaba pe cinste. Si inca o data, voi spune ca am avut un gust amar, pentru ca in Romania este potential, dar nu este .... vointa?!!!!

In fine, Balcic.
Prima impresie, dezastruoasa. Blocuri comuniste cu zece etaje cu franghii de rufe inafara balcoanelor. Dezolant.
Nu am regasit nimic din atmosfera descrisa de Cella Serghi. Nimic. Totul era cenusiu ca in cartierele noastre muncitoresti.M-am speriat putin.Si mi-am spus ca eu nu pentru astea venisem.Castelul era tinta.
M-am mai linistit cand am vazut marea. Faleza si marea. Si lebedele in Bulgaria, pe Marea Neagra.

In dreapta, castelul si gradinile.Am zambit. 

Am intrat. Eram atat de agitata incat nu stiam unde si cum sa ma uit mai intai.Aleile, cladirile, cascada, gradinile felurite, crama reginei. Totul nou.Nou pentru mine.

Mai vazusem fotografii cu locurile , dar alta e atunci cand vezi tu , cand simti tu, cand atingi tu... 

Si am vazut si am atins...

 

 

Mi-a placut castelul. In interior, o alta dezamagire - foarte putine piese de mobilier apartinand Reginei. Un garderob, un birou, cateva masute de cafea, un bufet (are niste intarsii speciale) si ...atat.

Si totusi cu simtitul a fost mai greu - multa lume... si imi lipsea partenerul de comentarii. Acolo, mi-ar fi placut sa vorbesc despre culoarea locala, despre ce imi aminteam din descrierea Cellei . Dar n-am putut. Cuvintele erau acolo si ar fi venit de la sine, unul cate unul, dar ... A fost liniste.

De aceea, ceea ce am simtit la Balcic, va ramane  in mine. Deocamdata.

Melodia de azi

Desi pare, nu e ceva trist.
E doar o realitate, acceptata si asumata.

Necinstea

Lipsa creaza grija sau dor.Alterneaza.
Zilele in care grija imi provoca tristete au fost destule, dar nu le-am numarat. Uneori, im provocau teama. Acelea erau momentele in care intorceam capul, ca si cum nu mi-ar fi placut ce vedeam sau pur si simplu studiam forma norilor sau intensitatea albastrului cerului, sorbind din ceaiul verde preparat de colega mea.
Cu dorul e un pic diferit. Intensitatea lui creste si devine mistuitor atunci cand e real. La mine a fost si este real. L-am trait asa cum imi traiesc fiecare sentiment - in liniste sau intr-o explozie de bucurie si durere, amestecata.
Nu ma ascund si cand vine timpul verbalizez ce si cum simt,  pentru ca nu mai pot fii altfel, cu riscul de a crea disconfort.
Dar , de ce va povestesc toate aceste intamplari?
Acum cateva zile, mi s-a spus, indirect ce-i drept, ca sunt necinstita. Mi se pot aduce multe acuze - ca sunt prea directa, ca sunt transanta si dura, ca imi lipseste toleranta, ca sunt tributara primului impuls, dar nu asta...
Usturimea simtita ca urmare a acestei afirmatii este cu atat mai profunda , cu cat eu urasc cu obstinatie minciuna!
Desi par niste cuvinte - scrise sau rostite, atunci cand spun ca "mi-e dor", chiar imi este; atunci cand spun "te iubesc", chiar iubesc. Si voi fi la fel de cinstita ( ca si pana acum) si voi spune, din nou, mi-e dor si te iubesc definitiv, pentru ca asta simt azi si acum.

Lumina...

Dragilor,

binele

pacea

iubirea

Lumina

sa fie cu voi zilele astea si mereu ! ...

foto

Portocaliul

Pe dumnealui, l-am intalnit la intersectia a doua strazi pe care trec zilnic. Asteptam la trecerea de pietoni culoarea verde a semaforului. El a venit din spate si s-a asezat pe mana mea, a miscat de doua-trei ori din aripi si, la incercarea mea de a-l mangaia, si-a luat zborul. Eram usor naucita si n-am fost in stare decat sa zambesc.
Aceasta intamplare am trait-o intr-un moment in care nu intelegeam deloc sensurile. Eram confuza si, parca nici elementele, asa-zis, sigure ale existentei mele nu mai erau asa clare. Nici chiar aparitia "portocaliului", nu a reusit sa ma lumineze.
De atunci, unele sensuri s-au clarificat, altele au ramas la fel sau au devenit mai intunecate. Astfel, incet-incet mi-a revenit si pacea interioara, dar nu in totalitate.
Ieri, am simtit din nou nevoia sa port ionatanele. De fiecare data, dupa ce le pun, se intampla lucruri... Multe dintre "cele inchistate" se sparg, se sfarama si decopar realitati atat de evidente, pe care din diverse motive, inainte nu le puteam vedea. A functionat, din nou.
Azi, acum, vad lucrurile intr-un alt mod. Diferit. Da, au cazut iarasi ziduri si sensurile au inceput sa capete contur. Voi vedea unde duc...


P.S. Multumesc  Daianei pentru inspiratie.

Here I am

Azi a fost o zi, dintr-un anumit punct de vedere intocmai ca si marti. Fara denumire. A inceput la 7 si se va incheia, in ceea ce ma priveste, probabil intr-o ora. A si plouat si ploua si acum. Si ca niciodata, am vrut sa simt picaturile pe fata, dar n-am iesit. Am fost retinuta inauntru de o situatie lumeasca.
M-am simtit de cateva ori paralizata, desi inima mea zbura spre "Pocket full o sunshine".S-au intamplat evenimente; unele cu repeziciune, unele cu ritm scazut. Au fost si niste vesti, deloc bune. Le-am primit intocmai cum erau - bune sau rele.
Spre seara, am inceput sa recunosc, sa ma recunosc. Am si zambit. De fapt, dupa ora sase am si ras.
M-am regasit intr-o privire nu foarte clara, dar curioasa. Era destul de aproape , dar era acolo si ii smteam caldura. O simteam aproape, ca o imbratisare si nimic nu m-a impiedicat, de data aceasta, sa o imbratisez si eu si cu atat mai putin sa raspund strangerii de mana ce a urmat. A fost puternica ca si cum ar fi vrut sa transmita tot ceea ce nu spusese in tot acest timp.
Mi-am amintit despre ferestra deschisa. E deschisa in continuare. Si tot spre exterior.
Sunt aici si voi ramane. Distantele nu conteaza. Mainile noastre au spus-o, ba chiar au strigat-o, aproape lumii intregi.

Zambind in soare

De obicei, ma las ghidata de intamplarile ce vin. Le las sa intre, in tacere si apoi le privesc sau le traiesc. Sensul lor nu il caut, stiu ca vine atunci cand e momentul sa vina.
Asa s-a intamplat si ieri - am simtit o nevoie acuta de a ma plimba in parc. In acel parc...a fost ca un "back to basics".
Initial, pasii mei au fost rapizi, asa cum sunt obisnuita sa merg zilnic. Dar ceva m-a linistit. Mergeam usor spre locul unde vroiam sa ajung. Multa, foarte multa lume.Am privit putin nedumerita in jur, pentru ca nu am gasit ...nimic. Nedumerirea staruia si am continuat sa merg pe aleile pe care ma duceau pasii. Si ei m-au dus langa apa.
Soarele isi facuse loc printre copaci si lumina o zona unde am decis sa ma opresc.Priveam pescarusii si valurile facute de vant. Eram eu cu mine. Si, deodata, in castile player-ului, Patrick Bruel ...

Mais j' trouve pas d' refrain a notre histoire./Tous les mots qui m' viennent sont derisoires./J' sais bien qu' j' l'ai trop dit,/Mais j' te l' dis quand meme... je t'aime.

Deslusirea sensurilor  nu mai era necesara, pentru ca era acolo "langa mine". 

Am respirat, am lasat lacrimile sa curga, am acceptat si m-am ridicat , pentru ca sederea mea acolo nu-si mai avea rostul.

Am continuat sa merg, de data aceasta zambind ...in soare .

Multumire

Pentru ca lucrurile se desfasoara cu repeziciune, am omis sa va spun ca logo-ul meu cu fluturi multi si colorati este creatia Daianei, careia nu ii pot multumi indeajuns pentru aceasta bucurie.
Fluturii ei sunt parte din sufletul meu si asa vor ramane.
O imbratisare cat aceasta zi(desi, oricum e prea mica) de mare....

Cuvinte si sentimente

Sunt de prisos cuvintele... azi si acum...

Let there be love

Se intampla, uneori, sa imi amintesc cum eram inainte. S-a intamplat si joi seara, cand m-am intalnit, intamplator cu Izabela. Nu am mai vazut-o de un an, cand, tot de martisor , ii daruiam niste gablonzuri. Nu caut raspunsurile acestei intamplari. Ele vor veni.

Va povesteam despre inainte... Nu imi place imaginea aceea si imi spun ca eu acolo nu ma mai intorc. E real. Nu-mi place cum eram si nici nu cred ca as mai putea trai in acel fel.

Acum, sunt diferita. Gandesc diferit. Simt si ma simt. E un drum pe care l-am ales cu buna stiinta. Am riscat mult, pentru ca pana atunci eram obisnuita sa programez totul.

Elementele existentei mele ( comportamentul, relatiile de familie, prietenie sau dragoste, job-ul) erau in ordine, puse drept, fara miscari intamplatoare. Totul urma o linie impusa de mine si de tot ceea ce mintea mea hotarase ca e bine sa fac.

Momentele in care temerile schimbarii acestei existente veneau, au fost nenumarate. Unele dintre ele, mai apar si acum, dar trec prin ele respirand si zambind. Asa cum ii spuneam si Lolei Lumina in care imi place si imi face bine sa traiesc si iubirea libera sunt singurele realitati pe care le vad si maine....

Scoica spalata in mare

De fiecare data cand plecam in “calatorii”, se intampla deodata, pentru ca asa simtim. Eu am dorit un week-end linistit, calm, eu si cu mine, cu cei mai aproiati ( ca si distanta in km) dintre oamenii pe care ii iubesc, alaturi. Am vrut Moeciu. N-a fost.

A fost marea. Am plecat nu foarte de dimineata. Pe la 10.30, cred, si am ajuns in Eforie, in jur de ora 14.00. Drumul a fost plat - ceata, apasare, ploaie marunta. In apropierea Constantei, s-a mai luminat cerul si parca incepeam sa zambesc, pentru ca mi-am amintit si eu ca soarele e acolo sus, dupa nori.

Prima oprire a fost la masa. Dar ceva , ca un nerv sacaitor, ma framanta. Ceva ca o chemare, imi inunda fiinta. Stiam ce e sau mai exact "cine" era...

Si am ajuns langa ea. Era agitata sau poate bucuroasa. Am simtit-o aproape si mi-a daruit ceea ce imi da de fiecarea data cand ii cer - energie. Plaja era pustie. Am respirat . Aerul era sarat. Pescarusii venisera aproape. Priveau si ei marea de pe tarm.

Pentru un moment, m-am oprit. Am privit-o si am numit L, M, K, D, G, C, R .... adica, toate persoanele pe care "au fost" cu mine, acolo pe stabilopozi.

Inainte de a urca scarile falezei, am mai privit-o o data. Era bucuroasa. Si eu, la randul meu.

Drumul spre casa a fost amuzant. Am cantat. Am ras. Am zambit la ce simteam. Am zambit la viata.

Si am ajuns si acasa, unde aveam sa port o discutie cu M. Foarte importanta, de altfel. A fost un dialog extraordinar. Pentru ca discutia cu el m-a ajutat sa constat ce si cum e lipsa, in "interior". Cum stau cu "adevarurile spuse". Dar nu doar asta. A mai fost o marturisire si ...o scoica spalata in mare. Adica , in marea de ieri...

A fost o noapte agitata, ciudata.

Dimineata, m-am trezit cu ganduri proaspete si clare. Si, desi, toata linistea mi-a fost maturata de o problema medicala a pisicii mele, dupa vizita la medic, am revenit.

De cateva ore traiesc o emotie continua. O emotie a vietii care e mine, pentru ca sunt vie. Pentru ca SUNT.... !

Viv's butterflies

Imi place numele meu. Foarte mult.In familia mea, are o istorie intreaga, pe care insa n-o voi povesti acum.
De curand, am aflat ca Viviana - [latina] vivus = viu, "in viata".
Asa ma si simt - in viata!Intr-o viata pe care de multe ori am condamnat-o, am blamat-o, am urat-o, am certat-o. De cate ori, n-am spus "viata asta..."
Viviana... In vara, mi s-a intamplat ceva - am vibrat, pentru prima data la auzul numelui meu spus asa "Viv". Am simtit fluturi in stomac de emotie si fericire. Si nu erau doar din cauza iubirii( eram indragostita de barbatul care mi-a spus astfel si sunt si acum...), ci pentru ca fiinta mea a reactionat intr-un fel in care nu o mai facuse pana atunci.
Din acel moment,s-a declansat ceva, nu stiu ce.Intai a fost T. care m-a numit la fel. Apoi, K, apoi L, apoi G si enumerarea poate continua...
Ceea ce e mai esential din aceasta intamplare este bucuria si trairea deplina a vietii pe care o provoaca in mine, "Viv"!
De aceea, am hotarat sa redenumesc. De azi ... "viv's butterflies".
Bine ati (re)venit!

Un film

Incercati Paris, je t'aime

E special si o sa va incante.

Inca o data ... Lumina!

Ninge de cateva saptamani intruna. Trecem dintr-un cod intr-altul, fara prea multe respiro-uri. Iarna asta e grea si, aproape ca intru in depresie , desi ma chinui din rasputeri sa accept ca e totusi februarie si e o situatie normala pentru clima tarii noastre. Colac peste pupaza , de azi-noapte ploua si ploua.De oprit, s-a oprit vreo cateva ore si orasul asta s-a transformat intr-o mare baltoaca.

Cam asta ar fi decorul in care eu traiesc, acum.

Dar, sa va povestesc...

Joi, am primit acele tricouri pe care le-am simtit, de cand le-am vazut, ca sunt ale mele. Le-am imbracat pe rand de vreo cateva ori si am cantat si am dansat.

Vineri seara, am scos in lume pe cel negru. M-am simtit ca in perioada liceului, cand ascultam in nestire "Sweet child of mine". De fapt, am fredonat-o in gand pana in barul unde merg, de ceva vreme. Super seara!

Sambata dimineata, am primit un mesaj care mi-a umplut ochii de lacrimi - "Vivi, Lumina esti tu..."- de emotie si bucurie.Mi-am spus ca se simte si asta m-a bucurat si mai tare. Tot sambata, am vorbit cu un om minunat si am realizat, inca o data, ca cercul se inchie - asa cum spune draga mea, Mo.

Duminica aveam planuit un drum pana la Brasov. Vroiam relaxare si "zacere", dar nu a fost posibil. Era momentul "boutique hotel". Si s-a indeplinit.

Luni, am invatat cum e sa inoti prin zapada. Lumina multa si, doar pentru asta, am renuntat in a ma mai revolta. M-am bucurat de ea.

Marti, am vibrat. Am respirat si am zambit mult. A fost o zi terapeutica pentru suflet. Buna zi si , mai ales, folositoare

Iar, ieri, a fost total. Lumina m-a insotit toata ziua si m-am simtit usoara si simpla.

Asadar, inca o data lumina... pentru ca "iubirea e un lucru foarte mare " ( asa se numeste e-mail-ul pe care l-am primit in momentul in care am inceput sa scriu acest post).

Tacere

Traiesc un timp in care ma simt mai bine tacand. Vorbele spuse nu vin si daca vin nu le pot exprima.

Ma ajuta mai mult sa le scriu, dar nu foarte des si asta pentru ca traiesc si simt. Las fiecare sentiment sa ma "inunde" si ma bucur.

Poate parea un pic egoist, dar traiesc un timp doar al meu. Mi l-am luat singura, e ca o respiratie mai lunga.

Dar tot aici sunt. Sunt langa voi. Si ma bucur pentru fiecare moment din viata voastra, dragii mei, atunci cand aud despre el sau citesc.

HELLO....

Mi-e bine.
Si simt asta prin fiecare por al pielii , prin fiecare respiratie si prin fiecare celula care imi face parte din corp.
Mi-e greu sa va spun in cuvinte ceea ce simt, de fapt.Insa, simtamintele acestea ma fac sa zambesc, sa imi straluceasca ochii, sa privesc oamenii in ochi si privirea lor sa fie senina...
Sunt intr-o noua etapa.Nu stiu cum s-o definesc , dar realitatea e ca nici nu vreau sa o fac. Nu ma grabesc. Stiu ca raspunsul la acest "enunt" va veni in ziua in care va fi momentul sa vina.Nu am asteptari , doar imi traiesc timpul. Timpul MEU, pe care mi l-a oferit viata...
Hello new beginnings! Hello new life! Happy to be TODAY,NOW!